Dan

In alergare la maratonul Cindrelului

Publicat pe

In alergare la maratonul Cindrelului

     Data: 2012.08.11
     Locatia: M-tii Cindrel, Paltinis
     Scopul: alergare maraton montan, 40 km cu 2000 m dif. nivel
–
     Cindrelul este cel mai aproape munte de noi, de medieseni. Am fost aici vara si iarna, pe vreme buna sau rea, pe jos pe bicicleta sau pe schiuri, asa ca era momentul sa il vedem si din alergare.
      Traseul il stiam aproape in totalitate, doar bucla spre iezerul Cindrelului nu imi era cunoscuta.
       Startul s-a dat la ora 9:00 si desi a fost prima editie a concursului am recunoscut mai multi alergatori foarte buni prezenti la start.
Start Maraton Cindrel 2012
Am plecat in alergare usoara, fara nici un plan, nici o strategie. Am alergat sa ma simt bine! Pana in Stana din zona Batrana, deja eram in zona oamenilor de valoare apropiata mine; ii cunosteam de la alte concursuri.
Hopa sus!
Spre Stana Batrana
      
Spre Iezerul Cindrelului
Pozitia in clasament era de la kilometru 15 destul de bine stabilita. Vremea a fost superba in sensul ca au fost ~ 15 grade cu cer senin si un soare nu foarte puternic. Pe urcarea spre Varful Cindrel lumea s-a cernut. De pe varf am alergat aproape tot timpul sigur. Aveam doi baieti in fata mea de care ma mai apropiam dar clasamentul nu s-a schimbat. Nu am depasit pe nimeni, nimenu nu m-a depasit.
Traseul este superb!
   
In alergare pe creata Cindrelului
Picioarele au mers bine si m-am bucurat de o stare placuta de energie si bucurie pe ultimii 10 km. Mi-am dorit sa termin sub 5 ore ceea ce s-a si intamplat. Am trecut linia de finish dupa 4:55 ore, pe locul 7 la categorie si 15 la Open. Un loc frumos si un timp care ar fi putut fi imbunatatit cu vreo 15 minute :P.
     Am plecat „mult prea odihnit” spre casa, dar la urma urmei am facut ce mi-a placut: am alergat de placere! 😉
 
Reclame

Această intrare a fost publicată în Alergare și etichetată , , , , , , , , .

Varful Aconcagua 6962m – Argentina – cel mai inalt varf al ambelor continente Americane

Publicat pe Actualizat pe

 Varful Aconcagua 6962m – Argentina – cel mai inalt varf al ambelor continente Americane

Cu adevarat in expeditie!

Nopti si zile in cort, la multe minus grade; mancat putin spre deloc; topit zapada pentru facut ceai si supa; rabdare si multe rugaciuni ca vremea sa fie favorabila si o aclimatizare cat mai buna.

Este greu!!! Pentru fiecare metru urcat parca trebuie sa „rupi” ceva din tine ca si o jertfa, dar si multumirea si satisfactia reusitei e mare.

     Data: 09-31.01.2012
     Locatia: Argentina, oras Mendoza, M-tii Anzi – Valea Horcones
     Scopul: escaladarea varfului Aconcagua 6962m, cel mai inalt varf din ambele continente Americane si cel mai inalt varf din Emisfera Sudica
     Trupa: Christine Thellmann, Gabriela Calburean, Oana Serban, Csabi Lorintz, Caba Dan
     Foto: Caba Dan si Oana Serban
–
    A povesti experienta unei expeditii este ceva aproape imposibil si cu siguranta nu poate fi rezumata intr-un articol. Trairile si sentimentele noastre privind ascensiunea pe Aconcagua, cu ceea ce a insemnat ea, se schimba cu trecerea fiecarei zile. Raman in minte doar lucrurile frumoase, rememorezi doar senzatiile si trairile placute, zambesti in sinea ta cand iti aduci aminte cate un banc sau o gluma, ramane doar satisfactia reusitei si a experientei unice pe care ai trait-o. Ultima zi pe munte a fost una foarte lunga si dificila cu un traseu care a durat 9 ore de-a lungul a 26 de km prin bolovanisul Vaii Horcones, ceea ce a insemnat coborarea din tabara de baza Plaza de Mulas 4300m pana la iesirea din parcul Aconcagua in punctul Puente del Inca 3000m. In acest interval am avut timp sa meditez la ce as vrea sa fac pe viitor, sau la ce si cum ar trebui sa arate acest post. Astfel, am ajuns la doua variante! Fie va povestesc faptele in ordine cronologica, fie sa impart continutul in doua mari zone:
– una cu ce a fost greu, urat, inuman, la limita igienei, in care variatiile de temperatura de pana la 30 de grade in interval de cateva minute te solicita si te macina, cu orele petrecute in cort intr-o stare de moleseala asteptand… doar sa treaca timpul… cu amanunte de genu cum trebuie sa iti faci treaba mare intr-o punga de plastic pe care sa o cari cu tine de la 4300m altitudine in taberele superioare si apoi sa o aduci si jos… (in rucsac langa echipamentul tau „pretios” de sute de euro); si alte picanterii
– si zona in care dupa ce ai ajuns acasa  povestesti ce peisaje deosebite ai vazut, ce echipa si ce oameni minunati ai cunoscut acolo, ce victorie mare inseamna ascensiunea acestui varf.
     Deci sa o luam cronologic!
     Cred ca ar trebui sa incep prin a multumi partenerilor nostrii/a mei in aceasta aventura: S.N.G.N. Romgaz S.A., Transavia SA si Scarpa.ro. In luna mai deja era sigur ca plecam, asa ca am inceput pregatirile. Cautarea unei agentii de turism, rezervarea biletelor de avion, achizitioanarea echipamentului tehnic care nu-l aveam, gen bocanci dublii, corturi, etc.
    Echipa trebuia sa fie formata din 6 persoane, dar din pacate Cristina Scortaru a avut ghinion si si-a rupt incheietura unei maini. Neputandu-se recupera la timp, a „delegat” toata suflarea Bacaului si Moldovei, Oanei Serban, care si-a „reprezentat” cu mandrie si cinste meleagurile. Csabi a fost cel de-al doilea barbat a expeditiei. Un om ocupat spre extraordinar de ocupat… care are un simt al umorului deosebit, un  devotat spirit de echipa si un bun simt de mare calitate. El si-a pastrat povestile si bancurile pentru zilele petrecute impreuna, si bine a facut, caci fara o companie placuta cred ca o iei razna in zilele de asteptare in cort.
    Am plecat din tara pe data de 9 ianuarie 2012 pe ruta Bucuresti -> Madrid -> Buenos Aires -> Mendoza. Mai pe scurt, drumul a durat undeva la 35 de ore cu escale si schimbat de aeropoarte si terminale. Prima peripetie am avut-o in aeroportul de la Madrid. Avand timp de asteptare vreo 5 ore intre avioane am spus sa socializam si sa sarbatorim inceputul expeditie cu un vin de fructe – Sangria.
Sarbatorind plecarea si reintregirea echipei
Dupa doua sticle atmosfera era perfecta si orele zburau, insa voia buna a disparut odata ce am aflat ca nu asteptam in terminalul bun si pentru a ajunge la poarta de decolare trebuia doar sa facem operatiunea: sa urcam un etaj, sa coboram la subsol, sa luam metroul, sa iesim din aeroport, sa luam autobuzul verde, sa mergem pana la ultimul terminal, sa face check-in-ul, si apoi… sa cautam poarta noastra. Noroc ca mai aveam vreo ora si in ritm de maraton ne-am descurcat sa ajungem la timp.
     Zborul transatlantic a durat 13 ore, dar sincer, fiind pe timp de noapte, nu mi s-a parut foarte obositor si lung, mai ales ca am stat langa usa de pe aripa si am putut sa ne intindem picioarele :).
     Dupa ce am rezolvat birocatia necesara pentru recuperarea bagajului Oanei, am schimbat aeroportul in Buenos Aires cu transfer cu autocar vreo ora, verificari, check-in-uri si emotii ca bagajele sa se incadreze ca si greutate si inca un zbor de 2 ore  am ajuns in sfarsit in Mendoza, orasul destinatie. Aici erau +35 de grade si 5 ore diferenta de fus orar fata de Romania. Asa ca pe la ora 23 acolo, ora 04:00 in Romania, eram cazati si degustam berea argentineana stand pe o terasa mica in pantaloni scurti si sandale :).
     In data de 11.01.2012 am mers sa platim taxa de acces in Parcul Aconcagua si permisul de varf in valoare de ~750 $. Apoi am mers in Carrefour unde am facut aprovizionarea cu mancare. Alimentatia a fost bazata pe paste, orez, multe supe, lapte praf, fulgi de cereale, carne uscata, fructe uscate, ceva dulciuri, eu si Csabi ne-am mai rasfatat cu o sticla mica de ulei de masline si kechup :P. La final geanta/sacul cu alimente pentru mine si Csabi a costat cam 230 de dolari si cantarea cu lichide cu tot vreo 40 de kg :)) si deabea l-am urcat in taxi!
     La ora 12:30 am plecat spre Penitentes, o mica localitate care este aproape de intrarea in parc. Distanta ~ 200 km, timp de deplasare vreo 3:30. Aici ne-am cazat intr-o cabanuta simpatica care apartine agentiei cu care am lucrat si anume Lanko. Seara am socializat cu doi tipi de treaba din Australia si America, care urmau sa incerce varful pe Ghetarul Polonez.
In Penitentes, ultima noapte in civilizatie
    
La povesti cu alti temerari
     Tot aici am gasit si o asociatie care imi este mare fan ;)) 😛
Din partea fanilor mei argentinieni :))
     Dimineata zilei de 12.01.2012 a fost una destul de relaxanta in care am impartit echipamentul in saci si sacose pentru a putea fi cantarite in vederea transportului cu catarii pana in tabara de baza, Plaza de Mulas 4300m. Fiecare dintre noi a avut echipament (cort, coltari, haine si alimente) in jurul greutatii de 35-40 de kg. Noi ne-am pregatit rucsacii cu cele necesare pentru doua zile jumate, adica perioada necesara pana sa ajungem in tabara de baza. Cum urma sa dormim in tabara intermediara de la 3300 m, Confluencia, aveam nevoie de mancare, saci de cormit, haine groase pentru serile cu temperaturi sub zero grade, dar si hainele de vara. Ziua cand vremea era buna si nu batea vantul temeraturile erau de ~20 de grade. Ochelarii de soare, crema cu factor de protectie 50 UV, sapca si Bufful devenind accesorii obligatorii. Soarele este atat de puternic incat daca stai expus si doar pentru 15 minute poti suferii arsuri grave. Aici in Aconcagua este un paradox: in acelasi moment al zilei poti sa faci insolatie, dar poti sa faci si hipotermie din cauza temperaturilor scazute.
     Am intrat in parc in zona numita Puente del Inca, 3000 m altitudine.
Pod natural format prin depuneri de sulf si calcar
Aici ne-am inregistrat la adminstratia parcului si am primit pungi de gunoi personalizate, fiecare cu punga lui pe care era notat numarul de pe permisul de acces.
Intrarea in Parc
Laguna de Horcones
Inceputul traseului si ultimele zone de vegetatie
Echipa medieseana
Varful e acolo... departe!
Cei doi magnifici
Catarii care pot duce pana la 60 de kg fiecare
Drumul pana la Confluencia a durat 3:30 ore si a avut o lungime de ~ 6 km cu diferenta de nivel de 400m.
     Ajunsi in tabara ne-am cazat intr-un cort mare cu paturi supraetajate unde am fost cam 20 de persoane, fiecare cu sforaitul lui. 🙂
Prima zi, prima tabara
    
Un mare alpinist
O echipa adevarata
Confluencia 3400m
Un apus argentinean
Ziua de 13.01.2012a fost prima zi dedicata aclimatizarii asa ca pe la ora 10:00 am plecat cu rucsacei mici spre Plaza Francia. Am ajuns pana undeva la 3900 m de unde se vedea foarte spectaculos fata sudica a muntelui. Dupa foto-shooting si o perioada de povesti am coborat. Sus unde batea vantul erau undeva la 0 grade, iar mai jos spre tabara erau peste +25 de grade, deci o caldura destul de suparatoare! Din acest motiv am hotarat sa plecam in urmatoarea zi sper tabara de baza la ora 5:00, pentru a evita mersul in soare si caldura cat de mult posibil.
Marmota descurcareata - Oana
    
Ghetarul acoperita de morene
Aconcagua si fata sa sudica
Zorii zilei de 14.01.2012 ne-au prins in mers urcand spre Plaza de Mulas. Valea Horcones este una foarte arida si moarta, dar este foarte frumoasa datorita culoriilor rocilor. Anzii fiind munti de incretire, versantii fiind niste muzee geologice vii. Se pot studia faliile si tipurile de roci care se suprapun intr-un mod placut, fiecare roca fiind delimitata destul de bine prin textura si culoare.
    Drumul este unul foarte anevoios din cauza bolovanilor si a potecii instabile, plus ca distanta de peste 20 de km poate face acest drum unul destul de plictisitor. Mai in gluma, mai in serios am denumit aceasta zona „Desertul Gobi”.
    
Valea Horcones - spre tabara de baza
Dupa exact 8 ore eram in tabara de baza care parca s-a jucat de „Va-ti ascunselea” cu noi, ascunzandu-se dupa mai multe praguri bolovanoase. A fost o zi destul de solicitanta si grea. Am inceput sa ne montam corturile pe soare si am terminat pe ninsoare! A nins aproape toata noapte iar dimineata era aproape 30 de cm de zapada.
Multumim Romgaz
     Ziua de 15  ianuarie a fost ziua de „odihna”, asta insemnand ca activiatea de baza a fost sa bem lichide si sa mancam. Recomandarea mediciilor este sa bei 6 litrii pe zi. Dar cine bea atat? Nici camilele nu cred ca pot sa bea atat! Va dati seama ca dupa 4 litrii cedezi, urmand partea neplacuta, adica eliminarea lichidului, care la un momnet dat devine enervant de repetitiva.
     Toata ziua fierbeam apa si facem ceai si supa, mesele principale fiind formate predominant din diferitet feluri de paste si orez.
Am reusit si sa ma racesc umpic, iar doua zile am fost cam slabit, lucru frustrant si deloc placut.
    Ideea de a sta este ceva placut la o altitudine normala. Aici, insa, la 4300 m altitudinea isi spune cuvantul. Esti slabit, corpul incearca din toate puterile sa se adapteze. Organele sunt „stresate”, asta insemnand ca stomacul accepta mancare mai greu, e mai pretentios, digera mai greu; ficatul „face scandal” la fiecare miros mai puternic, mai ales la mirosul mancarii pline de E-uri.
    Orice activitate este greoaie! Sa te apuci sa faci un ceai este o actiune care necesita curaj si vointa. Cand termini gafai in primele zile de aclimatizare de parca ai fi alergat 20 de km. Te pui in cort sa citesti… si parca ceva nu e placut! Nu ai stare… iti vine sa dormi… cred si din faptul ca sti ca trebuie sa iti economisesti energia.
    Lucrul deosebit era aici o mica galerie de arta a unui pictor excentric care expunea conform diplomei de la Cartea Recordurilor la cea mai mare altitudine din lume 4300m. Tot aici era singurul loc in care eram conectati cu lumea, adica telefon si net prin satelit.
Cea mai inalta galerie de arta din lume - 4300m
     
Legatura cu civilizatia!
Am facut controlul medical unde iti sunt verificate tensiunea, pulsul si nivelul de oxigen in sange. Toti eram in parametri, insa simteam ca ceva nu este in regula cu mine.
     Dimineata zilei de 16.01.2012a fost pentru mine cea mai proasta! Eram slabit si dupa cum imi simteam corpul nici nu aratam prea bine. Aceasta zi era dedicata in program urcarii in tabara 1 (Canada 4900m) pentru aclimatizare si pentru a duce al doilea cort si o parte din echipament. Trupa urca iar eu raman la somn. 
Partenerul de suflet, Transavia
Oana este motorul grupului. Ea era cea mai in forma, se aclimatizase foarte bine si era foarte optimista si vesela. Dupa ce au montat corturile au coborat. Din nefericire cortul nou nout al Christinei este luat de vant, cu tot cu echipamentul din el si este facut „sita” gaurindu-se in mai multe locuri. Noroc ca Oana l-a prins ca ramaneam fara el.
     Ziua de 17.01.2012a fost ziua in care cu toti am mutat tabara in Canada 4900 m. Traseul a durat aproximativ 4 ore. Am montat corturile si am inceput sa topim zapada pentru a ne hidrata. Aici in Canada apa este o problema foarte mare. Singurele surse de apa sunt zapada, asta in cazul in care exista, numai trebuie avut grija de unde este luata pentru ca exista sansa sa fie contaminata din cauza igienei precare din zona,  fie un mic paraias care curgea intre orele 11:00 – 15:00 apoi ingheta.
O poza care de iti da aripi
   
Tabara 1 - Canada - 4900 m
Suntem... in Anzi!
In Canada am stat 2 nopti. Orele intr-o expeditie trec foarte greu mai ales daca ai probleme de aclimatizare, de alimentatie si hidratare. Un mare noroc l-am avut cu Csabi care a mai animat atmosfera.
    Cred ca eu aproape 6 zile nu am mancat mai nimic. Stomacul meu protesta indiferent de ce-i ofeream, asa ca am decis sa nu-i mai ofer nimic :)). Imi pare rau ca nu am notat ce am mancat in zilele de ascensiune. In afara de cativa bisicuiti, o ciocolata, cateva fructe uscate, cateva cubulete de slanina si carne uscata nu pot sa va spun. Sunt sigur ca „dopingul” de dimineata in care luam vitamina C, spirulina si VitaMax a avut efectul dorit. Pe masura ce urcam si treceau zilele ma simteam tot mai bine si in forma.
     Fetele in schimb s-au comportat deosebit de bine si tin sa le felicit. S-au mobilizat si comportat exemplar. Ele s-au simtit bine si in afara de cateva dureri de cap usoare dimineata nu au acuzat probleme. Cu mancarea nu au avut probleme, parca in ciuda mea mancau tot ce apucau. Cand le vedem cum mananca cate o farfurie mare de paste si mai si turnau cate o conserfa de peste peste… eu faceam 180 de grade si fugeam sa nu stimt mirosul tonului :).
    Christine si Oana au fost singurele care au fost in recunoastere in tabara 2, Nido de Condores 5300 m.
Indeletnicirea de baza
   
O sa beau 6 litrii de lichide! 🙂
Barbate... suntem in expeditie! Unde e plaja, soarele si mancarea?
Apoi in data de 19.01.2012 am urcat cu totii in „Cuibul condorilor”. O tabara asezata pe un platou intins cu multe locuri de cort. Problema era mersul la toaleta, singurele paravane fiind niste bolovani care iti acopereau „gleznele”. :)) Aaaa unul dintre lite-motivele expeditiei a fost aceasta problema a mersului la toaleta! Este un subiect delicat… dar trebuei „rezolvat”. Ideea este ca din tabara de baza 4300m esti obligat de regulile parcului Aconcagua sa faci treaba mare intr-o punga! Da! Intr-o punga nici macar speciala, ci una normala si subtire, asemanatoare sacilor menajeri. Punga o cari cu tine pe tot parcursul ascensiunii spre varf dar si inapoi, returnand continutul strans administratiei parcului. Nerespectarea acestei regului este sanctionata cu 1500 $ (dolari).  Dificila misiune nu? 😀
    Ziua de 20.01.2012a fost zi de odihna. Doar marmota descurcareata, alias Oana a decis sa urca in tabara 3, Berlin 5900m. Noi am ramas in jurul cortului.
Phantom 6000, un bocanc care vi-l recomand din toata inima! Multumesc Scarpa.ro
Asa as bea un ceai!!! 😛 Sau defapt nici sa nu-l mai vad!
Dimineata era trezirea de urgenta, asta insemnand ca la venirea soarelui ieseam din cort cu totul, adica sac de dormit, saltea, si toate obiectele, deoarece la caldura soarelui, condensul care era in interiorul cortului de forma unui strat gros de gheata incepea sa se topeasca in cort incepand sa ploua. Nici o problema! Ne faceam invioararea, ne beam cafeaua de dimineata si termosul de ceia, adica in total aproape 1,5 litrii de lichide. Acest ritual era absolut necear, pentru ca dimineata eram si ne simteam atat de deshidratati, incat gatul si caile respiratorii nu puteau functiona in parametrii normali.  Ma simteam ca un fruct pus special la uscat :).
Varful e acolo si ne asteapta
   
Ghetari si creste
Spre Berlin 5900m
Pe la ora 11:30 in data de 21.01.2012am urcat in tabara 3, la 5900. Aici in Berlin datorita vremii rele anuntate pentru urmatoarele zile lumea coborase si am gasit liber unul dintre refugii. Aceste adaposturi sint niste casute din lemn, dar care au o stare foarte precara de igiena. Noroc ca temperaturile scazute, care nu cred ca urcau ziua la mai mult de -10 grade, tineau totul foarte bine inghetat si „la pastrare”.   Norocul nostru a fost ca am avut la noi o folie mare de rafie folosita pentru protejarea  cortului care am intins-o pe jos si astfel cu saltelutele si izoprenele asezate culcusul a fost gata.
Refugiul din Berlin, casa noastra pentru 2 nopti
   
Spre varf
Am urcat ceva...
Dupa ce am topit zapada pentru ceai si supe, procedura care a durat aproape doua ore din cauza frigului care eu il prognozez de -15 chair – 20 de grade in refugiu ne-am bagat in saci incercand sa facem planul de bataiei. Eram la aproape 6000 de metrii si trebuei sa ne hotaram daca 22 ianuarie o sa fie ziua de varf sau sa mai asteptam. Stiam ca pentru 22 ianuarie se anuta vant puternic de pana la 75 de km la ora dar totodata stiam ca data de 23 este o zi imposibil de urcat, fiind anutat viscol puternic, vantul avand viteze de pana la 90 de km. Deci concluzia mea a fost: „Ori maine ori niciodata!”. Aveam 4 zile „de rezerva” programate pentru varf. Daca nu urcam in 22 ianuarie trebuia sa coboram in Nido, si sa incercam in 24 si 25 ianuarie. Lucru nu imposibil, dar care insemna 4 zile in plus petrecute la peste ~6000m, iar cum mancare si hidratatea devin tot mai dificile pe zi ce trece, era probabil ca energia nostra sa scada prea mult.
     22 ianurie 2012. Ceasul suna la ora 4:45! Scot nasul cu greu din sacul de dormit. Impreuna cu Oana incepem sa topim zapada sa bem portia de lichide de dimineata si sa umplem termosurile. Cerul este senin dar vantul bate tare in rafale. Incepem sa ne echipam! Cred ca temperatura simtita afara cu vantul care batea a fost undeva la -35 de grade, poate si mai bine. Fiecare ia pe el hainele cele mai calduroase: sosetele pastrate pentru varf, pantalonii de puf, bluze de corp, pufoaica… Fiecare isi activeaza incalzitoarele. Acele pliculete cu oxizi de fier care la contactul cu oxigenul genereaza pentru 5-6 ore o temperatura intre 36 si 42 de grade. Incalzitoarele le bagam in bocanci si in manusile de puf.
    Dupa mai multe ajustari a echipamentului la ora 7:00 plecam spre varf. Intr-un fel am asteptat sa vedem evolutia vremii si ca ora la care incepe soarele sa bata sa fie cat mai apropiata. Urcam incet incercand sa ne gasim fiecare ritmul. Oana din pacate, din cauza frigului patrunzator, a preferat sa nu riste degeraturi la picioare si s-a intors in refugiu. Dupa ceva timp si Gabi a pus in balanta siguranta si perspectiva unei noi incercari si s-a intors.
     Am ramas trei: Christine, Csabi si eu. Christine era in forma desi se trezise dureri de cap. Degetele de la picioare erau singurul punct sensibil. Pe la ora 11:00 vantul si frigul au atins apogeul. Zapada era viscolita si ne-am oprit langa scheletul unui refugiu sa bem o cana de ceai cald din termos. Singurul lucru care il vedeam din traseu era o muchie mica peste care trecea poteca. Am hotarat sa mergem sa vedem ce urmeaza. Ajunsi sus am vazut Traversia si Canaleta. Cele doua mari portiuni de traseu care ne desparteau de varf. Vazandu-ne acolo sus si „atat de aproape” de a reusi Csabi a spus: „De aici nu ne mai intoarcem!”. Si asa a fost! Christine era prima si impunea ritmul, un ritm care la un moment dat era prea rapid pentru altitudinea, vremea si situatia noastra. Vroia sa ajungem cat mai repede! Din pacate acolo sus totul se petrece cu incetinitorul. Daca in mod normal in Romania am fi ajuns pe varf in maxim 1:30 – 2 ore, acolo sus noi am facut 5 ore! Da! Timpii,  fara discutie poti fi inmultiti cu 3 si asta in cazul in care totul merge bine.
     Travesia, desi suna a fi un traveseu pe curba de nivel este un traseu cu o panta chiar accentuata. La ora 14:30 eram la inceputul Canaletei unde Christine isi lasa rucsacul si luam doar strictul necesar la mine. Orice greutate in plus e o povara! In fata noastra sunt cateva grupuri mici insotiti de ghizi, lucru care intr-un fel ne da o siguranta. Insa aceasta liniste ne este spulberata cand te intalnesti cu persoane care renunta si se intorc. Fie din cauza vantului si a frigului, fie din cauza raului de altitudine.
     Sincer, ultima parte parca nu se mai termina. Varful era acolo… acolo sub ochii nostrii la o aruncatura de bat. Fiecare pas si metru castigat era o lupta crancena. 
   La ora 16:30, dupa 9:30 ore de urcus, am pus piciorul pe cel mai inalt punct al continentului Americam. Varful Aconcagua 6962 de metri altitudine. Dupa 12 zile de ascensiune iata-ne victoriosi. Cand ajungi acolo sus uiti cat de greu a fost, uiti ca esti la -20 de grade, uiti de fiecare durere. Am facut pozele de rigoare cu partenerii nostri si ne-am felicitat reciproc. A fost o batalie care am castigat-o impreuna! Fiecare din noi a pus umarul la victorie. Fiecare a stimulat grupul si l-a sprijinit in momentele grele.
    
Varful Aconcagua 6962m! Multumim Romgaz!
Christine Thellmann - o invingatoare
Am reusit!
Pe acoperisul Americiilor
Csabi draga suntem pe Aconcagua!
Cei 3 muschetari: Csabi, Christine si Dan
Dupa aproximativ 20 de minute am inceput coborarea care desi in mod normal dureaza ~ 3 ore noi am facut peste 5 ore. Csabi s-a simtit slabit si isi coordona greu picioarele.  Am stat cu el si l-am incurajat. A dat dovada de o putere extraordinara intelegand ca trebuie sa continuam sa ne miscam chiar daca ritmul era foarte scazut. Odata cu caderea intunericului am intrat si noi in refugiul Berlin. Eram doar noi trei, Oana si Gabi coborasera in Nido. Am tinut legatura prin statiile radio care le aveam si asa stiam ca toti suntem la adapost si teferi.
     In 23.01.2012 am coborat pana in tabara de baza, nu inainte de a strange cortul si lucrurile din tabara 2, Nido de Condores. Aici Oana a ramas pe pozitie sperand sa plece spre varf in dimineata zilei de 24 ianuarie. Fiecare am incurajat-o cum am putut mai bine, Christine lasandu-i bocancii ei dubli, eu sosetele de lana de la Meindel, mult superioare ca si calitate si comfort termic, decat mult laudatele Lorpen TETA, lucru confirmat si de mine si de Oana.
     Cu greu ne-am despatit de Oana, cu inima stransa si degetele incrucisate. Ea a fost marmota descurcareata, ea a fost omul cel mai puternic din echipa, care s-a simtit cel mai bine si din cauza bocancilor simpli a ratat varful. Mai avea o sansa, asta daca vremea i-ar fi permis. Coborarea pana in Plaza de Mulas am facut-o in 2:30 ore, la ora 16:30 fiind jos.
     Am fugit la singura posibilitate de a comunica  cu cei de acasa, aceasta fiind un telefon prin satelit si am anuntat ca suntem cu totii bine si am reusit.
Plaza de Mulas la intorcere
   
La revedere varfule
  24.01.2012–     Vremea din pacate s-a racit si mai mult, viscolul punand stapanire pe munte. Zapada si vanturile puternice au continuat pe tot parcursul noptii si a diminetii, incat au facut ascensiunea varfului imposibila. Oana la ora 10:30 era in tabara de baza. Daca mama natura era buna, ea ar fi urcat fara probleme. Nu a fost sa fie!
Mustata mea de Aconcagua :))
   
Ce ochelari am...
Am pregatit bagajele si am plecat spre iesirea din parc. Traseul insemna strabaterea intregii vai Horcones adica cei 26 de km arizi pe traseul bolovanos. Fetele au coborat in vreo 6:30 ore, eu am stat mai incet cu Csabi si am facut vreo 9 ore. Un traseu lung si obositor.
Valea cea fara de sfarsit
Valea Horcones
Ma concentrez 2 minute si mergem!
Tot inainte!
Imediat ajungem! Mai avem doar... 4 ore 😀
Am fost dusi cu masina la Penitentes unde la ora 22:30 am baut o bere rece si am macat un snitel de vita cu multa salata! Civilizatia asta…
–
     Asta a fost Aconcagua 2012! Ar fi atatea de povestit si de transmis…
     A fost… chiar o expeditie! In care am indurat temperaturi extreme, am ajuns la o altitudine si am facut un varf la care acum cativa ani nici nu visam. Am trait cu putina mancare, am stat 2 saptamani in aceleasi haine si am facut un singur dus (de la tabara 2 in sus servetelele umede erau inghetate bocna si erau inutilizabile). Am stat 14 zile in cort cu aceeasi persoana (oricand as pleca cu Csabi ca si partener), am suportat diferente de temeratura de 30 de grade in doar cateva minute si de pana la 65 de grade in 48 de ore (in Mendoza fiind +35 de grade iar in ziua varfului fiind cel putin -30). Am stat in conditii precare de salubritate si igiena, am baut apa din zapada topita, ne-a fost rau si ne-a durut capul din cauza altitudinii… si multe alte greutati care la un monent dat te fac sa visezi la plaje cu nisip fin, caldura si apa albastra in care sa faci baiei. Sa fi la all-inclusiv unde sa mananci cand vrei, ce vrei si cat vrei! (pe urcarea spre tabara 2 de la 5300 eu sincer am visat cu ochii deschis mancare! Asa o senzatie nu am mai trait. Efectiv inghiteam in sec dupa fiecare fel de mancare, dar ciudat era ca parca le-as fi gustat si simteam savoarea lor. Foarte placut. Nu mai vroiam sa „ma trezesc” din „incercat” mancarea pe care mi-o inchipuiam).
    Pe langa greutati insa vine si partea frumoasa! Satisfactia reusitei, savoarea si multumirea ca ai izbandit. Ca ai acceptat provocarea si ai dus-o la bun sfarsit. Ca ai facut ceva deosebit, ca ce a fost greu nu te-a omorat, ci te-a facut mai puternic. Dupa fiecare experienta de acest gen nu ai cum sa nu te schimbi in bine. Sa apreciezi viata asa cum e ea, sa te bucuri de lucrurile marunte care ne inconjoara, sa te bucuri de familie si cei dragi din jurul tau care iti sunt alaturi si te sprijina. Sa apreciezi confortul in care traiesti zi de zi: casa, caldura, electricitare, apa curenta si potabila (si calda), mancare… lucruri esentiale si marunte.
    Dupa o asemenea provocare iti iubesti coechipierii cu care ai trecut si te-ai ajutat reciproc in momentele dificile. Nu ai cum sa nu vezi cu alti ochi mai optimisti viata! In fiecare zi trebuie sa zambim, sa iubim! Sa credem si sa facem ceva pentru noi si cei din jur, sa fim creativi si sa aducem un aport acolo unde putem sa punem umarul.
     A fost greu! Asta e concluzia! Dar a meritat!
     O felicit pe Christine pentru aceasta expeditie si pentru ambitia ei in tot ceea ce face! O felicit pe Gabi care a acceptat aceasta provocare si chiar daca nu a ajuns pe varf trecerea barierei de 6000 de metrii este o performanta fantastica in conditiile in care trebuie sa te gandesti si la binele tau si la cel al copilului care te asteapta acasa. O felicit pe Oana care este o montaniarda desavarsita si de care cu siguranta o sa mai auziti.
     Il imbratisez cu drag pe Csabi si ii multumesc pentru ca a fost un coleg exemplar si un om de rara calitate [vad ca am o relatie mai deosebita cu ungurii astia :))… a se vedea si relatia mea cu fratele Akos, Feri].
     Cat despre mine… sunt tare mandru! Asa cum imi place mie sa fiu! Aveam o vorba: „Daca eu nu ma laud… atunci cine?” :)) Doamne ce modest sunt!
    Ce urmeaza… vom vedea! Sanatosi sa fim!
 
P.S. Multumesc tuturor celor care ati fost alaturi de noi acolo sus si ati lasat mesaje, si nu numai!
 
O sa urmeze un alt post cu aventura in Mendoza! 😉
 
   
 
   
 
    

Această intrare a fost publicată în Expeditii și etichetată , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , .

Am ajuns pe Aconcagua 6962 m!

Publicat pe

Am ajuns pe Aconcagua 6962 m!

Salutare!

Ieri 22 ianuarie 2012 la ora locala 16:30 am ajuns pe Varful Aconcagua 6962m, cel mai inalt varf din Anzi!

Trupa a fost formata din Christine Thelmann, Csabi Lorintz si Caba Dan.

Am atins varful dupa un urcus de aproximativ 1100 m difderenta de nivel si un timp de urcare de 9:30 ore.

Dimineata am plecat la ora 7:00 la o temperatura de aproximativ -25 de grade si senzatia cu vant fiind de -35 grade cu vant care batea intre -25 si -60, maximul se anunta de -75 km la ora.

>Din aceasta cauza Oana si Gabi s-au intors in refugiu.

Oana e in tabara din Nido asteptand sa atace varful maine sau poimaine. MULT SUCCES!!!! Ii tinem pumnii!

Pe voi va strangem in brate cu drag si va mulmumim pentru sustinere.

E un varf tare greu care te macina din toate punctele de vedere. Te uzeaza! Voi sa vizati la patutul cald, mancarea buna, o baie… igiena normala si… chestii de zi cu zi de care ati iutat sa va bucurati 😉

 

Această intrare a fost publicată în Expeditii și etichetată , , , , , , , .

Bilantul anului 2011 – Raport sportiv

Publicat pe Actualizat pe

Bilantul anului 2011 – Raport sportiv

A trecut si anul 2011!

Am ajuns la momentul in care trebuie sa tragem linie si sa privim spre viitor. Pe “cele rele” deja le-am uitat iar in mintea noastra au ramas doar realizarile frumoase, zambetele, prieteni si oameni frumosi, locuri deosebite prin care am trecut.

2011 a fost un an foarte bun pentru mine, o perioada in care am “profitat” de libertate si  in care “mi-am” cam facut de cap calatorind foarte mult.

Pe plan sportiv, maratoanele de alergare montana au fost cap de afis culminand cu o satisfactie nemaipomenita la Maratonul Pietrei Craiului. In ceea ce priveste alpinismul, desi nu se anunta nimic deosebit pentru anul care tocmai a trecut, am reusit escaladarea mai multor varfuri din afara tarii, in niste zone fermecatoare.

O mare realizare a fost fara doar si poate proiectul <Vis alb pe schiuri de tura spre cele 13 “porti” ale Carpatilor>, in care am reusit in formula echipei Spirit (Corina, Akos, Caba), in premiera nationala,  sa escaladam in aceeasi primavara toate cele 13 varfuri peste 2500 de m altitudine din Romania pe schiuri de tura.

            In 2011 am fost un invingator, si am castigat:
–        Un frate! Pe Akos, un om cu care am o legatura speciala si asa va ramane si peste mult timp
–        Un prieten adevarat! Flo, un camarad de antrenament redutabil, un om care stie sa iti fie prieten, sa te accepte asa cum esti, si sa te ajute la nevoie
–        O sora! Corina, care a confirmat pentru a nu stiu cata oara cat de puternica este, fiind un partener de nadejde si o sora intotdeauna cu mana intinsa sa ajute
–        O coechipiera si o prietena deosebita! Christine, o fata care de la rochite si tocuri, in 2 ani a ajuns o montaniarda si sportiva adevarata
Am castigat multi prieteni care m-au sustinut si incurajat in tot ceea ce fac.

Va multumesc!

Acum incep planuri pentru alte provocari, alte ambitii, alte locuri care asteapta sa fie descoperite, in care sper ca ne vom revedea cu zambetul pe buze, plini de iubire si satisfactii implinite!

Ce imi doresc si propun pentru 2012?

In 8 ianuarie plec in Aconcagua, si sper din totul sufletul sa fie o expeditie reusita. Sper sa alerg si sa pedalaz, sa particip la ceva triatloane, sa schiez si sa catar…. sa fiu sanatos si poate D-zeu ma va ajuta ca in 2012 sa “umplu” si singurul “gol” ramas din viata mea!

Va doresc un 2012 plin de liniste, implinire si multa sanatate!

In anul 2011 am avut:
– 46 de „actiuni” (concursuri, ture montane, ski, expeditie, pescuit)
– 102 de zile petrecute in aceste “actiuni”, fara antrenamente
– 4 maratoane de alergare montana
– 2 triatloane
– 1 concurs de Adventure Race
–  Escaladarea Varfului Bernina 4049 m – Italia/Elvetia – cel mai inalt varf din Alpii Retici
– Escaladarea Varfului Marmolada – Punta Penia 3342 m – Italia – cel mai inalt varf din Dolomiti
– Escaladarea Varfului Musala 2925 m (Rila) – 26.11.2011 – Bulgaria – cel mai inalt varf din Balcani       
– Escaladarea Varfului Triglav 2864 m (cel mai inalt din Slovenia)

 

Ianuarie:
–        28-02.01.2011 – Revelion  – M-tii Retezat – Rausor
–        22-23.01.2011 – Tura montana – M-tii Fagaras – Muchia Dragusului
–        29-30.01.2011 – Ski de tura – M-tii Fagaras – Valea Sambata – Vf. Dara si Vf. Hartopul
Februarie:
–        04-13.02.2011 – Ski aplin – Austria – Alpi – Zillertall – Ghetar Hintertux
–        26-27.02.2011 – Ski de tura – M-tii Parang – Vf. Parangul Mare
Martie:
–        04-06.03.2011 – Ski de tura – M-tii Retezat – Vf. Peleaga si Vf. Papusa
–        12-13.03.2011 – Ski de tura – M-tii Fagaras –Vf. Moldoveanu
–        26.03.2011 – Tura montana – M-tii Capatanii – Vf. Tarnovul Mare
Aprilie:
–        03.04.2011 – Bike – Mosna-Richis-Nemsa si Catarare Bazna
–        09.04.2011 – Catarare – M-tii Trascau – Cheile Aiudului
–        16.04.2011 – Organizare concurs alergare – Crosul Binder
–        17.04.2011 – Catarare – M-tii Trascau – Cheile Tureni si vizita Salina Turda
–        26-27.04.2011 – Alergare montana- M-tii Bucegi – Moeciu antrenament
–        29-01.2011 – Ski de tura – M-tii Fagaras – Vf. Negoiu, Vf. Caltun si Vf. Lespezi
Mai:
–        06-08.05.2011 – Maraton alergare montana – M-tii Bucegi – Moeciu (42 km – 5:07 min)
–        14.05.2011 – Ski de tura –M-tii Bucegi – Vf. Omu si Vf. Bucura
–        15.05.2011 – Ski de tura – M-tii Fagaras – Vf. Vanatoarea lui Buteanu
–        21.05.2011 – Tura Montana si Catarare – M-tii Trascau – Piatra Secuiului – Remetea
–        28.05.2011 – Catarare –M-tii Trascau –Cheile Turzii – Turnul Ascutit
Iunie:
–        10-11.06.2011 – Catarare – Baia Mare – Limpedea
–        12.06.2011 – Alergare Montana – M-tii Apuseni – Baisoara antrenament
–        17-19.06.2011 – Tura montana si Catarat – M-tii Trascau – Cheile Rametului
–        24-26.06.2011 – Maraton alergare montana – M-tii Apuseni – Baisoara
Iulie:
–        26-10.07.2011 – Expeditie (Catarare si Alpinism)
–            Slovenia – Vf. Triglav 2864 m
–            Italia – M-tii Dolomiti – Catarare si Vf. Marmolada 3342 m
–            Italia – M-tii Alpi – Vf. Bernina 4050 m
–        15-17.07.2011 – Triathlon Sfanta Ana – M-tii Harghita
–        23.07.2011 – Cu pluta pe Tarnava Mare – Proiect EcoFun
–        31.07.2011 – Catarare – M-tii Trascau – Cheile Aiudului si Calcarele Ampoitei
August:
–        06-07.08.2011 – Triathlon – Reci (Sf. Gheorghe)
–        12-14.08.2011 – Catarare – M-tii Trascau – Cheile Turzii (Quo Vadis si Erasmus)
–        20-21.08.2011 – Tura montana – M-tii Piatra Craiului – Padina Lancii–Poiana Inchisa–Braul Rosu
Septembrie:
–        02-04.09.2011 – Maraton alergare montana – M-tii Ciucas (42 km – 5:16 min)
–        09-11.09.2011 – Tura montana – M-tii Apuseni – Cetatile Ponorului si Radesei-Circuitul Galbenei-Cheile Somesului Cald
–        15-18.09.2011 – Concurs Adventure Race – Eco Explora – M-tii Cernei, Almaj, Mehedinti
Octombrie:
–        30-02.10.2011 – Maraton alergare montana  – M-tii Piatra Craiului (41.5 km – 5:14 min) si Tura montana  – Ref. La Butoi
–        05-09.10.2011 – Pescuit de stiuca in Delta – Bratul Dunavat
–        22-23.10.2011 – Tura Montana – M-tii Sureanu – Aniversare Amicii
–        29.10.2011 – Organizare concurs aventura – Comoara Cetatii Medias 2011 et. a IV-a
Noiembrie:
–        04-06.11.2011 – Tura montana – M-tii Fagaras – Valea Vistisoarei-Muchia Dragusului
–        12-13.11.2011 – Tura montana – M-tii Fagaras – Cabana Turnuri-Podragu
–        25-27.11.2011 – Tura montana – Bulgaria – M-tii Rila – Varful Musala 2925 m
Decembrie:
–        01-03.12.2011 – Tura montana – M-tii Retezat – Cabana Pietrele-Lacul Galesul-Vf. Peleaga-Cab. Gentiana
–        09-11.12.2011 – Lira Dianthus – M-tii Cindrel – Valea Sadului
–        13-18.12.2011 – Ski alpin – Ukraina –Bukovel
–        26-02.01.2012 – Ski aplin – Revelion Austria – Ghetar Stubai – Neustift


Această intrare a fost publicată în Diverse și etichetată , , , , , , , , , , , , , , , , , , , .

La o plimbarica inopinata pe Varful Musala 2925 m din Muntii Rila – Bulgaria

Publicat pe Actualizat pe

La o plimbarica inopinata pe Varful Musala 2925 m din Muntii Rila – Bulgaria

     Data: 25-27.11.2011
     Zona: Bulgaria, M-tii Rila
     Scopul: escaladarea Varfului Musala 2925m (cel mai inalt varf din Balcani)
     Trupa: Alina, Cristi, Mihai si Caba
–
     Ma pregateam de un curs la Bucuresti, si spre norocul meu vorbesc cu buna mea prietena Alina, care ma „provoaca” la o tura in Bulgaria pe varful Musala. Totul s-a intamplat asa repede incat doar am acceptat propunerea si in nici 24 de ore era pe drum spre Bucuresti imbracat la camasa si cu rucsacul facut de plimbarica :).
     Vineri dupamasa trupa se strange si la ora 18:00 eram pe drum spre granita de la Giurgiu cu destinatia Borovets, via Sofia – Samokov. Planul era destul de simplu. Vineri seara ne rezervasem un apartament in Borovet (o statiune de ski la poalele Rilei), locul de plecare in tura, urmand ca sambata dimineata sa urcam cu o telecabina pana pe la o altitudine de ~ 2000 m de unde in 50 de minute sa ajungem la Cabana Musala 2389 m; urmand sa escaladam varful si sa ne intoarcem pentru a inopta.
      Din pacate sezonul de ski nu incepuse (incepe pe 1 Decembrie) cabina nu functiona, asa ca am luat-o noi de la 1300 m pe jos spre cabana. Am urmat un drum forestier care urca sustinut dar placut la pas si superb de coborat pe bike :). Dupa vreo 3 ore iesim in golul alpin.
Spre Cabana Musala 2389 m
Vremea era superba si povestile au facut ca distanta sa zboare insesizabil. Zona este foarte frumoasa, seamana cu Retezatul nostru si se preteaza foarte bine skiului de tura. Ca orice  om, pe la ora amiezii ne-am pus jos si la caldura soarelui am atipit instantaneu pentru 20 de minute. A fost unul dintre momentele cele mai frumoase a turei! 😀
Somn de voie!
     Dupa aproximativ 4:30 de la plecarea din Borovets am ajuns la Cabana Musala, in jurul orei 14:30. Cum vremea era impecabila si nu eram obositi, am hotarat sa urcam pe varful Musala constienti fiind ca ne va prinde intunericul la intoarcere.
Ruta spre varf
Spre refugiu Everest de la 2700 m
De la cabana incepea si zapada dar care era inghetata si betonata. Am ajuns dupa aproximativ o ora jumate la refugiul Everest, de la 2700 m.
Refugiu Everest 2700 m
Aici am fost uimit ca era curent electic, aeroterme care si functionau si era o ordine de apreciat.
Salba de lacuri glaciare
Ne-am continuat drumul pe o muchie mai accidentata dar fara probleme tehnice si la ora 17:15 eram la 2925 m, pe cel mai inalt punct din Balcani, Varful Musala. Am fost rasplatiti de un apus de poveste.
Pe muchie spre varf
Apus pe Musala
Pe Varful Musala 2925 m
Desi simtisem un disconfort termic doar cand meteorologul de servici ne-a spus ca afara erau -10 grade am realizat ca era totusi umic racoare :). Ne invitat in statia Meteo (gen Omu) si ne-a servit cu un ceai. Coborarea am facut-o la lumina lunii si a frontalelor, in 1:45 minute fiind la Cabana Musala, unde am baut una din cele mai bune „rachie” de pana acum… o tuica buna si tare de pruna! 😉 Asta in cinstea reusitei, completata cu o ciorba de fasole cu ceapa. Trebuie sa spun ca desi cabana este peste Podragu cu 200 m ca si altitudine avea semineu care incalzea caloriferele cabanei, dispunea de generator si putea sa servesti un ceai si o ciorba la orice ora! Cazarea este de 30 lei!
      Duminca tot pe o vreme de stat si dormit in sezlong, am coborat pe la ora 9:00 si la ora 14:00 am plecat spre casa!
O tura inopinata, nici prin cap nu-mi trecea ca o ajung anul asta in Rila, in niste munti draguti la care sper sa ma intorc pe schiuri de tura!
Zburati puilor!
   

Această intrare a fost publicată în Expeditii și etichetată , , , , , , , , , , , .

Maretul Fagaras, de la superba cromatica a toamnei la calmul si linistea zapezii

Publicat pe Actualizat pe

Maretul Fagaras, de la superba cromatica a toamnei la calmul si linistea zapezii

     Data: 04-06.11.2011
     Locatia: M-tii Fagaras, Valea Vistisoarei-Muchia Dragusului
     Trupa: Oana, Corina, Christine si Caba
     Scopul: tura montana de socializare si pregatire pentru Aconcagua
     Foto: Oana Roua
–
    Aceasta toamna ca si cea de anul trecut este superba. Vremea este perfecta pentru ture montane, asa ca am hotarat se iesim la o plimbarica prin Fagaras, prilej cu care puteam sa ne mai cunoastem cu Oana din Bacau cu care o sa plecam in Aconcagua in ianuarie.
    Zis si facut, si uite asa, vineri dupamasa ne intalnim in Sambata de Jos. Prima oprire a fost pe Valea Vistisoarei, dar nu inainte de a trece pe la bunii nostrii prieteni, familia Husea unde nu putem refuza o afinata de casa si cateva imbucaturi de slanina, branza si ceapa.
    In jurul orei 20:00 la lumina frontalelor, am montat corturile si in doar cateva minute eram instalati si in jurul focului. Caldura focului si placerea de a sta la povesti mancand un cartof in jar ne-a trimit la culcare doar dupa ora 23:30. Dimineata relaxati am adunat tabara si am plecat spre Lacul Vistisoara. Traseul pe vale este unul foarte pitoresc dar din pacate viiturile de acum 3-4 ani au schimbat umpic relieful.
Puterea naturii
Dupa aproximativ doua ore jumate iesim in golul alpin unde am savurat niste fructe uscate si ciocolata.
In viteza spre Lacul Vistisoara 😀
    Desi ai crede ca pana la Lac mai ai de trecut doar pragul glaciar superioar panta este sustinuta.
Valea Vistisoarei zona alpina
Spre pragul glaciar
In zona superioara peste 1900 de metrii incep si primele semne ale iernii. Am schimbat anotimpul si peisajul cu totul.
Am schimbat anotimpul
Spre... frumos!
Creasta Fagarasului este in fata ochilor dar bine strajuita de „ziduri” stancoase si impresionante.
    La ora 17:00 montam corturile langa Lacul Vistisoara care este inghetat bocna.
Tabara de baza
Punem primusul in functiune si bem o supa buna si cateva ceaiuri fierbinti. Doar vantul care a batut in rafale ne-a adus aminte ca suntem la o altitudine de peste 2000 m. Adapostul corturilor si echipamentul de puf ne face sa ne simtim aproape ca acasa.
    A doua zi, la ora 8:00 ne-a trezit si dupa ce am mancat bine si am strans corturile am pornit mai departe.
In "cetatea" Fagarasului
Primul obiectiv, Saua Racorele din Muchia Dragusului.
Spre Saua Racorele
Urcusul este sustinut, dar am fost rasplatiti de soarele si privelistea superba din sa.
Privelistea spre Urlea, Dara, Hartopul...
Am optat sa facem muchia pe sus, adica matematic.
Muchia Dragusului
Zona accidentat a Dragusului
Traseul este superb dar e nevoie de putina atentie! Partea inferioara a muchiei este mult mai usoara si parca ne-a facut o invitatie la un schiurile de tura la iarna. 🙂
Maretia Fagarasului
    La intrarea in padure am fost intampinati de doua ciute si un cerb cu niste coarne superbe. Am trecut de „am salutat” si casuta de vanatoare si apoi am coborat pe forestierul care inainteaza din pacate tot mai sus pe muchie.
     La ora 17:00 era la Partia de la Sambata unde am mancat. Asta dupa o operatiune de „salvare” a masinii lui Christine de pe Valea Vistisoarei care a ramas fara curent. Noroc cu un padurar saritor. Multumim!
     O tura clasica montana pe o vreme superba si un traseu excelent. Bine, sa nu pomenesc buna dispozitie si placuta companie a celor trei fete din echipa 😉
Trupa 😉
 

Această intrare a fost publicată în Munte și etichetată , , , , , , , , , , , , , , , .

Cu pofta de concurs la Triathlonul de la Reci

Publicat pe Actualizat pe

Cu pofta de concurs la Triathlonul de la Reci

     Data: 07.08.2011
     Locatia: Reci, langa Sf. Gheorghe
     Scopul: participare triathlon
     Trupa: Christine, Flo, Corina, Caba si suport Liana
–
     Dupa triatlonul de la Sf. Ana, unde a trebuit sa abandonez la proba de bike dupa ce o creanga mi-a rupt urechia de la schimbator, mi-am propus sa merg la Reci mai ales ca anul acesta a devenit xterra (adica alergare si bike offroad). Asa ca am alternat antrenamentele pentru a-mi intra in forma de concurs :P.
     Decidem sa plecam de vineri dupamasa in Brasov pentru a-mi revedea orasul studentiei. Frumos oras! Munte… oameni… istorie… liniste! 🙂 Timpul trece repede si din pacate ma intalnesc cu prea putina lume din toti cu care mi-ar fi placut sa-i vad. Duminica dimineata plecam spre Reci la ora 7:45. Ajungem si ne luam numerele, asta dupa „greseala” care am facut-o netrimitand formularul de inscriere on-line (platisem on-line si am crezut ca asta e tot :P). Pana la urma se rezolva si asa ca la ora 10:00 se da startul.
      Prima proba inot! Ma trag mai in lateral pentru a avea loc si pentru a nu ma inghesui cu ceilalti concurenti. Daca la celelalte triatloane inotul meu s-a numit vorba lui Alex de la Hoinari „supravietuire” acum chiar am inotat. Adica am facut miscari corecte, la un efort constant si bine concentrat. Ca si timp… nu ma pot lauda dar cel putin am fost foarte multumit sufleteste de prestatia mea :)). Kilometru de inotat (care cred ca a fost mai mult) l-am facut in 30:40 minute.
      Plec din tranzitie destul de rapid. Traseul de mountain-bike are 30 de km cu ture de 6 km. Track-ul este foarte frumos si variat, ba prin padure ba prin poieni, ba la umbra ba la soare, cu zone de viteza unde rulam fara probleme cu 34 de km la ora, dar si zone de nisip ca la mare unde trebuia sa ai mare grija. In a doua tura ma ajunge Balanescu si plec in spatele lui sa vad cum pedaleaza „campionul”. Stau fara mari probleme in spatele lui cei 6 km a turei si ii pierd in aglomeratia din zona de start. Acum nu stiu… era in tura de „relaxare”… sau asa pedaleaza el. Cert este ca mi-a dat 6 minute in fata la bike ceea ce este destul de mult, dar daca mai pedalam anul asta vreo 1000 de km alta era situatia :D. Modestul de mine :)). Termin bike-ul in 1:15 ore.
    La alergare plec cam incordat dar cei 9 km trec rapid in 46:31 minute. M-ar fi avantajat un traseu mai tehnic si cu ceva urcari hotarate fiindca platul m-a facut sa scot un timp modest :P. Scuze puerile!
     Cert este ca termin concrusul in 2:32 pe locul 9 la categoria mea si pe locul 17 la Open din 70 de participanti.
     Christine si Flo au facut echipa, desi au ramas fara bike-ar, impresionand prin determinare dar mai ales prin mesajul transmis lumii: „Poti face miscare indiferent de pregatirea profesionala, experianta si echipament! Trebuie doar sa AI VOINTA si sa-ti doresti sa ai o viata sanatoasa!”. Ei au alergat in camasa cu cravata si au pedalat in rochie cu margele :)).
     Un concurs la care m-am simti foarte bine, am pedalat ca pe vremuri, adica bine si cu pofta, si am inotat multumitor cu perspective de inbunatatire pe viitor. Ce va urma… inca nu stiu… Ciucas Trail Running poate Piatra Craiului… si imi dorect foarte mult Eco Explora! Asta in afara de posibila plecare in Nepal :D!
Spor la antrenamente si sa auzim numai de ture frumoase!

Această intrare a fost publicată în Triathlon și etichetată , , , , , , , , .