Lună: Iunie 2013
Adrenalina intr-un colt de Rai – Baile Romane – M-tii Trascau
Adrenalina intr-un colt de Rai – Baile Romane – M-tii Trascau
Data: 14-15.06 2013 Locatia: M-tii Trascau, Cheile Cetii – Baile Romane Scopul: canyoning si relaxare cu prietenii Trupa: Oli, Ghita, Andrei, Akos, Tunde, Christof, Szobi cu doi verisori, Raluca, Andreea si Csabi Foto: Caba Dan – Weekend; vreme superba; o tupa de milioane cu oameni de suflet pe care ii iubesc; o locatie noua care ne-a uimit prin linsite, simplitate dar si diversitate; un loc de cort superb langa apa, la umbra unei livezi… Am plecat sambata dimineata, iar la 9:30 ne intalneam cu trupa de clujeni in Teius. Am ales sa mergem in M-tii Trascau in Cheile Cetii numite si Baile Romane. Tot auzisem pareri de foarte bine despre aceasta zona asa ca dupa o documentare prealabila in jurul orei 10:30 ne montam corturile la umbra unor meri batrani.
3 Munti – o cursa de MTB cu si pentru Spirit
3 Munti – o cursa de MTB cu si pentru Spirit
Data: 7-9.06.2013 Locatia: Stoienesti Arges, Gradistea-Fundata Trasee: M-tii Leaota, Piatra Craiului, Bucegi Scopul: participare concurs de mountain-bike pe 3 zile in 3 masive montane Echipa: „Team Spirit” – Vlad Sancarian si Caba Dan Foto: Corina Fodor, Mihai Benec – Despre 3 Munti as putea vorbi din multe puncte de vedere. In timpul cursei am „scris in gand” multe randuri de suflet si trairi intense despre acest concurs. Este vorba de o provocare in adevaratul sens al cuvantului, in care la fiecare pas iti intreci limitele fizice si psihice. 3 Munti este un concurs din seria Carpathian Man, iar cand participi la aceasta suita de evenimente trebuie sa te astepti la altceva! Acest altceva inseamna: munte, provocare fizica si mentala, spirit, adreanalina dar si prietenie, respect, motivatie si energie. Totul s-a petrecut in 3 zile in care s-au parcurs trasee din masivele montane: Leaota, Piatra Craiului si Bucegi. Nu distantele parcurse au caracterizat aceste 3 trackuri, ci diferentele mari de nivel, care au cumulat undeva la ~ 5300 m. Fiecare metru urcat in acest concurs a insemnat parcugerea unor din cele mai frumoase zone a romaniei pe poteci montane inguste pietroase si bolovanoase, pe drumuri forestiere prin goluri alpine, printre flori de bujori de munte dar si paduri seculare, pajisti cu case razlete a unor sate de un pitoresc unic in lume. La acest concurs s-a facut mountain-bike iar fiecare concurent a putut sa-si incerce pregatirea fizica dar si tehnica. Aici nu gasesti o ruta usoara. Cobori in viteza printe bolovani, printre balegi, pe iarga uda si radacini alunecoase, treci prin noroaie apoi te racoresti trecand prin balti si mergand efectiv prin albia raurilor. In acest concurs impingi bicicleta, o duci pe umar, alergi pe langa ea apoi te avanti in viteaza pe coborari unde franezi violent cand poteca „dispare” cu cate un metru sub tine, sau bolovanii devin mult prea mari pentru ca roata sa poata trece peste ei. La acest concurs termini plin de noroi, si in care ti-ai testat bicicleta la maxim, in care franele aproape au cedat, furcile s-au umput cu apa si mizerie, unii au rupt schimbatoare si lanturi… Pana nu participi nu poti sa-ti dai seama despre ce vorbesc eu aici. Desi pare masochism si este ca un razboi, acest concurs te face sa termini cu zambetul pe buze si plin satisfactie. Cand treci linia de finish impreuna cu partenerul tau cu mainile ridicate si strigand de bucurie sti ca ai reusit sa fi o echipa, sti ca ti-ai depasit limitele, te bucuri de viata, te bucuri ca esti sanatos. Coechipierul meu din acest an a fost Vlad Sancraian, un clujan de nota 100 cu care nu pedalasem niciodata impreuana dar ne stiam din multe ture de ski de tura si catarare. Am fost o echipa care e functionat perfect. Am avut acelasi ritm, pregatire tehnica si abordare. Pe durata curselor nu am vorbit mai deloc, dar ne-am inteles prin tacere. Fiecare stia cand eram momentul sa accelereze sau o sa o lase mai incet, cand sa mancam sau sa ne hidratam, cum sa abordam zonele tehnice. A fost super! Multumesc Vlade. Mi-a facut o mare placere si sper sa mai facem echipa impreuna. Prima zi a insemnat 45 de km cu 1730 metrii de nivel prin muntii Leaota, atingand altitudinea de 2133m.
Premiera romaneasca pe Varful Suphan 4061 m – Turcia – pe ski de tura
Premiera romaneasca pe Varful Suphan 4061 m – Turcia – pe ski de tura
Joaca de-a exploratorii
Data: 29-30 aprilie 2013 Locatia: Estul Turciei, la Nord de lacul Van; Echipa: Christine Thellmann, Corina Fodor, Akos Kozma, Caba Dan Scopul: schi de tura si atingerea in premiera romaneasca a Varful Suphan 4016m Foto: Caba Dan – galeria aici – Dupa ce am reusit escaladarea Varfului Ararat 5165 m si inca o zi de odihna, am plecat spre al doilea nostru obiectiv si anume al doilea varfal turciei, Varful Suphan 4061 m. Dimineata pe la ora 10:30 paraseam orasul Dogubayazit intr-un microbuz cu directia Lacul Van. Am avut de parcurs o distanta de ~ 180 de km pana la baza muntelui in asa zisa tabara de baza, unde urma sa campam. De-a lungul drumului am descoperit o Turcie saraca, cu sate mici dar dese, in care cresterea animalelor si o agricultura primara cred ca sunt singurele surse de existenta. Case mici, construite din piatra, drumuri laturalnice de pamant, vegetatie putina si urme interesante de lava din vechile eruptii vulcanice. Tot acest peisaj insa era animat de copii care se jucau nestingheriti sau veneu de la scoala in uniforme albastre. Dupa aproximativ 5 ore eram undeva sub munte si ne-am dat seama ca soferul habar nu avea pe unde sa urce, ce sa mai spun de asa numita tabara de baza. Singurul lucru care ne linstea era faptul ca vremea buna si stabila, aveam contact vizual cu varful si stiam ca acolo sus trebuie sa facem sa ajungem. Pe GPS am creionat de acasa doua posibile rute, dar acum eram mai la Est de ele. Reusim totusi sa urcam pe un drum de macadam ce duce pe un varf secundar numit Kiz Dag unde erau amplsate ceva antene de telecomunicatii. Atingem o mica sa si altitudinea de ~ 2500m. Aici drumul e blocat de zapada si oricum de aici se indeparta de varful nostru, Suphan. Decidem sa campam intr-un loc dragut si linistit intre niste stanci. Eram doar noi si ceva marmote pe tot acest munte si sincer ne simteam ca niste mici exploratori. Vedeam cu aproximatie varful, stiam altitudinea lui dar atat. Aveam de urcat 1600 de metrii diferenta de nivel. Aici nu sunt marcaje, rute standard, fiecare isi creoneaza propria ruta. Suntem doar noi, fara ghid dar linistea oferita de soarele la apus, muntele cu fetele lui inzapezite, floricele galbui, verdele crut al ierbii si frumusetea lacului Van ce se vede acolo jos sub munte ne dau un calm de nedescris.
Soarele e sus pe cer deja de multa vreme. Ne dezbracam si ne protejam cu multa crema cu protectie UV. Ne lasam bocancii intr-un sac impermeabil si ne rugam sa-i mai gasim la intoarcere. Sincer marmotelor nu cred ca le erau buni :)). Urcam intr-un ritm constant si castigam diferenta de nivel.
