Lună: Septembrie 2011

Intotdeauna o provocare , Eco Explora 2011 – Valea Cernei

Publicat pe

Intotdeauna o provocare , Eco Explora 2011 – Valea Cernei

     Data: 14-18.09.2011
     Locatia: Valea Cernei – Baile Herculane
     Scopul: participare concurs de Adventure Race
     Trupa: Dan Chifu si Dan Caba = echipa ARC Explorer Team si sprijiniti de Madalina Chifu
     Foto: Hoinarii
     Adventure Race sau concurs de aventura… o provocare care de la inceput m-a fascinat si s-a pretat pe profilul meu de sportiv amator care nu exceleaza in nici un sport dar ma descurc binisor la toate :D. Modestul de mine. Concursurile acestea de 72 de ore cu probe diveste: bike, mers si alergare in zone montane, pluta, rapel si tiroliana, pestera, orientare; nu se pot incadra in tiparul unui sport anume. La aceste concursurii de aventura trebuei sa fi tare si sa treci peste toate limitele si barierele mintii inpingand corpul la ceva inuman de greu. Dar va spun! Reusita de a te autodepasii prin controlul mintii si a trupului te face „invincibil”. Te face mai bun, mai prietenos, mai umil mai vesel si optimist.
    Anul acesta, mai mult din „pofta” ne-am inscris la EcoExlora 2011. Concursul s-a desfurat langa Baile Herculane pe Valea Cernei. Echipa am facut cu camaradul din anii trecuti Dan Chifu. Amandoi ne doream sa facem un concurs bun. Aveam un antrenament bun la mers alergare insa la MTB eram cam… „pe spate”. Cel putin Dan care fiind plecat in Londra cu job-ul bike-ul era ceva…. lasat acasa.
   Miercuri am ajuns pe la ora 20:10 in tabara de corturi. Locul era frumos ales, intr-o poiana linistita si prieteneasca. La ora 21:15 incepe sedinta tehnica unde primim hartile si aflam traseul. Hmmm…. greu….. foarte greu! Cam asta a fost concluzia. Cel mai mare impediment care l-am simtit de la inceput si s-a si adeverit a fost lipsa hartilor bune cu zona. Sa te orientezi pe harti… super vechi sau fara prea multe indicii pe ele e destul de ciudat. Plus ca pentru noi doi toata zona era ceva nou, aici au avut avantaj Timisorenii.
    Ceva neasteptat au fost ca cei 140-150 km de MTB care s-au anuntat a fi 190 de km, in realitate treck-ul masurand undeva la 235 de km, asta daca nu te rataceai prea tare. 😀 La ora 7:00 s-a dat startul din centru Bailor Herculane. Am urmat vreo 10 km masina organizatorilor apoi am intrat pe Valea Iardasita spre primul punct de control din comuna Eftimie Murgu. S-a plecat moderat ca si viteza. Greucenii avand o problema tehnica la raful din spate au trebuei sa improvizeze prin bandajarea rotii, care culmea a si rezistat toata distanta. Ii felicit pe baieti (Alin si Rares) pentru hotararea de care au dat dovada.
     Ideea este ca traseu de bike a fost foarte frumos, pitoresc si solicitant. Zona asta a traseul a fost superbaDin pacate gresim am gresit destul de rapid ruta din cauza hartii si pierdem vreo 45 de minute numai bine cat sa ajungem tarziu in punctul de control. De aici am intrat pe viteza de navigatie de anduranta. Kilometrii au trecut ajungand in Ravensca dupa o urcare lunga din Bigar. Aici din pacate nu ne putem aproviziona de la magazinul satesc si plecat spre Lubcova, adica maul Dunarii. Prima parte a coborarii a fost foarte dura cu bolovani mari si nefixati dar drumul pe asfalt de langa Dunare a „facut toti banii”.
    In jurul orei 16:30 ajungem in Cozla, un catun cu 3 blocuri paraginete de unde incepe urcarea pe forestierul ce ne urca ma Biger.  Afara e cald si trebuie sa ne hidratm. Aflam ca este o mica alimentara intre blocuri si mergem sa vedem ce au. Spre bucuria noastra mai aveam o lebenita pe care am mancat-o intr-o clipita. Bucurosi si energizati am plecat mai departe. Pe la ora 19:00 eram in Bider. De aici a urmat o urcare serioasa si „dorsalele” noastre incepeau sa doara. Trecusera vreo 140 de km de la start. Gresim intrarea spre Varful Frasinul si ne intoarcem. Intram pe drumul bun si inaintam incet. Verificam harta.. dar degeaba. Drumul bun nici macar nu apare. Scoatem busola… mai mergem… ne consultam si decidem sa trecem creasta sa prindem o vale ce ne va cobora in Golful Mraconia. Si a inceput distractia! Daca la inceput caram bicicleta pe un vechi drum de exploatare apoi au inceput murele. Noaptea s-a lasat si a rasarit luna mare si roscata. Coboram prin padure pe o panta accentuata sarind peste crengi si bolovani. Asta evident cu bicicletele in spate. Apoi dam de un vechi drum forestier care din pacate acum este impracticabil. Sunt pomi cazuti peste tot. Inaintam greu visand ca vreo exploatare sa fie in zona si sa fi faca drumul ciclabil. Din pacate nu a fost asa! Din contra conditiile s-au inrautatit. Au inceput zone mari si compacte de mure si urzici pana la piept, cu o gramada de pomi cazuti. Parca eram in jungla. A fost un cosmar! Am parcurs vreo 5 km in 4 ore, iesind plini de sange pe picioare taiati de lastarii de mure. A urmat un drum forestier bun pana pe malul Dunarii unde pe la ora 1:00 ne-am oprit. Mai aveam vreo 7 km pana in Orsova, urmatorul CP.
     Desie noapte, era foarte placut. Cald si fara vant. Luna era mare pe cer luminand toata Dunarea si imprejurimile. Dupa vreo 10 minute de tacere am evaluat situatia care suna cam asa: fundurile ne dor, deabea mai stam pe biciclete, parcurseseram vreo 180 de km, si mai aveam vreo 60 de km pe o muchie cu diferenta mare de nivel, nemarcata si in care hartile nu prea ne ajutau, mai ales pe timp de noapte. Coborarea era pe la Pietrele Albe si stiam sigur ca trebuie sa caram bicicletele in spate… plus ca si la traseul de mers era siguri ca orientarea era mai mult ca dificila… asa ca stiindu-ne valoarea si recunoscandu-ne nivelul actual am decis sa abandonam. Nici unul nu a avut vre-un resentiment. Puteam sa continuam! Aveam mancare si eram relativ bine hidaratati. Puteam dormi si porni in zorii zilei, puteam termina daca chiar vroiam dar am preferat sa ne… pastram. Dupa inca vreo 25 de km de pedalat pe asfalt am ajuns in Gara Herculane Bai. Si la ora 6:30 eram in tabara.
         Urmatoarele zile au fost de relaxante. Am facut baie in baile termale de langa Roman, am fost la strand, am dormit si lenevit, am facut proba de caiac. Sambata am plecat sa vizitam Cheile Corcoaiei, lacul Iovanu si apoi am urcat sa cataram mansa din concurs. Am parcus Cheile Teslei care sunt superbe si traseul merita facut!
       Cireasa de pe tort a fost baia termala de la ora 23:00 unde vreo 20 de persoane i-am urat lui Alex Hoinarul „La multi ani”!
Socializarea... perfecta
     Duminica a fost premierea. Felicit castigatorii, adica prietenii nostrii Hoinari (Elena si Alex), dar si pe toti ceilalti care au terminat sau au participat. Toti au fost oameni bine pregatiti si au facut o treaba excelenta.
Castigatorii EcoExplora 2011
      Noi ramane sa ne mai pregatim… si la anul sigut vom veni la EcoExplora mai determianti si motivati. Felicitari tuturor organizatorilor pentru efortul depus. Stiu ca este greu, dar EcoExplora trebuei sa mearga mai departe ;).
Felicitari organizatorilor
 

Descoperind lumea fantastica a Apusenilor

Publicat pe

Descoperind lumea fantastica a Apusenilor

Pesteri, chei, stanci, poieni… Superb!

     Data: 9-11.09.2011
     Locatia: M-tii Bihor (Apuseni) – zona Padis
     Trupa: Corina, Stefana, Alina si Caba
     Scopul: treking spre si prin cheile si pesterile zonei
     Foto: Corina Fodor
     Apusenii (M-tii Bihor) au fost singurii munti, din cei mari si reprezentativi, in care nu am ajuns pana acum. Desi am la activ vreo 36 de masive, zona Padisului nu am strabatut-o. Nu stiu de ce! Tot timpul am spus ca inca nu i-a venit momentul si nu am avut  „acea chemare”.
     Uite ca avand liber ziua de vineri mi se pare un prilej bun de a face marele pas. Plecam vineri de dimineata din Medias in formula de 4, eu si 3 fete :), asta dupa ce Flo renunta in ultimul moment.
      Drumul dupa cum ne asteptam este foarte lung, mai ales forestierul de 30 de km din Rachitele pana in Padis. La drum se lucreaza destul de intens asa ca in cativa ani se va asfalta :).
      Vremea desi se anuntase buna, este cam posomorata. Montam corturile pe la ora 13:30 in zona Cantonului Glavoi. Pentru ziua de vineri plecam intr-o tura mai scurta, Canton Glavoi – Pestera Neagra – Taul Negru – Pestera Ghetarul de la Barsa si coborare la corturi.
Spre pestra Neagra
Traseul pleca in urcare apoi se merge prin padure urmarind o curba de nivel cu urcusuri si coborasuri mici. Pana la primul obiectiv, Pestera Neagra am facu cam in 45-50 de minute. Intrarea in Pestere NeagraStanca de culoare neagra ne-a elucidat repede si de unde vine numele pesterii. Am coborat si am facut micul circuit prin galeriile formate frumos de apa,  din partea stanga a intrarii principare care coboara spre adancuri.
In Pestera Neagra
Pentru exploararea pesterii este nevoie de echipament special asa ca plecam mai deaprte.
     Am trecut pe la Taul Negru si am gasit dupa 20 de minute de plimbarica si Pestera Ghetarul de la Barsa.
Taul Negru
Intrarea se face pe o limba mare de zapada trasnformata in gheata. Noroc ca apa ploilor a sapat un sant prin care poti sa cobori .
Ghetarul de la Barsa
Pestera este mare si se exploreaza pe o lungime destul de mare. Noi am inaintat pe ramura dreapata care se termina cu o cascada de vreo 20 de metrii.
     Traseul a durat vreo 3 ore in regim de plimbare si explorare.
      Sambata a urmat o zi lunga. Am plecat cam tarziu dupa ce soarele ne-a facut sa lenevim o vreme buna. Primul obiectiv al zilei a fost Cetatile Ponorului.
Cetatile Ponorului
Prin Cetatile Ponorului
Zona este impresionanta mi-a placut foarte mult ciscuitul prin adancurile ponoarelor.
Pestra din Cetatile Ponorului
Am avut noroc de faptul ca nivelul apei este redus si parcurgerea cu atentie s-a facut fara probleme, nici macar nu am fost nevoiti sa ne descaltam si sa intram prin apa.
La iesirea din Cetatile Ponorului
Singurul regret este ca poteca nu este mai bine intretinuta in conditiile in care am intalnit oameni invarsta, parinti cu copii iar panta accentuata, pietrele ude si alunecoare pot produce neplaceri.
     Am plecam mai departe spre Izbucul Galbenei trecand pe langa Avenul Bortig.
Avenul Bortig
Ar merge un rapel pentru niste poze de efect in el :D.
     La intrarea in Gheile Galbenie ne oprim sa mancam si ne bucuram de intalnirea cu un cuplu de montaniarzi cu care ne-am intalnit azi iarna cand eram pe schiuri de tura in Retezat, Refugiul Bucura. Schimbam impresii si incepem coborarea. Poteca este destul de ingusta si sunt cateva saritori. O ajutam pe Iuka, cainele Stefanei sa coboare improvizand un ham dintr-o coarda.
Marmite in Cheile Galbenei
Panorama Cheile Galbenei
Intram prin cea de-a doua pestra iesind exact deasura cascadei Valul Miresei.
Cascada Valul Miresei
Ne-am simtit ca in ceva roman de lui Jule Verne in care exploram fiecare cotlon si vagauna. An trecut usor de partea de cabluri sarind de pe o piatra pe alta.
Pantera
Urcare prin Poiana Florilor nu a fost usoara si pe la ora 18:45 am intrat in pestera Focul Viu. Un monumet al naturii in care coloanele de gheata rezista pe tot parcursul anului. Impresionant! La ora 20:40 suntem la corturi unde trebuie sa ne intalnim cu prietenii nostrii dragi: Akos, Szobi si inca doi camarazi. Ei ajung pe la ora 21:30 venind pe biciclete sin Rachitele. Focul era deja facut iar tuica, berea si Unicum-ul au animat rapid si puternic atmosfera :)).
Trupa romano-ungureasca 🙂
      Duminca dimineata ne trezim greu. :D. Strangem corturile si dupa ce am mancat am plecat spre Cetatile Radesei.
Cetatile Radesei
Traseul prin Cetatile Radesei
Un alt obiectiv care trebuie vizitat in Padis. O pestera de mari dimensiuni care se terminca cu niste chei inguste si frumoase. Ocolim Cheile Somesului Cald pe partea dreapta si ne oprim la un balcon de unde privelistea este de vis.
Balcon deasupra Cheilor Somesului Cald
Apoi am coborat jos pe firul apei care l-am urmat pana la iesirea din Chei, parcurgand cheile in intrgime prin apa.
Cheile Somesului Cald prin apa
Bucuria apei 😀
Daca nivelul apei este mai mare, nu se pot parcurge inspre amonte. Sunt cateva zone foarte inguste cu marmite si cateva praguri alunecoase. Cheile merita facute desi iti cam ingheata piciorusele prin apa rece. :).Impresinat si deosebit este si izbucul din parte superioara a cheilor.
Izbucul
Apa este extraordinar de curata si rece, iar mica pestera formata in calcarul alb este frumos sculptata de natura.
      La ora 18:00 am fost la masina si apoi spre casa.
     O tura care ne-a cazut bine, am vazut o gramada de obiective, miscarea fiind foarte dinamica!
     Sigur o sa revenim! 😉
 

Ciucas Trail Runninig, un maraton pe carari superbe!

Publicat pe Actualizat pe

Ciucas Trail Runninig, un maraton pe carari superbe!

     Data: 02.09.2011
     Locatia: M-tii Ciucas, Cheia
     Scopul: alergare maraton montan 42 km cu 2400 m dif. de nivel
     Tripa: Christine, Florin si Caba
   Am plecat spre Cheia vineri tarziu. Doar pe la ora 22 ajungem si ma cazez pe furis in camera dubla a lui Christine si Flo. La ora 7:30 suna ceasul. Desi se anuntase vreme mai rea afara este senin si foarte cald.
    La ora 9:00 dupa o scurta incalzire se da startul. Plec moderat sa ma incalzesc. Urcarea si coborarea le stiu de anul trecut cand am alergat semimaratonul. Panta e mare si ideea de a lua betele a fost geniala. Lumea este tot mai pregatita si ritmul este sustinut. Traseul este foarte dinamic si frumos prin padure. Pantele sunt destul de dure si inping cu putere in bete. Ajung la portiunea de forestier care se face in ambele sensuri. Aici vad cum stau in clasament. Daca primii sunt inca pe aceasta portiune e un semn bun. Salut o gramada de cunoscuti si ne incurajam intre noi.
      Incepe o urcare care pe mine nu m-a fermecat prin padure. Panta e mare si parca la un moment dat incep sa ma plictisesc. Numai bine ies in golul alpin si atmosfera se schimba! Vad creasta Ciucasului… Zaganul… alterneaza cateva poieni pitoresti unde alerg bine. Ma apropiu de puncul de alimentare de la Cabana Ciucas. Din pacata punctul de control este efectiv la cabana si nu stiu ce sa fac. Sa cobor sa alimenteaz sau nu, nu stiu daca e obligatoriu sau nu! 😦 Nasol moment. Cobor totusi! Din pacare pierd vreo 7 locuri, lucru deloc confortabil. Punctul de control nu era obligatoriu asa ca nu pot sa condamn pe nimeni, doar ca trebuie marcat acest lucru sau pus om sa te indrume.
    Urcarea pe Ciucas nu a fost usoara si am mers cat am putut de in forta dar totusi incercand sa evit crampele. Coborarea imi solicita genunchii si incheieturile la maxim. Maraton ai vrut… maraton ai! De la cabana Ciucas merg mult mai relaxat stiind traseul. Singura necunoscuta este cand o sa ma „omoare” crampele care pandesc ca niste feline infometate. „Musca” la intrarea pe drumul de macadam si ritmul scade dramatic. Alerg cu crampe mari. Stiu ca 2 zile o sa umblu ca un robotel, dar nu am ce face. Ajung pe ultima suta de metrii si termin cursa in viteza.
    Am terminat in 5:16 minute, pe locul 13 la categoria mea si aproximativ pe 30 la open din vreo 170 de concurenti la maraton.
    A fost un maraton greu, mai greu decat ma asteptam. Ca si timp mi-ar fi placut sa intru sub 5 ore dar multele zone abrupte in care se merge si coborarile foarte agresive mi-au cam sticat planul. Pregatirea tot pregatire ramane!
    Un maraton frumos intr-o zona superba, vremea a tinut cu noi inca o data. Organizatorii mai au de muncit sa aduca concrusul la standardele asteptate si la suma de 90 de lei pentru inscriere dar la anul sigur va fi mai bine!
    

Prin albul imaculat al Alpilor – Piz. Bernina 4050m

Publicat pe

Prin albul imaculat al Alpilor – Piz. Bernina 4050m

Episoul 4

     Data: 06.07.2011
     Locatia: Italia – Alpii Retici
     Scopul: escaladarea celui mai inalt varf din Alpii Retici – Varful Bernina 4050m
     Trupa: Corina, Marius, Caba si Mihai, Adi, Eugen
     Foto: Corina Fodor
    Acesta este ultimul episod din tura noastra in Dolomiti-Alpi din luna iulie. Am lasat aceasta tura la urma pentru ca a fost una deosebit de frumoasa, escaladarea varfului fiind o provocare care cel putin mie mi-a adus multa bucurie si satisfactie!
    Ideea escaladarii varfului Bernina a venit din partea lui Marius Palincas. Un roman deosebit, stabilit in Italia acum vreo 10 ani. Toti am primit cu entuziasm aceasta idee si uite asa dupa varful Marmolada si cateva zile de escalada in zona Cortina D’Ampezzo am plecat spre granita cu Elvetia unde este situat varful nostru. Destinatia finala a fost lacul Bacino di Campo Moro 2021 m altitudine, unde am parcat. Drumul cu masina a fost destul de lung, asa ca intram in traseul doar pe la ora 18:30 spre „refugiul” Marinelli Bombardiei 2813 m care ne va fi casa pentru 2 nopti. Poteca urca in prima parte abrupt castigand diferenta de nivel destul de rapid. Marmotele ne-au intampinat si sustinut moral de-a lungul intregii poteci dar fara staniol si ciocolata :D. Dupa doua ore jumate ajungem la Refugiul Carale Brianza 2636 m. Mancam un mar si plecam! Pe la ora 22 intram in Refugiul Marinelli Bombardiei 2813 m. Asta sa vedeti cum este un refugiu in Alpi :D. Bine… administratorul era cam rece dar tipa care-l ajuta era foarte de treba! 🙂 Ne-a oferit o camera decenta si ne-a servit promt! Am baut ceva tarie din plante gen Jagermeister care era foarte buna si ciudat de ieftina 😀 si cate un ceai.
     Dimineata ne-am trezit la 4:00 si la 4:30 am coborat la micul dejun. O cafea si biscuitii cu gem au fost foarte deliciosi…. caci erau singurele chestii oferite ;). Vremea era superba si la ora 5:15 plecam spre varf. Primul obiectiv era Refugiul Marco e Rosa 3597.  Echipa noastra a vut urmatoarea componenta: Corin, Marius si eu. Ne-am legat in coarda pentru ca era riscul caderii in crevase. Am avut norac ca noaptea a fost frig si totul era inghetat bocna. Poteca trece peste un picior pietros apoi traverseaza un ghetar pentru a prinde un culoar de zapada inghetata cu o panta estimata undeva la 45 – 50 de grade. Mai era varianta de a urca pe o via-ferrata dar am optat pentru culoarul inghetat. Am urcat fara mari probleme, doar vantul puternic care antrena cristale de gheata ne-a facut probleme.
Culoarul de gheata spre Ref. Marco e Rosa
Dupa 3:30 ore suntem la altitudinea de 3597 m si bem in ceai cald in superbul refugiu Marco e Rosa.
Refugiul Marco e Rosa 3597 m
Refugiul era foarte primitor, incalzi, foarte dotat si curat. Desi am asteptat vreo ora dupe ceilalti sa apara, ne reluam ascensiunea pe la ora 11:30. Pana in partea de creasta tehnica mai facem aproximativ 1:30 ore.
Poteca printre crevase
De aici urmeaza o creasta ungusta si expusa! Are si un pasaj de stanca cu gradul 3+ care trebuie catarat.
    Cu grija inaintam fara probleme mai ales ca vreme este superba. Soare si fara vant.
Creasta ingusta spre varf
Facem poze si ne bucuram de muntele alb. Totul pana in pasul de catarare unde multe echipe coborau in rapel, altii urcau…. deci o aglomeratie de nedescris.
Pasajul de catarat
Poteca ingusta inainte de pasul "critic"
Ce nu mi-a placut si chiar am remarcat inca o data a fost lipsa de bun simt si de respect intre montaniarzi! Intre oamenii de munte care acolo sus ar trebuie sa fie ca si fratii. Nu vreau sa folosesc cuvinte dure gen: nesimtire, grosolanie, badaranism si nici prostie; dar s-a dovedit ca lumea chiar daca avea 20 de ani sau 60, chiar daca era femeie sau barbat toti se comportau ca niste vite. Respectul fata de ceilalti a lipsit cu desavarsire. Fiercare aplica legea junglei. NU conta ca doua persoane faceau rapel sau erau lasati salam fiecare in te miri in ce pozitii (cu pisioarele in sus.. cu genunchii pe stanca…) sau trantiti de stanca cu colatarii zburand in toate directiile; altii (indrumati de ghid) se angajau in urcare legati in coarda. Va dati seama ce incurcaturi si noduri au iesit din corzile lor.  😦 Nu se astepta la rand! Noi romanii ne-am tras deoparte si am lasat vitele sa-si faca treaba. Dar dupa 50 de minute de stat in aceeasi pozitie incomoda pe o panta de 60% ne-au amortit picioarele si cand lumea s-a mai dispersat am urcat si noi. Acesta a fost singurul moment in care ne-am spus „pacat ca exista si oameni de genul asta” 😦 Si din pacate sunt tare multi!
   
Tot mai aproape de varf 🙂
Timpul trecea si ne dam seama ca este destul de tarziu! Noi suntem ultima echipa care urca spre varf. Atentia trebuie sa fie maxima si fiecare pas trebuie sa fie calculat. Nu e loc de greseli!
Superbitate in albul Alpilor
Creasta este ingusta si sunt multi bolovani care se misca iar zapada este destul de moale. Ultima portiune, pana pe varful Bernina din partea elvetiana este stancoasa si fara zapada.
Ultima portiune de ascensiune
In jurul orei 15:30 suntem pe varf! 4050m si o panorama superba. Suntem pe cel mai inalt varf din Alpii Retici.
Varful Bernina 4050 m
    Mancam deva rapid si incepem coborarea. Stim ca nu o sa fie greu dar fiind singurii pe poteca ne miscam mult mai bine. Ajungem in zona de rapel si intindem coarda. Fara probleme rapelam de 2 ori si scapam de partea cea mai periculoasa a crestei. De aici pe ghetar coboram pana la RefugiuMarco e Rosa unde intram si bem un cea cald si binemeritat. Din pacate nu reusim sa ne bucuram si relaxa prea tare caci aflam ca echipa Mihai-Adi-Eugen a fost scoasa din perete cu elicopterul :D. Da! Gresisera traseul, si din cauza zonei friabile, stancoase si foarte ude au decis sa solicite recuperarea cu elicopterul. Nu era de joaca acolo sus la 3800 m altitudine in conditiile in care ora era tarzie, baietii erau uzi si fara posibilitati de a urca sau cobora in siguranta. O decizie corecta! Umpic cam scumpa… 1000 Euro de persoana, dar justificata!
     La auzul vestilor nu prea bune am inceput coborarea spre Refugiu Bombardieri unde vroiam sa vedem daca baietii sunt bine neavad multe informatii despre ei. Ce a urmat a fost o cursa la vale pe o via ferrata destul de prost facuta si scari si cabluri nu foarte comode de coborat mai ales in coltari.. fiind un mix de stanca uda cu portiuni de gheata. In doar 2 ore jumate eram in refugiul de la 2813 m. Aici baietii erau bine asa ca am baut mult meritatul „jnaptz” (50 ml de tarie de plante) 😀 si multe lichide.
     A doua zi dimineata am coborat la masina. Vremea buna a tinut cu noi si ne-am bucurat de linistea oferita de inaltimile superbe ale Alpilor. Gandul ne zbura la o baie intr-un lac montan, lucru care l-am si facut in Lacul Como-Lecco. Un lac imens intre munti. Apa era grozava si relaxarea a fost pe cinste.
     Una dintre cele mai frumoase si complexe ture montane pentru mine, avand si altitudine, ghetar, crevase, zone mai tehnice la mare altitudine, o echipa cu care am mers perfect. Felicitari Marius si mai ales Corina, care a demonstrat inca o data ca este un partener puternic, de incredere si foarte placut.  Vremea si peisajul au fost extraordinare si tura din ziua varfulu care a durat vreo 14 ore a meritat pe deplin.
     Pozele cred ca vorbesc de la sine!
     Ture la fel de incitante va doresc si voua! 😉      
Panorama Bernina