agentie

Expeditia Ararat 5165m pe skiuri de tura la FINAL

Publicat pe Actualizat pe

Expeditia Ararat 5165m pe skiuri de tura la FINAL

     Perioada: 24.04 – 04.05.2013
     Echipa: Christine Thellmann, Corina Fodor, Akos Kozma si Caba Dan
     Scopul: escaladarea varfului Ararat 5165 m pe skiuri de tura
     Locatia: Estul Turciei, 6 km de Armenia si 30 de Iran
     Foto: Caba Dan – galeria aici!
     Partener oficial cu multe multumri: Transavia 
      A fost odata ca niciodata, ca de nu ar fi nu s-ar povesti, o echipa de oameni care au visat spre varfuri inzapezite si pentru care skiul de tura i-a unit intr-un „Spirit”.
Expeditia Ararat 2013 a devenit realizatate numai cu ajutorul partenerului Transavia, care ne-a inteles si ne-a sprijinit sa ne indeplinim visul. Un vis care il avusem si acum ~ 10 ani dar care sa materializat in acest an.
     Mi-am dorit foarte mult sa mergem in formula de patru a echipei Spirit. O echipa sudata si care a functionat perfect de-a lungul timpului, formata din niste oameni pentru care prietenia, iubirea de munte, determinarea in atingerea inaltimilor dar si simplitatea sunt virtuti esentiale. 
     Expeditia a durat 11 zile iar deplasarea s-a facut pe ruta: Medias – Bucuresti, avion cu escala la Istambul pana la Agri iar de acolo inca 100 de km cu autobuzul pana in orasul Dogubayazit (1400 m altitudine). Aici ne-am intalnit cu ghizii nostrii (Saphat un kurd 100% si Anisca o poloneza), care s-au dovedit a fi de la o alta agentie de turism dar niste oameni deosebiti, prietenosi si foarte bine intentionati.

La o masa traditionala incercand preparatele specifice
La o masa traditionala incercand preparatele specifice
Descoperint mirodeni, fructe uscate, dulciuri...
Descoperint mirodeni, fructe uscate, dulciuri…

Dupa o noapte intr-un hotel de doua margarete dar cu camere mari si un mic dejun bun ne-am urcat intr-un microbuz care ne-a dus pana la altitudinea de ~ 2300 m. De aici bagajele mari au fost puse pe cai iar noi cu rucsacei mici am urcat ~ 3 ore pana in tabara 1 – 2800 m. La primul contact cu muntele, analizand conformatia conica, inclinatia, altitudinea de la care incepea zapada dar si roca vulcanica am tras concluzia ca Araratul este, daca pot spune asa, un „hibrid” intre Varful Elbrus din Rusia si Kilimanjaro din Tanzania.

Varful Ararat ne asteapta
Varful Ararat ne asteapta
Caii care ne vor transporta bagajele
Caii care ne vor transporta bagajele

Prognoza de vreme buna pentu urmatoarele 7 zile s-a adeverit, ninsorile au incetat cu cateva zile de venirea noastra, temperaturile au urcat in oras undeva la 18 grade iar pe varful muntelui undeva la -12 grade. Vizibilitatea buna ne-a permis sa analizam muntele de la distanta, facand tot felul de planuri si analizand culoarele de ski. Dupa ce am montat corturile am decis sa urcam pe skiuri de tura pentru aclimatizare spre tabara 2.

Ruta noastra
Ruta noastra
Cu cateva bomboane, prietenie a fost legata
Cu cateva bomboane, prietenie a fost legata

Ne-am miscat bine si in nici 2 ore am atins altitudinea de 3200 m. Ne-am dat seama ca zapada este buna de ski doar in timpul zilei intre orele 12:00 – 14:30 cand incalzita de soare era mult mai permisiva. In rest era destul de valurita si crusta inghetata iti dedea ceva emotii la coborare.

      Deoarece eram in afara sezonului, pe munte eram doar 9 persoane care urcam. Noi, 4 romani, 2 americani si 2 englezi. In prima zi ne-am petrecut cu alte doua expeditii una de nemti destul de numeroasa de ~ 20 de persoane si inca una mai micuta de austrieci. Din pacate nu ajunsesera pe varf din cauza vantului puternic si a vremii instabile.
      Seara ne-am adunat la un ceai in cortul bucatarie unde ne-am pus la taclale. Ghizii ne-au confirmat ca era primii romani pe Ararat veniti ce skiuri de tura, ca ukrainienii sunt montaniarzi foarte puternici si ca in ultimii ani numarul turistilor este tot mai mare. Vantul a suflat violent toata seara, dar corturile fiind bine ancorate si de calitate nu de-au creat emotii.

Apus in tabara 1 la 2800 m
Apus in tabara 1 la 2800 m
Seara, la sedinta tehnica :)
Seara, la sedinta tehnica 🙂
Seara la -13 grade si vant de 70  km la ora, cortul de bucatarie pare o vela a unei corabii
Seara la -13 grade si vant de 70 km la ora, cortul de bucatarie pare o vela a unei corabii
Tabara 1, situata la limita zapezii
Tabara 1, situata la limita zapezii
Akos, cautand in zare Varful Vladeasa :P
Akos, cautand in zare Varful Vladeasa 😛
La micul dejun!
La micul dejun!

A doua zi dimineata dupa ce am impachetat tot ne-am mutat tabara la 3400 m. Vremea buna si inaintarea pe skiuri a fost placuta, reusind sa urcam pentru aclimatizare pana undeva la altitudinea de 4000 de metrii. In pachetul agentiei aveam doau mese incluse, dimineata fiind un mic dejun cu ceai, cafea, biscuiti, fructe uscate, branzeturi, rosii, castraveti dar si ceva dulciuri. Seara ne bucuram de cate o ciorba consistenta cu linte, fasole si legume, iar felul doi cu ceva orez, legume si ceva carne.

Multumim Transavia
Multumim Transavia
Spre tabara 2 pe skiuri de tura
Spre tabara 2 pe skiuri de tura
Salam aleikum
Salam aleikum
Coborare din tura de aclimatizare la 4000 m
Coborare din tura de aclimatizare la 4000 m
In tabara 2 la 3400 de in formula completa
In tabara 2 la 3400 de in formula completa
 Fiind „niste inclusi” pe langa cei doi americani, care aveau planuit varful in ziua a treia a trebuit sa ne adaptam si sa incercam si noi varful odata cu ei. Ne simteam bine, eram in forma si vremea era perfecta asa ca la ora 3:00 ne-am ridicat din corturi. Inca era intuneric dar luna plina lumina toata tabara ca un felinar oferindu-ti un sentiment de calm si protectie. Ne pregatim echipamentul si facem inventarul: pufoicile, manusile, caciulile, crema cu UV, ochelarii de soare, termosul cu ceai, pieile de foca sunt pe skiuri asa ca plecam in liniste dupa ghidul nostru. Din pacate zapada este foarte inghetata si neavand coltari pe skiuri decidem ca e mai usor sa ne punem skiurile pe rucsaci.
Urcam incet si sigur
Urcam incet si sigur
Conul de umbra a varfului Ararat vazut la ora 5:00
Conul de umbra a varfului Ararat vazut la ora 5:00
Panta nu e usoara, noroc cu zapada inghetata
Panta nu e usoara, noroc cu zapada inghetata
Linia orizontului si teritoriul Iranian in departare
Linia orizontului si teritoriul Iranian in departare
Aici am lasat skiurile  - 4650 m
Aici am lasat skiurile – 4650 m
     Soarele incepe sa lumineze varfurile din jur si noi urcam constant si in tacere. Linistea este tulburata de un englez care cade la o intorcere si aluneca 150 m. Se ridica si face semne ce totul e in regula. Suflam usurati si continuam traseul. Soarele ne incalzeste si incepe sa inmoaie usor zapada, Dupa aproximativ 6 ore de la plecare atingem limita superioara a zapezii de unde se poate skia. Altitudinea este aproximativ 4650 , si aici lasam schiurile. Bem un pahar de ceai, mancam un baton si analizam traseul. Pana acum panta a fost destul de inclinata dar  nu tehnica. De aici urmeaza o muchie bolovanoasa, iar poteca urca in serpentine. Ghidul ne spune ca nu mai avem mult pana pe varf. Doar 5 ore. Ramanem blocati! Inca 5 ore? Hmmm… cam ciudat, dar vom vedea in curand. Ne dam seama ca nu e o gluma pentru ca inca nu vedem varful mare, care stiam de pe Google Earth ca este unul bontit si acoperit de zapada.
     Apa si ceaiul incepe sa se termine. In rest, inaintarea este constanta, starea de spirit buna iar vremea perfecta ne dau incredere in reusita noastra. Din pacate capul lui Akos incepe sa doara. Altitudinea se face simtita cu fiecare metru urcat iar fratele meu hotaraste sa se intoarca! O hotarare grea atat pentru el cat si pentru noi. Analizam situatia si stiind experienta si cunostintele lui Akos suntem siguri ca este o decizie luata in cunostinta de cauza. Nu are rost sa forteze! Nu are rost sa riste nimic. Muntele ramane acolo iar sanatatea este pe primul loc. Rugam ghidul sa coboare cu el pentru a nu cobora singur. De la 4900 m raman eu, Christine si Corina. Toti ne simtim bine dar parca necunoscutul ne dadea un plus de adrenalina. Oare cat mai facem pana pe varf. Oare o sa ne ajunga timpul sa si coboram pe lumina? Ma uit tot timpul in spate si incerc sa memorez exact ruta pe care o urmam. Sincer, pe timp de ceata orientarea sunt convins ca este foarte dificila.

Cu mult deasupra norilor
Cu mult deasupra norilor
     Urcam si depasim un varf, si inca unul, urmeaza altul. Parca acesta urcare nu se mai termina. Orele se scurg iar timpul incepe sa fie o problema. Acum avem contact vizual cu varful Ararat. Dar pana sa atingem altitudinea maxima de 5165 m mai avem mult! Corina ma intreaba daca numai iei i se pare grea si lunga aceasta urcare. Cadem de comun acord ca poate am subestimat putin aceasta provocare. Si ca de fiecare data, muntele te face sa intelegi cat de mic esti. Ca esti la dispozitia lui si nu te lasa ajugi acolo sus fara a invata o lectie, fara a fi umil si recunoscator, fara a aprecia mareti lui. Dar totodata sa ne uitam in interiorul noastru, si cu fiecare pas si fiecare greutate evolueaza, devine mai umil si iubitor, mai intelept si mai tolerant, mai prietenos si mai bun. 
    Ajungem pe un varf secundar dar unde dam de ghetarul vechi care viscolit de vanturi puternice a ramas dezgolit, primindu-ne ostil cu gheata albastra, dura si slefuita. Coltarii trebuie infipti bine pentru ca la fiecare pas poti sa aluneci, iar o asemenea greseala sigur se termina cu urmari grave. Sincer nu ne este tot una! Inclinatia nu este foarte mare dar daca ar fi sa aluneci nu ne-am mai opri…. decat in Iran. La urcare siguranta este parca mai buna dar analizand cele 10 ore jumate trecute de la plecare, cei 1800 m diferenta de nivel urcati si faptul ca de 2 ore nu mai bausem lichide de comun acord Christine decide sa ne astepte putin sub varf. 
     Continui cu Corina spre acel punct de maxim mult dorit dar aventura nu s-a terminat. Mai avem de trecut inca doua zone de gheata dura si inclinatie ridicata. Suntem la 20 de metrii sub varf si la 100 de metrii distanta. Oare merita riscul de a atinge acel stalp care indica 5165 de metrii. Corina ma lasa pe mine sa decid daca continuam sau nu. De multe ori m-am gandit ca am fost prea precaut dar acum suntem atat de aproape! Urc incet si fiecare pas il pun cu grija infigand coltarii cat se paote de mult. Si ca in filme, cand mai aveam un pas sa ies din zona de gheta, (ceea ce nu mi s-a intamplat niciodata) imi cade coltarul de pe clapar si aluneca la 2 metrii sub mine. Mi-a stat inima in loc. Corina se repede si pune batul de schi sub coltar, dar cand sa-l ridice aluneca din nou. Horror!!! Coltarul aluneca usor dar totul Corina reuseste sa-l opreasca. Pasul pana pe zapada a fost unul greu dar atat de important pentru mine. Am ajuns pe varful Ararat! Am reusit! E ora 15:05. Facem doua poze si nici macar nu apucam sa ne felicitam bine. Corina propune sa o facem cand ajungem jos pentru ca doar atunci o sa ne simtim in siguranta.

Corina victorioasa pe Varful Ararat 5125 m
Corina victorioasa pe Varful Ararat 5125 m
Transavia din nou la inaltime - Caba Dan pe Varful Ararat 5165 m
Transavia din nou la inaltime – Caba Dan pe Varful Ararat 5165 m
Varful Araratul mic si peisaj de pe cel ma inalt punct al Turciei
Varful Araratul mic si peisaj de pe cel ma inalt punct al Turciei
Christine la inaltime! Felicitari!
Christine la inaltime! Felicitari!
Coboram cu precautie si suspans. Trecem de campurile ghetarului si facem poze cu Christine care desi nu a atins acel maraj a fost acolo sus pe varf cu noi. A dat dovada ca este foarte puternica. 
     Coboram repede iar muntele arata asa de bine in apusul portocaliu a zilei. Ajungem la shiuri! Lipsa apei este tot mai puternic resimtita. Ne punem skiurile in picioare. Ne gandim la Akos si ne rugam sa fi ajuns cu bine jos. Coboram in cristiene scurte caci zapada este destul de inghetata. Ne asteptam reciproc si rapid ajungem la altudinea de 4200 de metrii unde decidem ca e mai usor sa coboram pe picioare. Visam la lichide: ceai…. apa multa… fructe…
       La ora 19:00 ajungem cu ultimele raze de soare in tabara 2 dar unde corturile si echipamentul a fost strans si trimis jos in tabara 1. Akos si ghidul nostru ne intampina bucurosi cu 2 mere si un litru de apa. Suntem obositi iar vestea ca trebuei sa coboram de pe munte in aceeasi zi parca nu ne afecteaza cu nimic. Coboram in tacere si dupa inca 1:30 ore ajungem in tabara 1 la 2800 m. Ne lasam claparii si luam ghetele. Marsul continua pana la ora 22:10. Suntem noi pregatiti fizic dar nici Supermani nu suntem. Ne punem in microbuz si la ora 23:15 intram in hotel. Ducem bagajele sus si cerem sa ni se pregateasca o omleta mare si o salata de rosii, lucru care se intampla. Bem lichide iar mancarea parca ne-a mai inviorat.
       A fost o zi lunga in care am mers 18 ore din care 11 in urcare.  Am facut 1800 m diferenta de nivel si am atins cel mai inalt varf al Turciei, varful Ararat 5165 m, locul unde arca lui Noe sa oprit dupa potop. Si pentru noi toti acest varf  fost o victorie, care pentru a nu stiu a cata data ne-a incercat, ne-a aproiat, ne-am dat emotii, dar totodata ne-a facut mai buni. Le multumesc coechipierilor mei, Chrisitine, Corina si Akos pentru tot! Au fost puternici si hotarati facand aceasta victorie posibila. Toti am fost acolo sus si ne-am unit in celasi Spirit!
 
Multumim Transavia pentru sprijin si suport!  

Ski in Ukraina in statiunea Bukovel

Publicat pe Actualizat pe

Ski in Ukraina in statiunea Bukovel

     Data: 13-18.12.2011
     Locatia: Ukraina, statiunea Bukovel
     Scopul: ski alpin
     Trupa: Chistine si Dan
    Este decembrie! Hmm… a mai trecut un an… Mai avem cateva zile de concediu si vrem sa profitam de ele. Christine vrea sa face ceva mai deosebit… si ma provoca sa aleg ceva mai special.
     Ma uit pe harta… si vad Ukraina! Mama! Asta da locatie! 😛 Sau nu? Vorbesc cu Palosh care imi spune de o statiune de ski, si „beculetul” s-a aprins! Acolo mergem!
Cautam pe internet si gasim un site oficial destul de ok a statiunii Bukovel. De cazare se ocupa o agentie care cu greu gaseste un hotel.
     Am plecat marti din Medias spre Bukovel, adica ~ 460 de km via Cluj – Baia Mare, iesind din tara pe la Sighetul Marmatiei. Drumul prin Romanie e asa cum il stiti… dar avem un avantaj, adica avem de data asta statie si „colegii” ne comunica orice miscare a politiei deci innaintam rapid si sigur spre „teritoriul inamic” al Ukrainei. Totul bine si frumos pana ajungem la granita! Cand te inveti cu binele… uiti ca se poate si rau! Ne punem la coada.. si stam… in fata noastra sunt doar vreo 15 masini, dar innaintarea se face… super incet. Se intra cate 6 masini in zona de granita pe partea Romaniei, vine un granicer plictisit si se uita la numarul masini… pleaca! Revine o tanti dupa cateva minute si noteaza numarul masinii… te intreaba incotro! Pleaca! Stai… vine granicerul… iti cere actele (pasaport, carte de indentitate a masinii si cartea verde a masinii masinii)… se uita lung si relaxat la fiecare! Pleaca… mai trec ceva minute si vine sa ne intrebe unde mergem si ce avem in masina! Deschisi portierele si portbagajul! Se uita ca boul la schiri, clapari… doua genti mari si un cos cu mancare… asta pentru inca cateva minute! Te intreaba: ce ai in geanta? Pai haine! Dai sa deschizi ca te grabesti si sa te lasa in pace! Aaa nu mai e nevoie! Pleca si peste alte cateva minute crezi ca ai scapat! Da de unde! Ajungi la ukrainieni! Acolo repeti procedura…. vine un tip… ii dai pasaportul… se uita… lung…. te intreaba ceva in ukraineana… hmm.. tu raspunzi politicos: „Sorry  English!”… relaxat iti mai zice odata tot in ukraineana! No ce vrea asta! Ma dau jos si deschide usile si portbagajul! El tot zice in ukraineana… eu… raspundeam: „SKI Bukovel!” si treaba asta se repeta de cate ori te intreaba sau zice cate ceva! Pleaca! In fata mea e un roman si il intreb totusi care e procedura! Imi explica ca trebuie sa te opresti la doua ghisee si un control. La fiecare dai spaga de 2 lei si areti actele pentru vize… si altele.
    In fine! Dupa aproimativ 2 ore si 40 de minute suntem in Ukraina! Teritoriul „inamic rusesc”! Ne oprim chair dupa granita, conform recomandarii romanului cu care am vorbit, la ceva magazine sa schimbam bani, adica sa cumparam grivini (pe net 1 leu = 0,41 grivini). La ei… 100 Euro = 1045 grivini! Nici nu am mai calculat cat vine. Am schimbat 150 de euro de persoana si gata eram. Drumul este usor sinistru… prin ceva sate mici si saracacioase, mai ales la lasarea serii, asa par. Pe drum masini Lada vechi care circula cu 30 km la ora! Cei aproximativ 100 de km pana in Bukovel i-am facut mergand tot cu 60 km la ora, fie ca eram prin localitati, fie erau curba, fie ne era frica de radar… In fine! Pe la ora 19:00 eram in statiunea Bukovel. Cautam Hotel Fiesta… dai un sus.. dai in jos… intreaba… si dupa vreo 30 de minte il gasim. O locatie foarte frumoasa, cu cabane din lemn! Intram si dam peste admistratoare! Bucurosi mai ca sa o luam sa o „pupam” incepe sa-i explicam: Romania! Reservation! Tourism Agency! You know?….. liniste!… Niet! Pas…. deci…  nu stiti de noi? NU!
Reluam: Romania! Reservation! Tourism Agency! si ii aratam voucher-ul! Nu stie nimic de rezervare.. de noi… ca trebuei sa vina 2 romani!
    Pune mana pe telefon si suna.. cred la fiul ei care o mai rupea pe engleza. Ii explicam tipului ce si cum.. dar care… ne spune: „Nu ne nici o problema! Stati la noi costa 500 de grivini pe noapte”! Stai prietene! Noi deja am platit la agentie toata suma! Noroc ca aveam un numar de contact de la ceva agentie intermediara din Ukraina la care sunam si pana la urma se clarica situatia si suntem cazati. Camera este chocheta si mare. Pff…. e bine si asa rau. Acum putem sa ne relaxam!
     A doua zi ne trezim amandoi raciti rau de tot. Christine cu super febra si frisoane! Minunat! Dormim toata ziua si seara iesim in recunoastere.
     In urmatoarea zi iesim sa recuperam skiul pierdut!
La ski in Ukraina
Zona de schi este foarte intinsa
Aflasem ca daca iti iei biletele intre ora 7:30 si 9:00 ai ceva reducere. Tarifele sunt ceva de genu: de luni pana vineri 200 grivini adica ~ 80 lei, vienerea 235 grivini ~ 100 lei, iar sambata si duminica 270 grivini adica ~ 120 lei. Cu engleza nu prea se „inghesuie” lumea, dar te descurci… daca joci si mima bine, esti de-a casei.
     Acum sa incepem cu partile bune! Au 50 de km de partii… si astea sunt partii! Adica bine gandite, late si indreptate ca in palma. Super bine conectate intre ele iar instalatiile sunt de generatie noua. Ai oameni care te ajuta la urcare si coborare, sunt baieti care patruleaza pe partii in contiunu si daca ai probleme imediat te ajuta. In parcare si defapt in toata statiunea ai oameni de la ceva firma de securitate care te indruma unde sa parchezi si spre deosebire de noi romanii astia au parcari! Adica 2 parcari supraetajate de 4-5 nivele in care incap mii de maisini, plus parcari exterioare. Au panouri de informare si harti cu partiile. Constructiile la ei sunt facute cu bun gust si bine integrate in mediu inconjurator. Adica s-a construit cu mult lemn.  Adica s-a respectat o arhitectura si o linie. NU ca la noi… fiecare cu marimea, culoare si forma cabanei lui!
Partii sunt foarte bine gandite
    Au centru de informare general pe toata statiune, unde poti afla detalii legate de partii, cazari, restaurante, harti… Respect! La coada… nici nu exista asa ceva.
Au partii cu nocturna si 90 % din ele au tunuri de zapada artificeala. Baga ratracul de 2 ori pe zi.. ce mai! Oamenii fac turism!
Zona este in continua dezvoltare
Ma tot intreb de ce naiba romanii astia de ras ce suntem nu putem si noi „sa ne trezim odata”! Nu trebuei sa inventam roata! Trebuei doar sa preluam/furam ce fac altii si cum o fac! Natura si resursele sunt peste tot… si noi ne batem joc de ele!
   Cristine a schiat impecabil tinand cont cat de putin a schiat pana acum, iar eu m-am bucurat de noile mele schiri 😀 Sunt… superbe!
Din pacate a inceput sa ninga doar sambata, noi duminica dimineata plecand spre casa.
Concluzia:
– Merita mers!
– preturile sunt cam ca pe la noi
– partiile sunt diversificate, multe si excelent intretinute
– macarea este buna si la acelasi pret ca la noi
– daca se rezolva problema cu statul la granita… este de vis (la intorcere in Romania nu am stat decat vreo 25 de minute pentru toata procedura, deci f. acceptabil)
Am uitat sa va spun! Casca este obligatorie iar cand te urci pe telescaun trebuei sa ti betele de ski intr-o mana! 🙂
Casca este obligatirie!