relatare

Expeditie Alaska 2015 – Varful Denali 6194m

Publicat pe Actualizat pe

Expeditie Alaska 2015 – Varful Denali 6194m

Cel mai inalt varf al continentului Nord American

Data: 12-28 iunie 2015

Scop: expeditie Varful Denali – Alaska

Trupa/foto: Cristi Niculescu Tagaras, Tiberiu Pintilie si Caba Dan

Urmareste FILMUL expeditiei! Click: https://www.youtube.com/watch?v=s1BmJcX0daU

„De la vis porneste totul”! Asa a venit si aceasta expeditie, ca si o trezire brusca dintr-o stare de  visare, intr-o realitate cat se poate de palpabila, simtind „la rece” o superba reusita.

Dupa ascensiunea varfului Aconcagua, bineinteles ca aveam in gand urmatorul pas si anume Varful McKinley (Denali din acest an). Ne gandeam la el, am incercat sa aflam detalii de la persoanele care au fost acolo, despre experienta din Alaska. Aflasem ca este un munte frumos, dar unde „este foarte frig”, inseamnand ca il simti in toate oasele.

Toata povestea a fost o „aliniere a planetelor”. Pozitive binenteles! Am primit un telefon de la Cosmin Andron in care imi propunea sa plec in Alaska cu un prieten bun de-al lui. Toate bune, doar ca trebuia sa ma hotarasc in 2-5 zile maxim. Da! Am mai plecat eu… (in 6 ore de la primirea unei invitatii la ski Austria), dar aici era vorba de o expeditie serioara si nu oriunde ci in Alaska :). Graba era din pricina faptului ca este pentru Denali se depune o cerere (un fel de CV sportiv) pentru a fi acceptat,  cu minim 60 de zile inaintea plecarii.

Am stat cam 24 de ore si am analizat situatia si am spus: „de ce sa nu incerc!”. Hotarat am mers cu proiectul meu la SNGN Romgaz, unde cauza mea a fost inteleasa si am primit o gura de oxigen echivaland 35% din valoarea expeditiei. Au urmat cateva saptamani nebune in care a trebuie sa imi rezolv echipamentul (cumparat si imprumutat unele piese lipsa), rezervat avion, reinnoit pasaport, intocmit acte pentru Visa SUA, rezervari avion ghetar, cazare, transport… Totul culmina cu obtinerea vizei de State pe ultima suta de metri care daca nu o obtineam pierdeam totul…

Stelele au stralucit deasupra mea si totul a mers ca un ceas elvetian. Toate s-au rezolvat atat de natural si de firesc. Tin sa multumesc de la inceput oamenilor din Romgaz care m-au sprijinit, dar si: Aniko pentru energia si sustinerea transmisa in a-mi indeplini si acest vis/nebunie, Cosmin Andron pentru informatii si incredere, Adi Andone pentru bocancii de altitudine, David Neacsu pentru echipament si sfaturi, Chrisitine Thellmann pentru sacul de dormit si primus, Oli Haidu pentru ochelari si lopata, Corina si Lucian Clinciu pentru produsele Sponser, tuturor prietenilor care m-au incurajat, si nu in ultimului rand familiei care a fost langa mine.

Echipa a fost formata din: Cristian Niculesc Tagaras, baiat hotarat si ultra relaxat din Baia Mare; care revenea in Alaska pentru Varful Denali dupa ce in urma cu un an din cauza vremii nefavorabile a trebuit sa renunte, pentru el Denali fiind al cincilea varf din seria Seven Summits. Al doilea membru al expeditiei sa alaturat echipei pe ultima suta de metrii in persoana lui Tiberiu Pintilie din Galati/Bucuresti, om cu multe expeditii pe cele mai renumite varfuri ale lumii in Himalaya, Pamir..; Al trelea membru fiind eu, Dan Caba pentru care Varful Denali a insemnat cel de-al patrulea varf din seria Seven Summits si a X-a expeditie la activ.

Am zburat in data de 12 iunie pe ruta Bucuresti – Amsterdam – Seatle (9:30 ore) – Anchorage (2:30) unde am aterizat la ora 19:15. Ne-am cazat la Hotel Super 8 si dupa ce am lasat bagajele in camera de „2 stele cazute” am iesit sa mancam si sa bem o bere de Alaska. Am descoperit o tara, o lume unde timpul a ramas in urma, adica aproximativ in anii ’85 – ’90. Sincer, sunt departe rau! Totul e functional dar invechit, oamenii sunt albi/albastrui cu priviri pierdute, stresati, manipulati, ingroziti de Putin, Rusia, ISIS si teroristi. Nu ma credeti! O sa va convingeti singuri…

Pe data de 13 iunie am inchiriat rachetele de zapada si am facut cumparaturile necesare: mancare, butelii de gaz, protectii de soare pt nas… Apoi am facut transferul cu un microbuz in Talkeetna, un orasel micut, cochet si linistit. Este punctul de plecare spre mare aventura. Ne-am cazat la Mrs. Path, House of 7 Trees unde am stat intr-un vechi garaj amenajat foarte prietenos.

Ziua de 14 iunie a fost rezervata bagajelor, cantarirea lor, rezolvarea formalitatilor pentru zborul pe ghetar facut cu cei de la Talkeetna Air Taxi. Am plecat personal cu 49 de kg de echipament, adica o geanta de 100 litrii si un rucsac de 70 l. Mult sau putin… greu de spus. In conditiile in care esti izolat pe ghetar pentru ~20 de zile trebuie sa ai bine gandit totul.

In 15 iunie am avut sedinta tehnica cu Rangerii parcului, unde ni s-a facut instructajul, am primit ultimele detalii legate de traseu,  starea zapezii si crevaselor, am primit containerul obligatoriu pentru „deseuri umane solide”, saci biodegradabili. Mai jos este o poza cu numarul de alpinisti inregistrati in anul 2015, adica 1057 si un procentaj de 45% de reusita in atingerea varfului.

La ora 16:45 ne-am urcat in avionul de 5 locuri si am zburat timp de 45 de minute peste peisajul unic al tundrei pana pe ghetar, unde am aterizat in tabara de baza de la altitudinea de 2200 m.

Aici primim saniile si canistrele de benzina. Incepem operatiunea de confectionare a sistemului de tragere pentru sanii, legarea bagajelor. Este o operatiune unde ai nevoie de ceva informatii dar mai ales imaginatie. La ora 19:00 plecam spre tabara 1 de la 2400 m unde ajungem la ora 00:30.  Am preferat sa urcam seara tarziu desi temperaturile scadeau destul de mult, dar riscul de a cadea in crevase era mult diminuat iar inaintarea pe zapada inghetata era mult mai facila. Era pentru prima data cand foloseam rachetele de zapada, prima data cand inaintam tragand o sanie dupa mine; dar ritmul constant a facut ca deplasarea sa fie fluenta. Am montat corturile si dupa ce am mancat si baut binemeritatul ceai ne-am pus la somn.

Dimineata zilei de 16 iunie ne-a intampinat cu cer senin. Crema cu filtru UV, ochelari de soare, sepci, Buff-uri toate protectiile necesare trebuiau folosite pentru ca soarele sa nu ne arda. Strangem fara graba toata tabara si cand temperaturile au inceput din nou sa scada am plecat si noi spre tabara 2 undeva la ora 17:45. La inceputul urcarii numita Sky Hill ne-am intalnit cu Mihnea si Ciprian care coborau dupa ce reusisera sa escaladeze varful cu 2 zile inainte.  I-am felicitat, am schimbat impresii si am pornit din nou. Bagajul mare si greu, frigul si diferenta de nivel de 800 de metrii pana in tabara de la 3200 m s-a resimtit in cele 8 ore de mers (ora 1:45). Am avut noroc ca am gasit locuri bune de cort si totul era incremenit de un calm de nedescris. Aici ai avantajul imens ca nu esti presat de venirea noptii pentru ca ai lumina 24/24. Soarele disparea de pe cer doar pentru cateva ore dar era lumina continua.

Ziua de 17 iunie a fost destinata aclimatizarii, odihnei. Am mancat si am citit.

In ziua de 18 iunie la ora 9:00 am pus in rucsaci mancarea si o parte din echipament pentru a-l urca in tabara 3 de la 4300m. Vremea continua sa ne uimeasca prin temperaturile relativ ridicate si perioada lipsita de vant. Nici chiar pe urcare in zona Squirrel Hill sau Windy Corner nu am avut probleme. Ne simteam bine si am profitat din plin, glumind si bucurandu-ne de peisaj. Am ajuns in zona taberei la ora 15:00 si am ingropat tot echipamentul marcand locul cu betele si tagurile primite de la rangeri. Pe la ora 16:30 am inceput coborarea si in nici doua ore eram la corturi.

Ziua de 19 iunie a fost „ziua cheiei” din aceasta expeditie, caci am hotarat sa ramanem pentru odihna in tabara de la 3200 m. A fost ziua in care ne-am aclimatizat perfect si asta s-a simtit in ritmul urmatoarelor zile dar si voia buna care ne-a insotit pe toata durata turei.

In dimineata zilei de 20 iunie am strans toata tabara, am ingropat ceva mancare si echipament pentru zilele de intoarcere si ne-am mutat la 4300m. Eu si Tibi am urcat doar cu rucsacii, Cristi a urcat si cu sania care a fost de foarte mare ajutor la coborare. Dupa Windy Corner am intrat in ceata si a inceput sa ninga. Atunci ne-am dat seama cat de urat si periculos este acest munte pe vreme rea. Am urmarit orbeste poteca pana in tabara unde pe ninsoare am montat corturile. S-au asezat aproximativ 30 de cm de powder dar care datorita temperaturii ridicate a facut priza buna cu straturile precedente si s-a compactat repede incepand din acea seara. Noaptea cerul s-a deschis iar vremea buna s-a instalat din nou.

21-22 iunie, doua zile de odihna. Am sunat acasa si prin intermediu SMS-urilor, avand prognoza meteo, am facut planul pentru urmatoarele zile. Ne-am delectat cu somon de Alaska, lipie, cascaval dar si slanina romaneasca :). Eu am folosit mai multe produse de la Sponser, ca si suplimente minerale, vitamine, hidratare dar si a compensa pierderea de proteine. Le recomand cu caldura!

In data de 23 iunie, decisi sa urcam cat mai usori, am curcat doar cu cortul lui Tibi si mancare pentru 3 maxim 4 zile. Am urcat zona cea mai inclinata a traseului numita The Wall unde este montata o coarda fixa. Am folosit blocatorul si pe masura ce urcam, apreciam tot mai mult tehnica alpina deprinsa de la bunul meu prieten Akos, in zilele de catarat impreuna. Dupa The Wall urmeaza o muchie frumoasa care se urmeaza matematic. Daca vremea e buna si nu bate vantul, te poti bucura de privelistea deosebita din aceasta zona, cea mai frumoasa de pe intreg traseul. Dupa 7 ore, in jurul orei 21:00 am montat cortul in tabara superioara. Cele aproximativ – 20 de grade Celsius, care pana dimineata au ajuns la aproximativ -25 le resimteam acceptabil. Datorita apusului rosiatic ce prognoza o urmatoare zi cu vreme frumoasa si a faptului ca toti trei ne simteam bine am decis sa incercam varful a doua zi.

Dimineata am asteptat soarele sa ne incalzeasca si relaxati am topit zapada pentru ceaiuri. In jurul ore 10:30 am inceput sa urcam spre Denali Pass. Traverseul este destul de inclinat si necesita prudenta ridicata, mai ales in functie de starea zapezii. Exista ancore fixe din 30 in 30 de metrii de care am asigurat. La ora 14:30 eram sus in sa. Am continuat spre „Football field” castigand diferenta de nivel. Am fost niste norocosi avand o vreme ideala din toate punctele de vedere. Senin perfect, fara vant si o temperatura acceptabila. Cum nu eram presati de venirea intunericului am continuat sa urcam relaxati. Ultima parte este abrupta, urmata de o creasta impodobita de cornise spectaculoase. La ora 19:30 am ajuns in cel mai inalt punct al continetului American, Varful Denali 6194 m. Am facut poze, ne-am felicitat, am sunat acasa bucurosi. Coborarea am inceput-o la 20:30 si in 4 ore eram din nou la adapostul cortului nu innainte de a resimti din plin frigul aspru din zona traverseului dinstre Denali Pass.

Toata ziua de 25 am dormit si ne-am hidratat. Am strans incet tabara si la ora 19:30 am inceput coborarea. La ora 21:20 eram in tabara de la 4300. Am decis sa impachetam si tabara asta si sa ne continuam retragerea, plecam pe la ora 00:30. Noroc cu sania lui Cristi pe care am incarcat mare parte din echipament. Cele aproxiamtiv 35 de kg de pe sanie s-au simtit pe coborarea din Squirrel Hill iar in zona Motocile Hill am filat sania „stil rapel” lucru care ne-a usurat munca considerabil. In tabara 2, de la 3200, am ajuns la ora 3:15. Am dezgropat bagajele si le-am repartizat pe doua sanii. Dorinta de a nu mai petrece inca o zi pe ghetar ne-a mobilizat continuand retragerea spre tabara de baza 2200 m. Dupa exact 16 ore de mers (ora locala 11:30) de cand am plecat din tabara superioara 5200 m eram la avion. Dupa o asteptare de 5 ore, in care am primit bonus fiecare o doza de bere = lichid miraculos, am zburat spre civilizatie in Talkeetna (ora 18:51).

Aici dupa un binemeritat dus am fugit sa contiunuam hidratarea, delectandu-ne cu o friptura de vita de nota 10. 🙂

Relaxare, plimbari in zona lacurilor si activitatea extra a continuat cu un pescuit organizat la somon. A costat o mica avere, de prins nu prea am prins, dar asa o data in viata merita incercat. Am avut placerea si onoare sa primim in vizita fostului ambasador SUA in Romania, el fiind translatorul intre Ceausescu si Nixon. Un om deosebit care vorbea excelet romaneste desi trecusera 30 de ani de la plecare sa.

Pe data de 29 iunie ne-am intors in Anchorage, iar pe 30 iunie impreuna cu Cristi am mai facut o tura pe traseul numit Crow Pass Trail intre Girdwood de unde am plecat la ora 12:45 si Eagle River State Park unde am ajuns dupa un mars sustinut dupa 10 ore ~ora 22:30. Din pacate nu am reusit sa convingem sa ne ia nimeni la ocazie si dupa inca 2 ore de mers „degeaba” l-am sunat pe Tibi care a venit pe la 01:30 cu un taxi :).

In data de 2 iulie am facut o tura cu bicicletele in zona Flattop Mountain unde am descoperit niste trail-uri de MTB si downhill foarte incitante. Am parcurs aproxiamtiv 40 de km dar nu va spun cu ce biciclete (de imprumut). :))

O expeditie care a „curs”. A iesit totul perfect! Am fluturat steaguri (peste tot) si am ras pe cinste. Am fost o echipa frumoasa, am fost cei mai norocosi avand o vreme perfecta. Conditii mai bune nu cred ca se pot intalni pe acest munte. Un varf frumos, o experienta pe cinste dar care trebuie tratat cu maxima seriozitate.

Va multumesc baieti pentru inca o treapta urcata cu succes.

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Maraton Apuseni 2014

Publicat pe Actualizat pe

Maraton Apuseni 2014

    Data: 24.05.2014
    Locatia: Muntele Mare – Baisoara
    Scopul: participare maraton montan Apuseni
    Trupa: Corina, Sika, Ionut A., Christine, Bogdan, Ionut Negru…
    Foto: Ionut Anisca, Mihai Benea, Louise Tanasa
    Al treilea weekend, al treilea concurs… asta in conditiile in care am spus ca le reduc :)).
    La Maraton Apuseni am alergat la primele doua editii, deci stiam in mare la ce sa ma astept. Anul acesta am mers sa vad noua varinata de traseu, am mers sa alerg cu bunul meu prieten Sika, am fost acolo pentru a revedea prieteni faini din Cluj si defapt toata tara.
    Am incercat sa „ingras porcul in ajun” alergand cateva zile in saptamana concursului si i-ata-ne la start. Planul era sa alergam cat mai bine, dar fara stres si sa ne bucuram de cursa. Avea Sika emotii si pentru mine asa ca totul era echilibrat.
     Am plecat intr-un ritm mediu si totul a descurs foarte bine pana pe la km 20 cand aveam un timp de ~2:10. Eram bine pozitionati, picioarele inca erau destul de fresh. Dar dupa putin timp m-a lovit o lipsa de chef incat urmatorii 4-5 km am innaintat doar asa… sa treaca. Ma oboseau portiunile unde poteca lipsea si alergai prin iarba sau coborai foarte abrupt pe forestiere :D.
     Au urmat doua urcari zdravene dar pe care le stiam si le-am aboradat cu rabdare. Am mers bine, depasind oameni bine pregatiti.
Pe ultimii 4 km l-am ajuns pe Bogdan, si am lasat motoarele mai incet si adoptand o atitudine de non combat. Greseala a fost ca nu am intrebat pe ce pozitie suntem in clasament! Mare greseala, caci daca stiam sigur motivarea era cu totul alta.
     Am termiant cei 42 de km cu 2300 m difertenta de nivel pozitiva pe locul 13 la categorie si 31 la Open, cu timpul de 5:31 ore.  O pozitie frumoasa dar care putea fi si mai buna daca ne mobilizam pe final.
Am trecut linia de Finish de mana cu Sika si Bogdan ca si o echipa frumoasa! Felicitari baieti dar mai ales felicitari Christine care a castigat locul 1 la fete categoria ei de varsta (5 la Open).
    Un weekend frumos! Un concurs reusit, parca traseul putin cam greu 😀
Acum pe bike-uri ca urmeaza 4 Munti!!!
Super echipa
Super echipa
Finish in echipa la Maraton Apuseni 2014
Finish in echipa la Maraton Apuseni 2014

 

 

Nebunie de toamna – Bike in zona Jina-Crint-Dobra

Publicat pe

Nebunie de toamna – Bike in zona Jina-Crint-Dobra

    Data: 29.09.2013
    Scopul: MTB
    Zona: M-tii Trascau
    Traseu: ~ 50 km cu 1450 m dif. nivel – Jina – Vf. Guga Mica 1390m – deasupra de Crint – Valea Pogoana – Dobra – Jina
    Trupa: Corina, Oli, Corin, Catalin, Cristi si Caba
     Foto: Caba Dan – aparat Nikon D7000, obiectiv 50 fix de 1,4. Pozele artistice sunt cu f de 3,2
     Duminica se anunta vreme buna, iar traseul il aveam configurat demult.Trupa s-a strans rapid. Plecam din Medias pe la ora 7:30 iar la 10:00 eram in Jina. Toamna, zona este un tablou plin de culoare iar drumurile sunt perfect de biciclit.
    Plecam pe un cer mai gri dar cu speranta ca soarele o sa iasa pe parcurs. Din pacate dupa aproximativ 3 ore a inceput sa ploua. Noroc ca am fost bine echipati si cel putin eu, m-am bucurat de fiecare urcare si mai ales de fiecare coborare. Simtiam „gustul” de Carpathian Adventure… cu ale sale ture eroice prin noroi, ploaie, push-bike, frig dar si spirit de echipa, bucuria de a fi acolo prin zone noi si in natura.
    O tura superba care vreau sa o repet si pe vreme buna, mai ales ca nu am parcurs tot traseul cum il planuisem. Harta de mai jos arata traseul initial marcat cu galben iar cel rosu varianta pe care ne-am retras.
    Trupa a fost faina, iar povestile au facut sa uitam de umeziala.
    O tura care mi-a deschis pofta de bike. Poate la anu o sa fiu mai activ pe doua roti 😀

Traseul nostru
Traseul nostru
Pe cai ca se filmeaza!
Pe cai ca se filmeaza!
Bravo Cata ;)
Bravo Cata 😉
Traseul nostru
Traseul nostru
Trasnhumanta
Trasnhumanta
Romania noastra
Romania noastra
Sa ne organizam putin! :))
Sa ne organizam putin! :))
Zambiti va rog
Zambiti va rog
Citat: "Cred ca pedalez doar din amintiri!" :)
Citat: „Cred ca pedalez doar din amintiri!” 🙂
Ne grabim si noi putin?
Ne grabim si noi putin?
Zona inalta de gol alpin
Zona inalta de gol alpin
Urechiuse timide
Urechiuse timide
In plina ploaie
In plina ploaie
Putin murdari, dar veseli :)
Putin murdari, dar veseli 🙂