Dan Caba

Hoinarind prin Nepal, admirand varfuri Himalayene – Circuitul Varfului Annapurna 8091m

Publicat pe Actualizat pe

Hoinarind prin Nepal, admirand varfuri Himalayene – Circuitul Varfului Annapurna 8091m

O alta lume plina de zambete, in care religia hindu-budista te fascineaza, bucura, relaxeaza dar te si socheaza

Data: 06 oct. – 04 noi. 2014

Locatia: tara Nepal – lantul muntos Himalaya

Traseu: Circuitul Varfului Annapurna 8091m altitudine, prin pasul Thorung La 5416 m

Echipa: Corina Fodor, Christine Thellmann, Bogdan Lungu, Ionut Anisca, Caba Dan

FILMUL EXPEDITIE il puteti viziona Click: -> https://www.youtube.com/watch?v=1bpLWNFCo2M

Foto: Caba Dan, Ionut Anisca

Partenerul expeditiei:  Transavia

„De la vis porneste totul!”… este expresia care a devenit slogan motivational pentru mine! Aceste cuvinte au fost rostite in anul 2006, acum 9 ani, de catre o doamna intalnita intr-o iesire pe skiuri de tura in Muntii Neamtului. Vazandu-ne cu rucsaci mari, echipati si pe skiuri ea ne-a intrebat inocent: „Vreti sa cuceriti Himalaya? … de ce nu? De la vis porneste totul!”

Atunci am zambit copilareste si am raspuns: „Cine stie….”. Acum scriind aceste randuri surad din nou! Chiar am fost ACOLO!!! Viata ne poarta in locuri deosebite, trebuie doar sa visam la ele si sa credem in noi. Transavia, ca si partener oficial m-a ajutat inca o data sa traiesc o experienta frumoasa indeplinind acest vis de a ajunge in Himalaya, locul unde zeii ne privesc de pe varfurile vesnic albe. Multumesc mult pentru sprijin si intelegere.

Nepalul a fost si va ramane acea tara care atrage, acea zona a muntilor inalti si a unei culturi fermecatoare care trezeste in fiecare din noi spiritul ascuns al aventurii. Nu a fost greu deloc sa ne hotaram sa plecam! Christine a vorbit cu fiecare membru al echipei, si am cazut deacord ca o sa fie o experianta pe cinste. Uite asa ne-am trezit cu aproximativ 3 luni inainte de plecare cu biletele de avion pentru Nepal:) Am plecat in data de 06 oct. 2014 pe ruta Bucuresti-Doha-Kathmandu si am ajuns in data de 07 oct. 2014 pe la ora 18:00. Ajunsi in aeroport am incercat sa tocmim un microbuz, dar tot cam cat au cerut ei am platit :)) adica ~ 10$/masina pana la cazare.

Hotelul aflat in cartierul turistic Thamel era unul bine cotat pe Tripadvisor, dar eu nu il recomand celor pretentiosi :P. Apa la robinet era maronie, camere mici, lenjerie „putin murdara”… peste care am pus saltelute si cearsafurile noastre… detalii. Am baut o tuica romaneasca si apoi am iesit sa mancam renumitul „dal bhat” mancarea lor traditionala care contine o cupa de orez fiert, supa de linte, fasole fiarta si alte legume de sezon, sos de curry. Am testat si mirifica sursa de hidratare pe toate expeditia, berea Everest.

Ziua de 08 oct. a fost ziua in care ne-am procurat permisele pentru circuitul muntelui Annapurna si am platit taxa de parc national, fiecare in valoare ~ 40$. Pentru a gasi mai usor locatiile unde se fac platile am cautat de acasa adresele si cu ajutorul foarte util al GPS-ului de pe telefon cu hartile de Google Earth incarcate in cache ne-am descurcat relativ usor. Contactul cu civilizatia de acolo, inghesuiala, mirosurile, zarva, galagia, poluarea si mizeria de nedescris ne-au socat putin. Am mers pe strada cu buff-urile pe nas si gura sa nu inhalam praf, lucru pe care il practicau si destui locuitori mai ales in marile orase. Kathmandu este cel mai aglomerat oras al tarii iar acest lucru se simte. Strazile sunt pline de oameni care misuna in stanga si dreapta. Aici toata lumea vinde ceva… cat, cui si daca se merita… a fost o alta enigma pentru noi.

Ne-am cumaprat bilete de autobuz pentru data de 09 oct. cu plecare la ora 6:30 pana in orasul de incepere a traseului nostru si anume Besi  Shahar unde am ajuns la ora 14:30. Drumul cu autobuzul local ne-a luat aproximativ 8 ore pentru cei 177 km deci o super viteza medie de 22.12 km la ora. Da cam asa se circula in Nepal. Pentru noi „europenii” e ceva ce nu putem intelege. Nu exista reguli de circulatie, depasiri in curbe fara absolut nici o vizibilitate, intersectii ultra aglomerate, sosele proaste si inguste, toate „obstacolele” sunt depasite prin „sfantul” CLAXON :)). Dupa cum zicea Ionut, aici daca nu iti merge claxonul iti ia politia talonul. In rest, franele, cauciucuri, faruri… sunt doar accesorii.

Ajunsi in Besi Shahar hotaram sa continuam drumul in acceasi zi, iar dupa ceva negocieri nereusite pentru pretul transportului cu o masina de teren, la ora 15:10 am plecat totusi spre Syange  1100 m altitudine unde am ajuns la lasarea serii, ora ~18:30. A fost prima aventura plina de adrenalina din Himalaya :). Acest drum este unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume, majoritatea lui fiind taiata in stanca deci avand intr-o parte prapastie de sute de metrii cadere efectiv in gol. Un drum care trece pe sub caderi de apa imense, iar bolovanii si pragurile de piatra fac depasirea lor aproape ireala cu orice masina. Fara parapeti si alte protectii binenteles. Orice defectiune tehnica, explozie, neatentie ducand la un dezastru…

In data de 10 octombrie 2014 am luat rucsacii in spate si am plecat spre localitatea Darapani 1860 m altitudine. Poteca paraseste drumul forestier si urmeaza partea dreapta in urcare a raului traversand poduri suspendate impresionante. Vegetatia este bogata, de-a dreptul tropicala iar poteca serpuieste pe vesantul abrupt, oferindu-ne o priveliste minunata asupra vaii Marsyangdi Na-ului, cascadelor, a drumului sculptat in versantul opus. Pentru mine a fost una dintre cele mai frumoase zile petrecute in curcuit. Poate de ce mirosea a Fagaras. Si nu glumesc 🙂 Pe la ora 14:15 am trecut prin Tal cel mai cochet oras de pe circuit plin de feţe zambitoare. Ne-am continuat drumul trecand prin lanuri de marijuana salbatica apoi am traversat o zona care semana cu Cheile Nerei. Dupa 5:30 ore de mers pe la ora 16:15 am ajuns in Darapani unde ne-am cazat.

Ziua 3  – 11 octombrie 2014. Ne-am trezit mai de devreme si la ora 9:20 am plecat mai departe. Ne-am dat seama ca noi eram printre singurii turisti care eram pe cont propriu, adica fara ghid si care nu aveau porteri care sa trasporte bagajele. Rucsacii nostrii erau destui de mari si de grei ~ 16 kg si 60-70 litrii, mai ales comparandu-ne cu restul trackerilor care erau cu rucsacei de 20 de litrii in spate… Buget redus, rezulta turism traditional :)). Pe la ora 12:40 trecem pe langa o cascada impresionanta care isi face loc galagios printre stancile aflate chiar pe langa drumul nostru, apa rostogolindu-se inca cateva sute de metrii in gol sub noi. Poteca paraseste drumul urcand prin padure in serpentine castigand altitudine. La ora 14:25 ajungem in satucul Timang de unde zarim impresionatul Varf Manaslu cu ai sai 8163 m altitudiune. Fotografiem cu sete peisajul dar pe mine ma fascineaza fotografia de portret. Incerc sa prind cadre deosebite si cat mai naturale fara de deranjez localnicii. Greu lucru… dar cei mai cooperativi sunt copiii pe care dupa ce ii mituiesc cu cate o bomboana devin zambitori si jucausi. La ora 17:00 ajungem in Koto 2600 m. O zi lunga care ne-a facut pofta de mancare nu gluma :). Facem cate un dus semi-cald 😛 si ne puneam la masa fiecare sevind dupa plac mancarurile traditionale bazate pe orez, cartofi, taitei din orez si legume. De aici in sus nu am mai mancat carne pentru urmatoarele zile deoarece conditiile de pastrare sunt improprii si nu doaream probleme la stomac. Berea Everest desi scumpa ~ 5 dolari este un deliciu de nelipsit dar tinand cont ca este de 750 de ml aproape ne ajunge la doi oameni.

Ziua 4 – 12 octombrie 2014. Dupa ce punem viza pe permisele de trekking parasim Koto la ora 9:50. Prima localitate prin care trecem este Chame, un orasel mare si animat, cu ceva magazine cu articole sportive si mici alimentari. Ne reintalnim cu grupul de romani cu care am zburat si ne-am tot petrecut pe traseu. Stam la povesti pe romaneste 🙂 si trimitem vesti acasa avand acces la wireless de la o pensiune care in costul unei beri iti dadeau si parola. Continuam drumul care trecem de catunul Bratang pe la ora 12:45 o zona renumita pentru livezile si placintele de mere. Drumul continua pe langa malul apei apoi se desprinde in serpentine destul de sustinute urcand spre Dhirkur. Poposim cateva minute si ne cumparam suveniruri de la o taraba amplasata strategic. Medalioane, bratari din alama si cupru, os de iac, rudrasca… Vremea este frumoasa si poteca este din ce in ce mai pitoreasca cu un aer de toamna. Totul in jur este colorat si are un aer boem. La ora 16:15 ajungem la destinatie si anume Upper Pisang unde ne cazam la cea mai roz pesiune posibila :)). Seara o petrecem in sala de mese mare si cu o priveliste superba asupra varfului Annapurna 1 de aproape 8000 de metrii si localitatea invecinata Lower Pisang. Facem schimb de bautura si cu un deget de palinca am imbatat chelnerul, si pe toti din bucatarie :).

Introdu un text asociat

Ziua 5 – 13 octombrie 2014. Plecarea am facut-o la ora 9:50 urmarind poteca care dupa ce merge pe curba de nivel, incepe sa urce vertiginos in serpentine spre catunul Ghyaru 3670 m care este strajuit la intrare  de un monument mare si alb. Pe poteca abrupta greutatea rucsacilor s-a facut simtita, dar mergand constant la ora 12:25 eram sus asta dupa ce am mancat si cate un mar zemos de la batranica pentru 50 rupi. Cum ce a fost mai greu a trecut ne-am bucurat de privelistea deosebita asupra intregii vai, a varfurilor carunte dar si de unicitatea catunului construit numai din piatra ca si o fortareata cocotata pe versantul muntelui. La ora 14:40 ne-am cazat in Nawal 3660 m unde ne-am satisfacut pofta cu niste morcovi gustosi proaspat scosi din pamantul pietros dar care se pare ca poate fi foarte fertil. Am stat la o familie modesta care a gatit foarte bine. Sătul de curry, chilly si alte arome locale am mancat o portie delicioasa de cartofi fierti doar in sare si legume asortate cu braza de iac. Seara, trupa s-a distrat cu „iarba locala” care le-a dat stari de voie buna inca de dinainte de a o consuma :))… spre disperarea mea care citeam in liniste cartea „Luptatorului pajnic”. :))

Ziua 6 – 14 octombrie 2014. Seara incepuse sa ninga si ne bucuram ca scapam de praf, insa cand ne-am trezit dimineata cu 40 de cm de zapada ne-am dat seama ca problema devine serioasa. Toata ziua a continuat sa ninga viscolit si sa bata vantul. Ne-am hotarat sa stam pe loc oricum aveam in plan o zi de aclimatizare in Manang care este urmatoarea noastra destinatie. Toata ziua am petrecut-o in sala de mese jurul unei sobite alimentate cu carbune. Am jucat carti si mima pana seara tarziu cand zapada ajunsese la altitudinea noastra de aproape 50 de cm. Acum totusi eram bucurosi pentru ceea ce carasem in rucsacii greu in sfarsit ne prindeau bine: parazapezi, sosete de lana, suprapantaloni, geaca impermeabila, pufoaica…

Ziua 7 – 15 octombrie 2014. Dimineata zile de 15 este una minunata intampinati de un cer senin si soarele care ne zambeste. Totul este alb si crestele sunt de-a dreptul colosale. Treziti de la ora 6:00 mancam rapid o placinta cu mere si plecam la drum avand o stare de spirit plina de optimism. Poteca este conturata, dar sunt zone unde sapam in zapada mare care incepe sa se topeasca si la baza incepe sa siroiasca mici raulete. Bocancii fac fata cu greu umezelii si inaintarea este chiar dificila. La ora 13:10 intram in cel mai mare oras de pe circuit, Manang. Strazile sunt pline de turisti si este forfota si agitatie mare. Informatii curg din stanga si dreapta si incercam sa le punem cap la cap. Aflam ca s-a produs o avalansa de mari proportii dar nimeni nu stie exact zona. Afla ca sunt morti si muti oameni dati disparuti, ca au murit iaci care sunt aproape in poteca undeva spre Yak Kharka 4018 m. Gasim cu greu cazare din cauza ca toata lumea cobora de pe munte. Apa nu curge din cauza ca toate tevile inghetasera sau apa era plina de namol in urma topirii zapezi. Telefoanele nu functioneaza, este o pana destul de mare de curent, dar reusim totusi sa ne conectam la WiFi si sa scrim acasa ca suntem bine.

Ziua 8 – 16 octombrie 2014. Inca o zi in care stam si adunam informatii care desi sunt tot mai multe sunt tot mai confuze. Aflam doar ca „teoretic” traseul va fi deschis in 2-3 zile, ca sunt tot mai multi oameni gasiti morti intr-o avalansa de mari dimensiuni undeva dupa pasul Thorung La 5416 m, si sunt multi dati disparuti pe coborarea spre Muktinath. Elicopterele au zburat intruna dandu-ne de inteles ca situatia este cat se poate de grava. Toti turistii coborau din taberele superioare. Inaintarea pe traseu se dovedea a fi pentru moment imposibila nu doar din cauza blocajului instituit de armata, dar mai ales a zapezii care mai sus atingea pana la 70 de cm si de avalansele posibile cauzate de incalzirea vremii. Atmosfera in echipa era una calma si optimista. Eram in grafic conform planului pe zile, aveam echipament adecvat iar vremea se anunta buna, Ne-am hotarat sa continuam spre locatia superioara, urmand sa mai adunam informatii despre starea traseului de la alti turisti.

Ziua 9 -17 octombrie 2014. Hotarati plecam dis de dimineata, la 7:10 incercand sa nu prindem caldura din mijlocul zilei pe traseu si totodata sa evitam posibilele avalanse. La ora 9:20 eram aproape de cota 4000 m zona Ganga, unde pe o terasa administrata de o frantuzoaica bem un suc cald de catina. Admiram panorama care este un adevarat spectacol de aici avand o deschidere asupra varfurilor Annapurna II 7937 m, Annapurna IV 7525 m, Gangapurna 7454 m si a intregii creste dintre acestea. Ni se confirma faptul ca asa zapada nu mai fusese aici in perioada asta cam de 30 de ani, in mod normal fiind poteca uscata si vegetatia ca de toamna. Urcam tot mai sus pe poteca inzapezita intr-o liniste de nedescris. Suntem doar noi 5 care urcam si inca doua grupuri de cate doua persoane. Tot muntele parca este al nostru si este asa de mare totul. Cand intrezarim catunul Yak Kharka 4018 m, destinatia noastra, pe poteca vedem un numar de aproape 15 localnici. Treptat ne apropiem si realizam ca eram in zona unei avalanse care omorase mai multi iaci, iar localnicii ii dezgropau de sub zapada si ii transau, ducadu-i bucati fiecare la casele lor. La ora 12:45 eram cazati, nu inainte de a fi primiti cu bucurie de trei britanici varsnici care ne-au felicitat pentru curajul de a ne continua calatoria.

Ziua 10 – 18 octombrie 2014. Din nou trezire la 5:30 si plecat la ora 7:10 mai departe. Afara sunt cam -10 grade. Aparitia soarelui incalzeste rapid totul si trebuie ne dam bine cu crema de soare cu filtru 50 UV. Suntem singuri pe poteca si inaintam incet si sigur. Trecem un pod suspendat urmarind poteca in urcare. Sunt primul si vad pe poteca un rucsacel… mai fac 2 pasi si vad o  mana a unui om care parea sa doarma. Prima intrebare mi-a fost cum de s-a culcat in mijlocul potecii. Apoi fulgerator rememorez o discutie a unor serpasi care cu o seara inainte povesteau de un indian mort in poteca. El era! Statea pe spate cu rucsacul sub cap invelit intr-o patura… inghetat. Nu ma uit la fata lui, singurele detalii le-am surprins fara sa vreau. Strig la Ionut sa anunte fetele sa treaca cu atentie dar sa nu se uite… daca se poate deloc. Sap cu greu poteca in zapada mare pe langa cadravru si merg mai departe. Nu avem ce face! Autoritatile stiau de el si trebuia doar sa vina si sa-l ridice.

Mergem mai departe in liniste, dar cat putem de repede caci poteca urmeaza sa parcurga un traverseu pe un versant abrupt cu pericol foarte mare cu expunere de caderi de pietre sau avalansa. Corina scapa ca prin minune fara sa fie lovita de un bolovan care a cazut chiar pe langa ea si la ora 11:00 ajungem in Thorung Phedi 4450m.

Aici e o liniste stranie! Suntem singurii turisti pentru cateva ore. Spre seara se mai cazeaza doi baieti care mai urcasera si ultimii 12 turisti care au coborat din High Camp tabara superioara. Seara, mancam in sala de mese care este mare si primitoare, muzica aleasa si o atmosfera chill. :). Povestim cu niste polonezi care coborasera, incercand sa aflam cat mai multe detalii despre traseu si starea de evacuare a zonei de avalansa. Aflam ca armata contiuna sa blocheze trecerea prin pas dar nu era confirmata in mod oficial aceasta informatie. Doi din polonezi au plecat sa urcea spre pas, dar din cauza vremii rele si a zapezii mari au fost nevoiti sa se intoarca cu aproximativ o ora jumate inainte de Thorung La.

Luam decizia de a continua aventura conform planului, adica a doua zi sa urcam in High Camp. Vremea se anunta buna pentru urmatoarele zile. Ne spalam cu ceva apa dintr-un butoi cu crusta de gheata si ne punem la somn.

Ziua 11 – 19 octombrie 2014. La ora 8:30 plecam. Poteca castiga rapid altitudine si urcam incet sa ne incalzim motoarele. Soarele este pe cer dar afara sunt tot sub 0 grade. Nu dupa mult timp apare un elicopter care dupa cateva ture in jurul nostru aterizeaza mai sus in poteca unde era amenajata o mica platforma. Coboara un soldat care alerga spre noi. Am crezut ca ne va spune sa ne intoarcem dar nu spune nimic mergand sa vorbeasca cu administratorul din Thorung Phedi. Cand se intoarce reusim sa il retinem pentru cateva clipe sa aflam daca este in regula sa urcam in High Camp, intr-o engleza greu de inteles primim un raspuns afirmativ. Bucuros continui traseul. Inainte sa decoleze elicopterul coboara alt soldat care se pare ca trebuia sa astepte acolo. Trecem pe langa el si mai urcam pret de cateva minute. Apoi incepe sa strige dupa noi sa ne intoarcem, ca nu avem voie sa continuam. Sa mori tu! Suntem derutati… Omul continua sa strige si sa ne faca semne sa coboram. Noi opriti in poteca ne uitam unii la altii. Christine coboara totusi pana la el si ne confirma ca soldatul minune chiar ne cere sa ne intoarcem. Cobor si eu si intr-o engleza slaba ma inteleg cu el ca trebuie sa vina elicopterul, implicit capitanul si sa vorbesc cu el caci numai el poate decide daca putem urca mai departe sau nu.  Dupa o jumatate de ora apare si elicopterul si merg sa vorbesc personal cu capitanul. Imi confirma ca trecerea prin pasa spre Muktinath este inchisa fiind zona in care inca se facem cautari a celor disparuti si nu stie daca si cand se va deschide. Imi confirma ca nimeni nu a trecut dupa ce a cazut zapada si ca nici o urma sau poteca nu se vede pana in pasul propriuzis. Am intrebat daca putem incerca sa urcam pana in pas si sa ne intoarcem dar punand mana pe microfon mi-a spus ca daca o facem o facem pe cont propriu. Hmm… da… cam asa stateau lucrurile! Am inteles! Elicopterul decoleaza si visul nostru odata cu el.

De sus coboara japonezul cu italianul, doi tineri care urcasera pana mai sus de High Camp si ne confirma urmatoarele: poteca mai urca aproximativ o ora din ultima tabara, mai sus fiind doar zapada pana in brau, nimeni nu mai era cazat mai sus si nici nu aveau voie sa cazeze turisti in High Camp. Avand aceste date, hotaram sa facem cale intoarsa si dupa o ultima poza in Thorung Phedi la  10:20 am plecat spre Manang, cale de doua zile in urcare, unde am ajuns la ora 17:30. Distractia nu se terminase! Din contra :). Ca sa evitam traversarea expusa caderilor de pietre hotaram sa urmam malul opus al raului, pe vechea poteca. Zapada era mare si uda, dar marea provocare a fost sa trecem desculti apa raului princ are curgeau bucati de gheata. Picioarele noastre au inghetat bocna, pe malul opus fiecare dansa de durere pe bolovanii usor incalziti de soare. Am luat parazapezile lui Ionut si am plecat in fata sa sap urme pe panta mare si cu zapada pana in genunchi. Dupa ce am trecut acel prag totul a fost… ok. Ne cazam cu greu in Manang si seara bem o bere bine meritata.

Ziua 12 – 20 octombrie 2014. La ora 9:15 plecam mai departe si ajungem in Chame la ora 17:45. Aici avem wireless si vorbim cu cei de acasa.

Ziua 13 – 21 octombrie 2014. De cu seara tocmisem sa coboram cu o masina pana in Besisahar contra a 2700 rupi. La ora 6:40 eram toti imbarcati, cu toti insemnand ca intr-o masina de teren gen papuc de 7 locuri eram 19 persoane! Da 19 persoane intr-un „aro” plus bagaje/rucsaci. In masina erau 7, in bena eram pe bancute 6, 3 sus pe portbagaj si inca 3 prinsi in exteriorul masinii de usa soferului si bara din spate. Ce a urmat… nu se poate exprina in cuvinte. Este cel mai periculos drum din vaiata mea si cred ca sunt putine drumuri mai extreme. „Soseaua” e sapata efectiv in stanca deasupra prapastiei care se deschide sute de metrii pana in albia raului. bolovanii sunt giganti, parapeti nu exista si in fiecare moment te rogi sa nu cazi in gol. Masinile astea sunt o minune ca rezista si soferii chiar stiu meserie. E o chestie pe care o faci o data in viata cred si pe care nu prea iti vine sa o repeti. Ca sa intelegeti conditiile in care am mers va arat cauciucul masinii cu care am coborat noi…. 19 oameni!!!

Dupa cea mai extrema parte a expeditiei noastre, ajungem obositi in Besisahar la ora 16:25 dupa 10 ore de mers cu masina. Ne cazam intr-un hotel cu contitii slabe dar macar reusim sa facem un dus cu apa calduta. Dimineata de-abia asteptam sa evadam de aici :).

Ziua 14 – 22 octombrie 2014. Dimineata la ora 7:00 asteptam autobuzul… si asteptam si el nu mai apare. Ne combina un pacalici care numai dupa ce isi umple bine masina de turisti pleaca tarziu spre 8:40 spre Pokhara unde ajunge, la 12:30. Aici ne intalnim cu Cristi Tutunea, un om fain care lucra sezonier aici ca parapantist. Ne rezolva cazarea unde sta el, intr-o locatie retrasa si cocheta. Ne recomanda sa mancam intr-un loc vegan unde humusul cu salata proaspata si ciuperci a fost genial. Am mancat acolo apoi de vreo 4 ori! Am stat aici pentru 2 zile, timp in care ne-am plimbat in zona tursitica a orasului pe malul lacului, am mancat bine si ne-am spalat hainele. Seara o petreceam la un vin sau la bere reintalnindu-ne cu grupul de romani cu care ne petrecusem si pemunte. Povestim, radem, schimbari pareri si impresii. Intr-o seara Cristi ne duce la un restaurant tibetan unde mancam o ciorba buna de legume. Facem planul pentru zilele urmatoare…

Ziua 16 – 24 octombrie 2014. Plecam spre Nayapul ~ 1050m, cu autobuzul de ora 8:00 contra a 150 de rupi. Dupa ce ne inregistram la ora 12:00 incepem urcare spre Ghorepani 2860 m altitudine. Poteca initial urmeaza un drum forestier pana in Hile apoi poteca urmeaza niste serpentine uriase contruite din trepte de piatra. Ce au reusit oamenii astia e impresionant! Privelistea e minunata! Se castiga rapid altitudine si se simtea ca suntem aclimatizati si avem zilele anterioare ca si antremanet. La ora 14:30 ajungem in Uleri 2015 m unde bem o Cola care ne unge pe suflet. In Ghorepani ajungem la lasarea serii ~ 17:20. Ne cazam intr-o pensiune linistita cu o sala de mese incalzita de o soba mare. Atmofera e placuta dar trebuie sa ne punem la somn caci la 4:30 suna ceasul.

Ziua 17 – 25 octombrie 2014. La 5:10 doar la lumina frontalelor plecam spre Poon Hill 3193 m altitudine, un loc spectaculos de belvedere ravnit de toti turistii si fotografii care viziteaza zona Annapurna. Urcam in liniste si dupa aproximativ 40 de minute ajungem sus tocmai la crapatul de lumina. Privelistea intr-adevar este deosebita, avand in fata ochilor doi optmiari, Dhaulagiri 8167 m si Annapurna I cu ai sai 8091 m.  Rasaritul dureaza cateva minute si incercam sa surprindem momentul cat mai impresionant posibil.

La ora 9:40 plecam mai departe in micul nostru circuit spre Tadapani. Poteca este in majoritatea timpului prin padure serpuind prin vegetatia destul de lucsurianta dar deseori asemanatoare cu cea din Romania, avand chiar mirosul de acasa. La ora 15:45 ajungem in Little Paradise, un loc intradevar minunat (zona Kotdanda). Este retras din poteca principala a circuitului, este linistit si exemplar pozitionat pe un vaf de deal pe o muchie inalta. Varful Annapurna Sud „cade” pe tine. Aici ai intr-un loc: brazi si bananieri, rosii in gradina, salata, ceapa si altele desi esti la 2344 m altitudine. Familia de aici e foarte relaxata si servirea si mancare sunt ca acasa. Mancam cu pofta salata de legule, paparada, fried banana … papaia. In data de 26 stam si ne relaxam bucurandu-ne de peisaj.

Ziua 19 – 27 octombrie 2014. La ora 8:40 am coborat din „paradis” din nou in civilizatie in Pokhara.

Ziua 20 si 21 – 28-29 octombrie 2014. Parasim zona muntoasa de nord a Nepalului spre o noua provocare si anume raftingul care este foarte popular printre turisti. Ajungem pe malul raului Trysuli si ne cazam intr-un camping foarte bine organizat, numit RoyalBeech. Avem doua zile de rafting aici pline de adrenalina desi raul are debitul de volum mediu in aceasta perioada a anului. Dormim in cabanute traditionale de bambus. In data de 29 plecam la rafting doua barci de cate 8 persoane. La un moment dat unde raul avea o trecere de grad 3 barca cealalta se loveste de o stanca si este rasturnata. „Salvam” toti naufragiatii si glumim pe seama lor. Nu patise nimeni nimic!

Dupamasa la ora 14:00 plecam mai departe mai in sud spre India, unde aproape de granita se afla parcul natural Chytvan unde ajungem la ora 17:00. Suntem cazati la un hotel ciudat de linistit desi e plin de copii care sunt in tabara :).

Ziua 22 – 30 octombrie 2014. La ora 8:30 plem ne urcam intr-o „barca” navigand printre crocodili, apoi intram in rezervatie observad caprioare, cerbi, fazani.. la ora 13:30 schimbam motorizarea si calare pe elefanti intram din nou in rezervatie, „vanand” fotografic tigrii. Urmele erau acolo… dar nu s-au aratat :))

Ziua 23 – 31 octombrie 2014. Plecam spre Kathmandu unde ajungem la ora 16:20 si ne cazam la FamilyHome Hotel.

Zilele 24-25 – 01-02 octombrie 2014. Hoinarim prim magazine, ne minunam de aceasta lume cu totul aparte. Totul e desebit aici! Incercam sa ii intelegem asa cum sunt ei. Galagia, praful, agitatia, harmalaia este la ea acasa aici. Vizitam Durbar Square si surprindem viata de aici cu ai sai oameni detasati si zambitori.

Ziua 26-27 – 04-05 octombrie 2014. Plecam din Kathmandu spre Romanai dupa aproape o luna de hoinareala. Facem o noapte escala in Doha (Qatar) si ne teleportam in sensul ca plecam din Nepal care este cu 60 de ani in urma noastra a Romaniei, in 3 ore ajungem in Qatar care este cu 40 de ani in fata noastra, si ramanem uimiti de diferentele uriase intre popoarele lumii. Socant!  Da, ne este tare dor de casa desi timpul a zburat atat de repede. A fost o experienta minunata, reusita si plina de satisfactii. Toti suntem incantati de momentele si trairile avute.Ajuns din nou acasa si revazand pozele, sunt sigur ca fiecare are in suflet dorinta de e reveni in Nepal. Himalaya cu ale sale varfuri este mareata si fascinanta.

Sper sa revin poate in incercarea de a escalada un optmiar… dar cine stie! DE LA VIS PORNESTE TOTUL! 🙂

 

 

 

 

 

 

 

 

Mountain-bike pe Creasta Cindrelului cu MARELE Andrei

Publicat pe Actualizat pe

Mountain-bike pe Creasta Cindrelului cu MARELE Andrei

     Data: 29-30.08.2014
     Locatia: Muntii Cindrel – Valea Sadului
     Trupa: Andrei si Catalin Strava; Caba
     Scopul: tura de MTB
     Traseu: Valea Sadului-Saua Stefelsti-Varful Cindrel-Saua Batrana-Poiana Oncesti-Rosengarden–Varful Măgura–Cisnădie–Râul Sadului
        – 93 km, 3050 m diferenta de nivel, 14:30 ore
     Foto: Catalin Strava si Dan Caba
     Link-uri: Blogul lui Cata
    In ultimii ani am ales turele pe care „le-am simtit”! Acum am avut chef de bike si asta am facut. Joi dupamasa vorbesc cu Catalin care propune o tura in Cindrel. Tura de bike de la Carpathian din anul… 2009 cred 😛
Zis si facut si uite asa vineri seara pe la ora 21:00 ne-am cazat pe Cabana Nora pe Valea Sadului. Aer curat si destul de racoros. Vremea se anunta buna si asa a si fost!
    Dimineata ceasul suna la ora 6:30 si la ora 7:40 eram pe biciclete. Afara cam 9 grade dar rapid s-a incalzit. Am pornit incet stiind ca incepem cu o catarare contiunua de 32 de km cu 1600 m diferenta de nivel pana pe Varful Cindrel. Ne aducem aminte cu drag de acel Carpathian cand obositi dupa tura din Fagaras, pluta, proba de alpinism, ajungeam la ora 24:00 pe intuneric bezna si ceata pe Varful Cindrel la 2224 m altitudine; si asta dupa o noapte in care am dormit 1:30 ore in Refugiul Puha, acum a doua noapte am mai dormit o ora undeva in padure in zona Poiana Oncesti. Ce nebunie frumoasa!
    Insa in aceasta tura a fost Andrei, baiatu lui Cata. Are 12 ani, a terminat mai multe concursuri de MTB (tura lunga) din care si etapa din 4 Munti. Asta spune multe. Pana acum nu pedalasem cu el intr-o tura de munte dar de acum il pot numi Marele Andrei. La cei 12 ani a parcurs cei 93 de km cu 3050 m diferenta de nivel pedaland la cot cu noi, facand push si desi poate nu ma credeti a coborat pe bike unde eu m-am dat jos. Este un talent si asta pentru ca ii face placere in tot ceea ce face, zambetul lui constant indiferent de dificultate te face sa iti pleci capul in fata lui. Bravo Andrei! Bravo familiei care l-a crescut asa!
    Pe Varful Cindrel am ajuns undeva la ora 13:35 dupa doua ture de mancat afine. Traseul desi in coborare constata are o multime de mici varfulete care trebuie trecute aproape matematic. Poteca variaza de la zone abrupte la poteci inguste printre jnepeni, drumuri forestiere de piatra sau pline de bolovani instabili. Este un adevarat traseu de montain-bike si cine vrea sa simta adrenalina il recomand cu mare caldura. In poze o sa vedeti o mica parte din peisaj care este o minunatie si ne demonstreaza inca o data de tara frumoasa avem si cate locuri ne asteapta pasul.
    Am fost o echipa, am savurat fiecare moment si uite asa la ora 19:40 era pe ultimul varf al traseului, Varful Magura de unde urmeaza o coborare de single trail care trebuie facuta cel putin o data in viata! Cei 20 de km pe asfalt pana in Raul Sadului la lumina frontalelor pentru mine au fost un deliciul datorita linistii, asfaltului bun si a senzatiei de multumire ca am mai reusit o tura memorabila.
   Multumesc Andrei si Cata pentru tot.
 

Maraton Apuseni 2014

Publicat pe Actualizat pe

Maraton Apuseni 2014

    Data: 24.05.2014
    Locatia: Muntele Mare – Baisoara
    Scopul: participare maraton montan Apuseni
    Trupa: Corina, Sika, Ionut A., Christine, Bogdan, Ionut Negru…
    Foto: Ionut Anisca, Mihai Benea, Louise Tanasa
    Al treilea weekend, al treilea concurs… asta in conditiile in care am spus ca le reduc :)).
    La Maraton Apuseni am alergat la primele doua editii, deci stiam in mare la ce sa ma astept. Anul acesta am mers sa vad noua varinata de traseu, am mers sa alerg cu bunul meu prieten Sika, am fost acolo pentru a revedea prieteni faini din Cluj si defapt toata tara.
    Am incercat sa „ingras porcul in ajun” alergand cateva zile in saptamana concursului si i-ata-ne la start. Planul era sa alergam cat mai bine, dar fara stres si sa ne bucuram de cursa. Avea Sika emotii si pentru mine asa ca totul era echilibrat.
     Am plecat intr-un ritm mediu si totul a descurs foarte bine pana pe la km 20 cand aveam un timp de ~2:10. Eram bine pozitionati, picioarele inca erau destul de fresh. Dar dupa putin timp m-a lovit o lipsa de chef incat urmatorii 4-5 km am innaintat doar asa… sa treaca. Ma oboseau portiunile unde poteca lipsea si alergai prin iarba sau coborai foarte abrupt pe forestiere :D.
     Au urmat doua urcari zdravene dar pe care le stiam si le-am aboradat cu rabdare. Am mers bine, depasind oameni bine pregatiti.
Pe ultimii 4 km l-am ajuns pe Bogdan, si am lasat motoarele mai incet si adoptand o atitudine de non combat. Greseala a fost ca nu am intrebat pe ce pozitie suntem in clasament! Mare greseala, caci daca stiam sigur motivarea era cu totul alta.
     Am termiant cei 42 de km cu 2300 m difertenta de nivel pozitiva pe locul 13 la categorie si 31 la Open, cu timpul de 5:31 ore.  O pozitie frumoasa dar care putea fi si mai buna daca ne mobilizam pe final.
Am trecut linia de Finish de mana cu Sika si Bogdan ca si o echipa frumoasa! Felicitari baieti dar mai ales felicitari Christine care a castigat locul 1 la fete categoria ei de varsta (5 la Open).
    Un weekend frumos! Un concurs reusit, parca traseul putin cam greu 😀
Acum pe bike-uri ca urmeaza 4 Munti!!!
Super echipa
Super echipa
Finish in echipa la Maraton Apuseni 2014
Finish in echipa la Maraton Apuseni 2014

 

 

Pe carari dragi, spre Casuta din inimile noastre – Fagaras

Publicat pe

Pe carari dragi, spre Casuta din inimile noastre – Fagaras

    Data: 16-17.11.2013
    Locatia: M-tii Fagaras
    Scopul: tura montana
    Trupa: Diana, Corina, Caba, Jolt, Alexandra, Botoc
    Foto: Caba Dan
     Inca un weelend cu vreme superba, asa ca alegem sa urcam in Fagaras, la Casuta. Un loc plin de amintiri, un loc sfant, in care stelele se vad mult mai luminoase, focul trozneste in soba mai frumos ca nicaieri, unde parca crestele sunt mai impunatoare, unde linistea este mai tacuta, unde aerul e „tare”, iar casuta creaza un spatiu familiar si plin de energie pozitiva.
     Am urcat in aproximativ 4 ore, iar odata ajunsi sus, indeletnicirea principala a fost crapatul lemnului, povestile la gura sobei, jucat carti si de restu dormit… adica multa odihna!
     M-am bucurat enorm sa revad Casuta! Arata bine, desi bucataria a devenit depozit de lemne (felicit „fratii Alps” pentru pregatirea lemenelor de iarna).
     Sper ca revin cand plapuma de zapada va acoperit totul, albul iei „sa ma inalte”, iar toate visele sa devina realitate!
Bucuria miscarii
Bucuria miscarii
Zambind la soare
Zambind la soare
Poteca de basm
Poteca de basm
Covorul naturii
Covorul naturii
Casuta in prag de seara - varainta 1
Casuta in prag de seara – varainta 1
Hotel - Varianta 2
Hotel – Varianta 2
Trupa
Trupa
Salamandra
Salamandra

UTF (Ultra Trai Fagaras) 2013 – trairi intense, pe custuri Fagarasene

Publicat pe Actualizat pe

UTF (Ultra Trail Fagaras) 2013 – trairi intense, pe custuri Fagarasene

     Data: 6-8.09.2013
     Locatia: M-tii Fagaras
     Scopul: alergare ultra-marathon montan de 3 zile – total ~ 75 km cu 5500 m dif. nivel pozitiva
     Traseul: ziua 1 – Avrig 4 km oras
                   ziua 2 – Cabana Ghiocelul – Cab. Barcaciu – Cab. Negoiu – Vf. Negoiu – Cab. Balea – Saua Capra – Conacul Ursului (AG) – 37 km cu 3100 m dif. nivel pozitiva
                   ziua 3 – Conacul Ursului – Trei pasi de moarte – Vf. Vistea Mare – Fereastra Mare a Sambetei – Manastirea Sambata – 33 km km cu 2300 m dif. nivel pozitiva
     Echipa: Vlad Sancraian si Caba Dan – echipa Spirit
     Foto: Corina Fodor si Adi Bostan
     Cand cineva trece linia de Finish cu lacrimi in ochi, inseamna ca a realizat ceva deosebit. Cand cineva vorbeste despre un concurs extrem de emotionat inseamna ca a fost altceva.
     UTF este altceva! Este un ultra-maraton montan care, pe langa imensa provocare fizica si dificultatea tehnica a traseului este o provocare a sinelui. Aici alergi cu sufletul! Parerea mea, este ca, venind la acest concurs trebuie sa vi cu inima deschisa si sa te bucuri sa fi acolo sus, acolo pe crestele marete ale Fagarasului.
     UTF este un concurs de echipa si in acest an partenerul meu de incredere a fost Vlad. Un om, cu care, dupa indelungate discutii telefonice si strategii complexe…..  cum se poate vedea mai jos, am hotarat sa participam.
V – Caba, nu facem echipa la UTF?
D – Iti dau raspuns cand ma intorc din Elvetia
= peste 2 saptamani =
D – mergem?
V – mergem!
Asta a fost toata discutia, si uite asa echipa Spirit se reunea in Avrig gata de start.
     Vlad e un tip meticulos si foarte calculat, foarte bine antrenat iar comunicarea, desi pare ciudat nu este necesara. Fiecare din noi stie ce are de facut, cum trebuie sa se pregateasca si ce trebuie sa faca. Am participat impreuna la 3Munti si Bucegi 7500 iar acum la UTF. Au fost ore in care am tras, ne-am motivat si sustinut reciproc. Am facut o echipa perfecta, in care am reusit sa ma intrec pe mine insumi.
      Au luat startul aproximativ 50 de echipe, cu oameni consacrati in alergarea montana. Vroiam sa facem un rezultat bun si pentru asta trebuia sa ne autodepasim.
      Prologul de 4 km din Avrig a trecut rapid. Nu am mai alergat pe asfalt de ani buni, dar am termiant in 16 minute.

Echipa Spirit
Echipa Spirit
La treaba!
La treaba!
Felicitand
Felicitand „concurenta” 🙂
      Seara, lumea socializeaza si asta este un lucru deosebit. Sa stai la povesti cu oameni faini din toate colturile tarii. Ne-am intalnit cu cei din Bacau, Cluj, Timisoara, Brasov… Aici se simte spiritul si atmosfera Carpathian Man si a concursurilor organizate de Luci Clinciu. E frumos sa uiti de competitie si sa te bucuri de prietenia unor oameni care iubesc muntele si sportul.
      Etapa 2 porneste de la Cabana Ghiocelul si se termina in Conacul Ursului. Este etapa cea mai grea si tehnica! Ne punem la Start si asteptam cuminti momentul zero. Dau mana cu Vlad si dintr-o clipire reciproca am spus totul: „o sa fie bine, o sa facem un concurs grozav”.
     Cei 7 km de drum forestier trec repede si incepe urcarea spre Negoiu. In spate ne sufla o echipe clujeana si echipa lui Roby din Tg. Mures. In 1:40 ore suntem la Barcaciu de unde plecam rapid. Poteca pana in Negoiu este tehnica dar are si portiuni rapide. Profitam de fiecare zona unde se poate alerga si asa pana in Cabana Negoiu depasim 2 echipe. Caldarea Mieilor ni se deschide in fata si stim ca de aici incepe „distractia” si urcusul adevarat.
     Impingem puternic in bete si incercam sa pastram un ritm alert. Vremea este perfecta: senin si o temperatura placuta. Ti-e mai mare dragul sa fi aici, iar cu coada ochiuli incercam sa ne bucuram de peisaj. Undeva dupa 3:50 ajungem pe Varful Negoiu. Incepe coborarea si mai depasim 2 echipe. Mergem bine si incercam sa ne hidratam si sa mancam cat mai constant.

Sub Varful Negoiu
Sub Varful Negoiu
No, uite si la sta micu!
No, uite si la sta micu!
Zona Laita
Zona Laita
Colaaaaaaaa
Colaaaaaaaa
Ne tot depasim cu echipa de mixt „In alergare”. Pun presiune pe noi, ceea ce ne tine concentrati. Coboram in Balea si urmeaza ultima urcare a zile in Saua Capra. Ne reamintim cu drag de ski de tura si de iarna din zona asta. 🙂 Coborarea pana in Conacul Ursului este lunga si grea. Nu cred ca o iubeste nimeni. Plecam mai tare cat timp poteca este mai bine conturata  apoi o lasam mai incet sa ne menajam genunchii. Dupa 7:31 ore trecem linia de Finish impreuna cu echipa In Alergare.  Fata de anul trecut ne-am imbunatatit timpul cu 1 :40 ore ceea ce este grozav.
     Seara din nou la povesti cu prietenii iar duminica dimineata la 7:00 plecam in etapa 3. Cei 7 km de asfalt nu imi plac deloc. Nu sunt un om de viteza si deabea astept sa inceapa treaba serioasa :D. Poteca incepe sub Refugiul Zmeilor, unde panta este din ce in ce mai accentuanta pana in creasta, in zona Trei Pasi de Moarte unde ajungem in 1:15 ore. Suntem cam a 9 echipa si pozitia asta ne place. Am mers perfect. Am tras pe portiunile rapide si am urcat matematic fiecare panta. Trecem de Lacul Podul Giurgiului si incercam sa nu pierdem distanta fata de echipa CPNT (Manu si Cornel), adversarii nostrii directi in clasament.
      Urcam Varful Vistea Mare si ne bucuram de prezenta medieseniilor Iulia, Flavius, Oli si Luci care ne incurajeaza. Alergam printre stanci si bolovani la vale si ma uimesc inca o data pe mine insumi de unde avem atata energie. Sincer m-am simtit perfect! Nu m-a durut sau deranjat nimic. In fata ne apropiem de echipa lui Rares Manea si asta e un semn ca suntem in grafic. Vine coborarea pe Valea Sambetei de care imi era asa groaza. Nu stiu ce s-a intamplat, dar am zburat pana jos. Am tras tare si am depasit, iar poteca de sub Cabana Sambata am servit-o in alergare nebuna ca o delicatesa.

Zburand spre Cabana Sambata
Zburand spre Cabana Sambata
Țop-țop spre Finish
Țop-țop spre Finish
Forestiereul pana la Manastirea Sambata este monoton dar stiam ca suntem aproape. Stiam ca am reusit!
    Dupa 6:11 ore, echipa Spirit a trecut linia de Finish tinandu-ne de mana. O mare victorie! O bucurie si o satisfactie imensa. Am alergat frumos si cu cap. Am incercat sa ne bucuram de vreme si peisaj. Am luptat ca si o echipa, iar Vlad a fost partenerul perfect.
     Am terminat si a doua editie de UTF pe locul 7 la masculin si cam 10 la general. 
Multumesc Vlad pentru tot! Felicit organizatorii si voluntarii! Multumesc familiei care m-a asteptat si incurajat la Finish!
Va doresc carari insorite!

Echipele de masculin UTF 2013
Echipele de masculin UTF 2013
Toata familia Carpathian Man
Toata familia Carpathian Man

3 Munti – o cursa de MTB cu si pentru Spirit

Publicat pe

3 Munti – o cursa de MTB cu si pentru Spirit

    Data: 7-9.06.2013
    Locatia: Stoienesti Arges, Gradistea-Fundata
    Trasee: M-tii Leaota, Piatra Craiului, Bucegi
    Scopul: participare concurs de mountain-bike pe 3 zile in 3 masive montane
    Echipa: „Team Spirit” – Vlad Sancarian si Caba Dan
    Foto: Corina Fodor, Mihai Benec
    Despre 3 Munti as putea vorbi din multe puncte de vedere. In timpul cursei am „scris in gand” multe randuri de suflet si trairi intense despre acest concurs. Este vorba de o provocare in adevaratul sens al cuvantului, in care la fiecare pas iti intreci limitele fizice si psihice. 
    3 Munti este un concurs din seria Carpathian Man, iar cand participi la aceasta suita de evenimente trebuie sa te astepti la altceva! Acest altceva inseamna: munte, provocare fizica si mentala, spirit, adreanalina dar si prietenie, respect, motivatie si energie.
     Totul s-a petrecut in 3 zile in care s-au parcurs trasee din masivele montane: Leaota, Piatra Craiului si Bucegi. Nu distantele parcurse au caracterizat aceste 3 trackuri, ci diferentele mari de nivel, care au cumulat undeva la ~ 5300 m. Fiecare metru urcat in acest concurs a insemnat parcugerea unor din cele mai frumoase zone a romaniei pe poteci montane inguste pietroase si bolovanoase, pe drumuri forestiere prin goluri alpine, printre flori de bujori de munte dar si paduri seculare, pajisti cu case razlete a unor sate de un pitoresc unic in lume. La acest concurs s-a facut mountain-bike iar fiecare concurent a putut sa-si incerce pregatirea fizica dar si tehnica. Aici nu gasesti o ruta usoara. Cobori in viteza printe bolovani, printre balegi, pe iarga uda si radacini alunecoase, treci prin noroaie apoi te racoresti trecand prin balti si mergand efectiv prin albia raurilor. In acest concurs impingi bicicleta, o duci pe umar, alergi pe langa ea apoi te avanti in viteaza pe coborari unde franezi violent cand poteca „dispare” cu cate un metru sub tine, sau bolovanii devin mult prea mari pentru ca roata sa poata trece peste ei. La acest concurs termini plin de noroi, si in care ti-ai testat bicicleta la maxim, in care franele aproape au cedat, furcile s-au umput cu apa si mizerie, unii au rupt schimbatoare si lanturi…
      Pana nu participi nu poti sa-ti dai seama despre ce vorbesc eu aici. Desi pare masochism si este ca un razboi, acest concurs te face sa termini cu zambetul pe buze si plin satisfactie. Cand treci linia de finish impreuna cu partenerul tau cu mainile ridicate si strigand de bucurie sti ca ai reusit sa fi o echipa, sti ca ti-ai depasit limitele, te bucuri de viata, te bucuri ca esti sanatos. 
       Coechipierul meu din acest an a fost Vlad Sancraian, un clujan de nota 100 cu care nu pedalasem niciodata impreuana dar ne stiam din multe ture de ski de tura si catarare. Am fost o echipa care e functionat perfect. Am avut acelasi ritm, pregatire tehnica si abordare. Pe durata curselor  nu am vorbit mai deloc, dar ne-am inteles prin tacere. Fiecare stia cand eram momentul sa accelereze sau o sa o lase mai incet, cand sa mancam sau sa ne hidratam, cum sa abordam zonele tehnice. A fost super! Multumesc Vlade. Mi-a facut o mare placere si sper sa mai facem echipa impreuna. 
       Prima zi a insemnat 45 de km cu 1730 metrii de nivel prin muntii Leaota, atingand altitudinea de 2133m.

Start 3 Munti 2013 - prima zi
Start 3 Munti 2013 – prima zi
    A fost o catarare lunga de 26,5 km pe un drum forestier bun dar cireaasa de pe tort a fost singel trail-ul de pe creasta. O poteca ingusta si tehnica in care pedalai printe bujori si jnepeni. Zona alpina este superba iar ploaia ne-a crutat. A fost ziua in care am mers dupa parerea mea cel mai bine! Am termiant traseul dupa ~ 4:40 ore.
Ultima suta de metrii in forta :D
Ultima suta de metrii in forta 😀
Relaxare musculara :D
Relaxare musculara 😀
     A doua zi a fost ziua noroiului. Desi nu ne-a plouat mult, mai multe zone au fost mai „murdare”. Cei 60 de km cu 1820 km i-am parcurs in 5:47 minute, in conditiile in care am avut o pana si o camera sparta care a trebuit peticita, furca lui Vlad a refuzat sa mai functioneze iar chain-suck-urile ne-au cam dat probleme de cap. Deliciul a fost zona cu treceri prin apa. Dupa ce travesezi de vreo 15 ori raul si mergi efectiv pe firul apei devi expert in navigatie nautica cu bicicleta :). Ultima parte a fost un mic razboi, in care am luptat cu noroiul si care mi-a adus aminte de  concusurile eroice de Adventure Race. Greu, dar frumos!
Putina umezila la sosoni
Putina umezila la sosoni
Asa am spalat lantul plin de noroi!
Asa am spalat lantul plin de noroi!
Voichita si Carpathian Man veseli in ploaie
Voichita si Carpathian Man veseli in ploaie
Traseul trece prin zone pitoresti
Traseul trece prin zone pitoresti
Vald, camaradul perfect
Vald, camaradul perfect
 
Promit ca mai mult de o jumatate de kg de noroi nu am mancat
Promit ca mai mult de o jumatate de kg de noroi nu am mancat
Echipa Spirit in actiune
Echipa Spirit in actiune
Concentrare
Concentrare
Doamne, frumos a fost!
Doamne, frumos a fost!
A treia zi am parcurs printre cele mai frumose trasee de MTB din tara. Are o lungime de ~ 43 de km cu 1600 m diferenta de nivel si se urca in Saua Strunga la 1970 m altitudine. Acest traseu este salbatic si plin de energie. Este dinamic si tehnic. Atinge creste si trece prin zone cu single-trail-uri superbe. Si aici bujorul de munte inflorit ne-a intampinat cu bucurie facand ploaia parca invizibila. Coborarea este un vis! Am terminat acest traseu dupa 4:42 ore, veseli si parca cu o parere de rau ca se termina! 
Adrenalina pe cea mai frumosa coborare de MTB din tara
Adrenalina pe cea mai frumosa coborare de MTB din tara
      A fost frumos! A fost eroic! A fost mountain-bike! A fost perfect! Am fost o echipa! A fost natura pura! A fost liniste! A fost ud! A fost adrenalina! Au fost prieteni! Au fost ganduri curate! Au fost trairi frumoase! Mai vreau!
     Felicit organizatorii si voluntarii, bravo celor care sustin acest tip de evenimente si toata stima participantilor! 
     Familia Carpathian Man este deosebita, si deabea astept sa ne revedem!

Prieteni adevarati
Prieteni adevarati
Multumim Luci Clinciu pentru spiritul
Multumim Luci Clinciu pentru spiritul „Carpathian Man”
O familie cu oameni unul si unul
O familie cu oameni unul si unul

La vanatoare de cadre foto, in paradisul Rosengarden

Publicat pe Actualizat pe

La vanatoare de cadre foto, in paradisul Rosengarden

    Data: 23.12.2012
    Locatia: M-tii Cindrel, Refugiul Rosengarden
    Trupa: Feri, Anamaria, Alexandra, Dominik, Corina, Christine, Flo si Oana din Bacau
    Scop: plimbarica de duminica si tura foto
    Foto: Caba Dan – galeria aici!
     A fi sau a nu fi fotograf!? Grea si delicata provocare! Sunt constient de acest fapt, dar vreau sa incerc! Am facut deja doi pasi importanti: mi-am luat aparat si am inceput un curs foto. De acum incolo… ce va iesi… o sa vedem.
     Prima tura foto a fost duminica trecuta in M-tii Cindrel, urcand pana la refugiul Rosengarden. Grupul mare, povestile si aparatul foto au facut ca timpul sa zboare si parca sa imi para rau ca deja s-a terminat trasul care a durat undeva la 6 ore :).
   Las pozele sa vorbeasca in locul meu: