succes
Expeditie Mexic 2017
Varful Pico de Orizaba – 5363m
Cel mai inalt vulcan al Americii de Nord
Data: 26.11.2017 – 16.12.2017
Locatia: Mexic
Scop: expeditie pe cel mai innalt vulcan al Americii de Nord
Parteneri: SNGN Romgaz SA (www.romgaz.ro) si ATE Dianthus Medias
Echipa: Caba Dan, Iakob Aniko, Tagarlas Cristi, Scortanu, Cristina si Costel Totan
In lunile noiembrie-decembrie 2017 am plecat intr-o noua aventura, datorita sustinerii SNGN Romgaz SA in Mexic, cu scopul de a incerca escaladarea celui mai inalt vulcan al Americii de Nord, Varful Pico de Orizaba cu altitudinea de 5363m.
Dupa un lung zbor (Bucuresti-Paris-Mexico City) am ajuns in data de 26 noiembrie 2017 la baza muntelui in satul Zoapan aflat la altitudinea de 3000 de metrii si am inceput aclimatizarea. Au urmat 3 zile cu ascensiuni la 4200m, 4700m si apoi am mutat tabara de baza la cort pe partea sudica a muntelui la 4500m. Dupa doua nopti petrecute acolo, si datorita prognozei bune a vremii, in noaptea de 4 decembrie 2017 la ora 2:30 am plecat spre varf. Vremea a fost buna, dar temperaturile resimtite la peste 5000 de metrii au fost de aproximativ – 15 grade Celsius. Ascesiunea a presupus o buna orientare in teren dar si o atentie sporita in zona inzapezita unde panta accentuata si suprafata denivelata ne-a solicitat la maxim.
Am atins varful dupa 10 ore de ascensiune la ora 12:00, fiind incununati de o panorama extraordinara. Ne-am imbratisat cu toti si ne-am felicitat. Am arborat bannerele partenerilor SNGN Romgaz SA si ATE Dianthus Medias carora le multumim pentru suport si sustinere.
Felicitari coechipierilor mei: Aniko Iakob, Tagarlas Cristi, Scortanu, Cristina si Costel Totan pentru inca o reusita deosebita.
Reclame
Expeditia Ararat 5165m pe skiuri de tura la FINAL
Expeditia Ararat 5165m pe skiuri de tura la FINAL
Perioada: 24.04 – 04.05.2013 Echipa: Christine Thellmann, Corina Fodor, Akos Kozma si Caba Dan Scopul: escaladarea varfului Ararat 5165 m pe skiuri de tura Locatia: Estul Turciei, 6 km de Armenia si 30 de Iran Foto: Caba Dan – galeria aici! Partener oficial cu multe multumri: Transavia – A fost odata ca niciodata, ca de nu ar fi nu s-ar povesti, o echipa de oameni care au visat spre varfuri inzapezite si pentru care skiul de tura i-a unit intr-un „Spirit”. Expeditia Ararat 2013 a devenit realizatate numai cu ajutorul partenerului Transavia, care ne-a inteles si ne-a sprijinit sa ne indeplinim visul. Un vis care il avusem si acum ~ 10 ani dar care sa materializat in acest an. Mi-am dorit foarte mult sa mergem in formula de patru a echipei Spirit. O echipa sudata si care a functionat perfect de-a lungul timpului, formata din niste oameni pentru care prietenia, iubirea de munte, determinarea in atingerea inaltimilor dar si simplitatea sunt virtuti esentiale. Expeditia a durat 11 zile iar deplasarea s-a facut pe ruta: Medias – Bucuresti, avion cu escala la Istambul pana la Agri iar de acolo inca 100 de km cu autobuzul pana in orasul Dogubayazit (1400 m altitudine). Aici ne-am intalnit cu ghizii nostrii (Saphat un kurd 100% si Anisca o poloneza), care s-au dovedit a fi de la o alta agentie de turism dar niste oameni deosebiti, prietenosi si foarte bine intentionati.
Dupa o noapte intr-un hotel de doua margarete dar cu camere mari si un mic dejun bun ne-am urcat intr-un microbuz care ne-a dus pana la altitudinea de ~ 2300 m. De aici bagajele mari au fost puse pe cai iar noi cu rucsacei mici am urcat ~ 3 ore pana in tabara 1 – 2800 m. La primul contact cu muntele, analizand conformatia conica, inclinatia, altitudinea de la care incepea zapada dar si roca vulcanica am tras concluzia ca Araratul este, daca pot spune asa, un „hibrid” intre Varful Elbrus din Rusia si Kilimanjaro din Tanzania.
Prognoza de vreme buna pentu urmatoarele 7 zile s-a adeverit, ninsorile au incetat cu cateva zile de venirea noastra, temperaturile au urcat in oras undeva la 18 grade iar pe varful muntelui undeva la -12 grade. Vizibilitatea buna ne-a permis sa analizam muntele de la distanta, facand tot felul de planuri si analizand culoarele de ski. Dupa ce am montat corturile am decis sa urcam pe skiuri de tura pentru aclimatizare spre tabara 2.
Ne-am miscat bine si in nici 2 ore am atins altitudinea de 3200 m. Ne-am dat seama ca zapada este buna de ski doar in timpul zilei intre orele 12:00 – 14:30 cand incalzita de soare era mult mai permisiva. In rest era destul de valurita si crusta inghetata iti dedea ceva emotii la coborare.
Deoarece eram in afara sezonului, pe munte eram doar 9 persoane care urcam. Noi, 4 romani, 2 americani si 2 englezi. In prima zi ne-am petrecut cu alte doua expeditii una de nemti destul de numeroasa de ~ 20 de persoane si inca una mai micuta de austrieci. Din pacate nu ajunsesera pe varf din cauza vantului puternic si a vremii instabile. Seara ne-am adunat la un ceai in cortul bucatarie unde ne-am pus la taclale. Ghizii ne-au confirmat ca era primii romani pe Ararat veniti ce skiuri de tura, ca ukrainienii sunt montaniarzi foarte puternici si ca in ultimii ani numarul turistilor este tot mai mare. Vantul a suflat violent toata seara, dar corturile fiind bine ancorate si de calitate nu de-au creat emotii.
A doua zi dimineata dupa ce am impachetat tot ne-am mutat tabara la 3400 m. Vremea buna si inaintarea pe skiuri a fost placuta, reusind sa urcam pentru aclimatizare pana undeva la altitudinea de 4000 de metrii. In pachetul agentiei aveam doau mese incluse, dimineata fiind un mic dejun cu ceai, cafea, biscuiti, fructe uscate, branzeturi, rosii, castraveti dar si ceva dulciuri. Seara ne bucuram de cate o ciorba consistenta cu linte, fasole si legume, iar felul doi cu ceva orez, legume si ceva carne.
Expeditia Kilimanjaro 2010
Uhuru Peak 5895 m – cel mai inalt varf de pe continetul African
Perioada: 02-14.09.2010 Zona: Tanzania, Africa – Varful Kilimanjaro Trupa: Thellmann Christine, Gabriela Calburean, Lorintz Csaba si eu Motiv: escaladarea varfului Uhuru Peak 5895 m ––––– Uite ca a trecut si hopul asta. Un pas mare care a venit asa… ca si ceva natural si normal in desfasurare (spun asta gandindu-ma la expeditia din Elbrus 2009 si Mont Blanc din 2007). Din primavara am inceput pregatirile si documentarea. Am avut norocul sa fim ajutati si de aceasta data de partenerul nostru S.N.G.N. Romgaz S.A., asa ca lucrurile erau sigure in ceea ce privea plecare.
Vreau sa multumesc in primul rand familie pentru intelegere si sprijin, dar si prietenilor, cunoscutilor si colegilor de munca care m-au incurajat si mi-au tinut pumnii. Multumesc celor de la Dianthus, Alina de la Microsoft Bucuresti care ne-a adus medicamentele de malarie din Germania, Mircea Hodarnau pentru promovare, Corina pentru batoane si „orgon” si toti cei care au avut un gand bun pentru noi.
Nu stiu de ce, dar trebuie sa va spun de la inceput ca, varful asta m-a secatuit de energie si nu m-a atras…. energetic pozitiv vorbind deloc. De aceea anumite pareri o sa para negativiste si nu de lauda foarte mare despre aceasta expeditie. Mi-a lipsit entuziasmul… si asta e!
La inceput ne-am luat biletul de avion, cat mai din timp sa fie la un pret acceptabil. Am zburat din Cluj cu Tarom la Frankfurt si de acolo cu EthiopianAirlines in Kilimanjaro via Addis Ababa.
Am facut vaccinul obligatoriu pentru febra galbena la un medic in Brasov si am cumparat cele mai noi medicamente de malarie, numite Malarone. Ne-am cumparat spray de tantari, cica ultimul ragnet cu substanta DEET; si solutii si pastile de dezinfectie a apei. Cum am avut atata timp de documentare cred ca am cam exagerat cu posibilele pericole din zona si am plecat cam crispati, la fata locului fiind mult mai bine decat ne asteptam din toate punctele de vedere.
Si uite ca a venit si data plecarii. Dupa multe ore de zbor si stat prin aeroporturi aterizam in Tanzania pe aeroportul Kilimanjaro, dupa-masa pe la ora 14:00. Fusul orar este identic cu cel al Romaniei. Am ales septembrie fiind o perioada uscata si de calm atmosferic. Vremea a fost superba in toate cele 12 zile petrecute acolo, temperaturile exact ca pe la noi la inceput de toamna.
In aeroport ne-a asteptat Paul, tipul care avea agentia de turism care ne oferea serviciile pe munte si ulterior in safarii. L-am ales pe el pt. ca mai lucrase cu romani, preturile practicate erau OK si parea in regula omul, plus ca nu a trebuit sa-i platim bani in avans.
Ne-am cazat la Hotel Buffalo, echivalentul la noi a unui hotel de 2 stele dar pentru Tanzania era acceptabil. Destul de curatel, ingrijit si accesibil financiar. Dupa-masa am iesit scurt la cumparaturi de apa, bere, si sa schimbam ceva dolari in silingi, moneda Tanzaniei.
Prima impresie… foarte multa lume pe strazi, oameni de toate varstele care nu fac mare lucru, unii incearca sa vanda cate ceva dar nimic spetaculos. Pe strada se prajeste carne la marginea drumului (ce protectia consumatorului)! Multe magazinute, shopuri cu suveniruri, agentii de turism… Oamenii mi s-au parut pasnici si nu m-am simtit deloc „agresat” sau pandit de ceva „raufacatori”. Daca intrai in vorba cu ei, intr-adevar te asaltau si incercau sa iti vanda de toate.
Gandacii, viermii si tantarii mari si multi, plini de boli lipseau cu desavarsire asa ca ne-am mai relaxat. Paturile aveau plasa de tantari suspendate asa ca am putut dormi chiar linistiti.
04.09.2010 – Prima zi pe munte
Orasul Moshi -> Tabara 1 (Mkubwa Camp 2750 m)
Am plecat cu o masina 4×4 care a urcat impecabil pe un drum care in ultima parte era foarte rau. Am facut vreo 2 ore pana la inceputul potecii dar nu inainte sa trecem pe la poarta de intrare in parc sa ne inregistram si sa cantarim bagajele. 
Cum aveam ceva materiale la noi, noi fiind si ghizii, bucatarii, porterii a trebuit sa suplimentam numarul de porteri (prin lege obligati la 10 oamnei… ) asa ca pentru 4 romani mititei au „venit” dupa noi „doar” 13 persoane. Ghid, ajutor de ghid, bucatar, ajutor de bucatar, omul care se ocupa de tabara…. si inca o „echipa de fotbal” de porteri. Ce sa spun… au carat saracii.. desi sunt convins ca se putea si cu un numar mai mic de oameni…
Padurea ecuatoriala este interesanta dar nu extraodinar de schimbata fata de padurile noastre de fagi, molizi, stejari, mesteceni. Ce e mai schimbat este vegetatia de la sol mult mai bogata si variata. Era plin de liane, ferigi, plante cataratoare si multe feluri de muschi si paraziti, gen „Barba mosului”. Poteca serpuieste usor, si povestile, bancurile lui Csabi si o ploicica de vara au facut sa treaca rapid timpul. Pe la ora 18:30 eram in prima tabara unde am asteptat sa se monteze corturile si am mancat intr-un cort dedicat a fi „sala de mese”. Mancare era buna si frumos ornata. O supa crema destul de buna, orez, sos de legume si ceva pulpe de pui, o banana mica… si uite asa eram satui. 
Cel mai impresionant moment a fost acela in care pe la ora 1:30 noaptea au inceput sa „orocaie” niste maimute dragute si destul de mari cu blana negra si o coada alba, care le vazusem ziua la intrarea in parc. Faceau ca niste…. broaste gingantice si foarte zgomotos, de rasuna toata padurea. Sunetele erau concomitente si produceau un efect de 3D foarte interesant dar si infricosator. Noroc ca s-au linistit destul de repede.
05.09.2010 – A doua zi pe munte
Ziua 2: Tabara 1 „Mkubwa” -> Tabara 2 „Shira 1” – 3500 m
Dimineata am plecat pe la ora 9:30 din tabara. Poteca la inceput este prin padure apoi odata cu altitudinea vegetatia deasa, tipica pentru padurea ecuatoriala,se rareste treptat intrand pe teriotoriul unui fel de ienupar.
Se trec doua vai micute si se prinde un picioar ce urca in Platoul Shira. In aceasta zi traseul a durat doar 5 ore. Tabara Shira 1 a fost destul de linistita si nu foarte aglomerata. Dupa-masa la ora 18:00 norii s-au risipit si am reusit pentru prima data sa vedem varful. 
De aici diminetile erau pana la iesirea soarelui cu temperaturi sub 0 grade Celsius dar nu am resimtit deloc frigul, fiind un aer uscat.
06.09.2010 – A trei zi pe munte
Ziua 3: Tabara 2 „Shira 1”-> Tabara 3 „Shira 2” – 3900m
Acum eram tot mai aproape de varf si parca am inceput sa ne simtim si noi in sfarsit la munte. 
Vremea a fost impecabila, si traseul urca usor fara a pune probleme! Timp de mers: 5 ore. Apusul a facut ca acesta tabara sa fie una dintre cele mai frumoase din toata expeditia. Porterii erau super de treaba, bucatarul chiar si-a dat silinta si ne-a pregatit tot felul de mancaruri. Multe legume, orez, paste si ceva fructe. Toata lumea se simtea bine si asta ne dadea multa incredere in reusita nostra.
Ziua 4: Tabara 3 „Shira 2”-> Tabara 4 „Barranco” 3850 m prin Lava Tower 4600 m
In aceasta zi am trecut prin Lava Tower la 4600 m. Asta era si o aclimatizare buna si un test sa vedem cum ne simtim la acesta inaltime. Am mers incet si „lunatic” dar am trecut si peste acest hop fara probleme. 
Singura problema era praful. Am uitat sa va spun. In aceasta expeditie, dar defapt in toata Afica in sezonul secetos, problema este praful si disconfortul creat de acesta. Dar cand zic praf ma gandesc la foarte mult praf si nu gluma. Solul este acoperit de un fel de…. pamant foarte fin, mult mai fin decat la noi, care iti intra in nas si in fiecare por al corpului tau. Tot timpul esti foarte murdar… trebuie sa-ti sufli nasul pentru al curata.. si ce iasa din el…. e de groaza. Ciment nu gluma! 🙂 Curatand-ul mai mereu te iriti.. si uite asa m-a insotit pentru restul expeditiei o stare de disconfort destul de urata. M-am intrebat cum ar fi sa mergi in sezonul mai ploios…. dar nici pe noroi pana la glezne nu cred ca e mai curat si mai placut.
In aceasta tabare esti chiar sub un perete mare stancos si foarte impresionant. 
Am prins o vreme deosebita si norii care se risipeau lasand sa se vada varful si stancile creau un peisaj feeric numai bun de contemplat si fotografiat.
Ziua 5: Tabara 4 „Barranco” -> Tabara 5 „Barafu” 4600 m
In aceasta etapa am hotarat sa trecem peste o tabara si anume Karanga. Aceasta era la jumatatea drumului dar relativ aproape (3 ore) asa ca ne-am incumetat sa urcam direct in Barafu. Ce e drept asa a si fost planul de acasa, plus ca deja ne cam saturaseram de praf si de asteptat marea zi in care sa incercam varful. Poteca, in prima parte merge pe sub munte, relativ pe curba de nivel dar de fapt trece peste niste muchii si coboara pana in vaile lor, deci efortul este destul de mare. Apoi urca pe un picior pana in tabara. In ultima parte a zilei a fost din pacate ceata si urcarea a fost cel putin pentru mine foarte plictisitoare. Tabara asta era cam inghesuita printre bolovani mari vulcanici, insa peisajul spre Uhuru Peak si Varful Mawenziau fost superbe.
Ziua 6: Tabara 5 „Barafu” -> Varful Uhuru Peak 5895 m
Ne-am hotarat sa plecam spre varf dimineata odata cu venirea zorilor. Am decis asa pentru a evita frigul noptii si sa putem vedea poteca, peisajul si incotro de indreptam. Lumea a plecat spre varf la toate orele din noapte si dimineata, nefiind ceva standard. Poteca urca destul de sustinut printre bolovanii mari, dar nu are deloc dificultate, fiind o poteca de tracking clasica si accesibila pentru oricine. 
Din pacate eu am avut ceva crampe la stomac si nu mi-a fost chiar bine. Am eliminat cam tot ce aveam in stomac si din cauza durerilor trebuia sa fac pauze scurte sa se mai linisteasaca musculatura abdomenului. In niciun moment nu mi-am pus problema sa renunt, din contra, sa fi urcat si in patru labe tot as fi atins varful. Asta pentru ca varful asta nu merita sa te faca sa te intorci. Suna dur, dar eu asa cred!
Toata lumea a urcat super bine! Fetele s-au motivat excelent, si au continuat ireprosabil pana la „buza” vulcanului in punctul numit Stela Point care il tot vedeam si care nici cum nu mai vroia sa se apropie. Pana pe varf a fost doar o formalitate. Felicitari fetelor! Ati facut o treaba excelenta! Ati demonstrat multe prin aceasta expeditie reusita, in primul rand voua dar si lumii intregi ca daca vrei cu adevarat se poate.
Csabi a ajuns pe varf mult mai repede si apoi ne-a asteptat si la Stela reintorcandu-se pe varf si cu noi toti! Respect ungure! Baiat fain si de gasca, comic, tolba de bancuri cu un accent care m-a uns la suflet. Bravo barbate! M-am bucurat sa te cunosc!
Dupa 7 ore de urcus, la ora 13:00, am ajuns pe cel mai inalt varf al Africii. 
Urmele de ghetar sunt impresionante si sunt „razele de soare” pe acest munte. Ne-am fotografiat si am inceput coborarea care am facut-o pe niste limbi de grohotis si astfel in circa 3 ore eram la corturi. Am impachetat si am coborat in High Camp undeva la altitudinea de 3900m.
Ziua 7: Tabara „High Camp” -> Moshi
Ne-am culcat in praf si ne-am trezi tot asa :(. A fost cea mai oribila tabara posibil! Adica plina de praf si lume. Nici nu am stat mult si am plecat cat s-a putut de repede. Drumul pana la iesirea din parc a durat destul de mult. Ca orice drum in care pleci de pe munte este monoton. 
La iesirea din parc am primit mult meritatele diplome care atesta ca am fost acolo. Am fost acolo sus…. sus pe Kilimanjaro!
––––-
Safari
Uite asa a fost partea de munte. Au urmat 3 zile de safarii care de fapt au fost 2, 😀 din cauza masinii care s-a stricat si dupa ce am inghetat in masina vreo 3 ore, in care au tot mesterit la ea, am cerut sa ne intoarcem in tabara (satul unde era o pensiune). Totusi ziua aceea nu a fost pierduta, ne-am plimbat si am „studiat” lumea, obiceiuri locale, imbracamintea oamenilor dar si bazarul plin se obiecte si suveniruri. Totul se negociaza pentru ca nu sunt preturi afisate, asa ca pentru mine (ca si barbat) a fost foarte greu :)). Un produs pe care initial cereau 25 de dolari dupa multa munca… shopuri diferite reuseai sa-l iei cu 7 dolari. E ceva diferenta de pret, nu? Cele mai dragute erau produsele din lemn de abanos, un lemn negru, foarte rezistent si frumos; bine, exceptand tanzanitul, o piatra pretioasa, frate cu diamantul, de culoare albastru inchis spre mov. 
Va dati seama ca si preturile erau pe masura.
In prima zi de safarii am vizitat Parcul National Lake Manyara. Zona este foarte draguta si plina de animale, incepand de la maimute pana la zebre, gnu, hipopotani, flamingo, lei, elefanti… ce mai! O mare gradina zoologica.
In a treia zi am vizitat Parcul National Ngorongoro. E foarte spectaculos deocarece este situat intr-un crater, marginile lui ajungand si la o altitudine de 2500 m. Cand privesti de pe marginea craterului inspre interior parca vezi un teren de fotbal gigantic, nivelat ca in palma, plin de iarba uscata in care nu traieste absolul nimic. Totul pare nemiscat, mort si fara viata. Greseala! Cand am coborat si am inceput sa ne plimbam prin parc am ramas uimit cate animale pot fi acolo. Sute de zebre, gnu, porci mistreti, flamingo, zeci de lei, elefanti, coioti, hipopotami…. ce sa mai spun! Tot ce vrei si ce nu vrei!
––
Ca si concluzie, ce sa va spun! Africa, Kilimanjaro si safarii sunt niste lucruri care trebuie facute odata in viata. E ceva unic si deosebit, dar va sugerez sa le faceti asa.. la pensie in liniste, cu un aparat foto de cateva mii de euro :). Acum cat sunteti in putere si aveti banii astia faceti altceva! Clar eu as face altceva. Alt varf, alta zona mai tehnica, mai spectaculoasa, as alege o provocare in ceva munti mai „verzi” si mai inzapeziti ;).
Sa auzim numai de ture adevarate, al vostru mic blog-er, Caba Dan.
O mica galerie FOTO puteti vedea aici: http://picasaweb.google.com/cabadansorin/Kilimanjaro
