Lună: septembrie 2011
Intotdeauna o provocare , Eco Explora 2011 – Valea Cernei
Intotdeauna o provocare , Eco Explora 2011 – Valea Cernei
Data: 14-18.09.2011 Locatia: Valea Cernei – Baile Herculane Scopul: participare concurs de Adventure Race Trupa: Dan Chifu si Dan Caba = echipa ARC Explorer Team si sprijiniti de Madalina Chifu Foto: Hoinarii – Adventure Race sau concurs de aventura… o provocare care de la inceput m-a fascinat si s-a pretat pe profilul meu de sportiv amator care nu exceleaza in nici un sport dar ma descurc binisor la toate :D. Modestul de mine. Concursurile acestea de 72 de ore cu probe diveste: bike, mers si alergare in zone montane, pluta, rapel si tiroliana, pestera, orientare; nu se pot incadra in tiparul unui sport anume. La aceste concursurii de aventura trebuei sa fi tare si sa treci peste toate limitele si barierele mintii inpingand corpul la ceva inuman de greu. Dar va spun! Reusita de a te autodepasii prin controlul mintii si a trupului te face „invincibil”. Te face mai bun, mai prietenos, mai umil mai vesel si optimist. Anul acesta, mai mult din „pofta” ne-am inscris la EcoExlora 2011. Concursul s-a desfurat langa Baile Herculane pe Valea Cernei. Echipa am facut cu camaradul din anii trecuti Dan Chifu. Amandoi ne doream sa facem un concurs bun. Aveam un antrenament bun la mers alergare insa la MTB eram cam… „pe spate”. Cel putin Dan care fiind plecat in Londra cu job-ul bike-ul era ceva…. lasat acasa. Miercuri am ajuns pe la ora 20:10 in tabara de corturi. Locul era frumos ales, intr-o poiana linistita si prieteneasca.
La ora 21:15 incepe sedinta tehnica unde primim hartile si aflam traseul. Hmmm…. greu….. foarte greu! Cam asta a fost concluzia. Cel mai mare impediment care l-am simtit de la inceput si s-a si adeverit a fost lipsa hartilor bune cu zona. 
Sa te orientezi pe harti… super vechi sau fara prea multe indicii pe ele e destul de ciudat. Plus ca pentru noi doi toata zona era ceva nou, aici au avut avantaj Timisorenii.
Ceva neasteptat au fost ca cei 140-150 km de MTB care s-au anuntat a fi 190 de km, in realitate treck-ul masurand undeva la 235 de km, asta daca nu te rataceai prea tare. 😀 La ora 7:00 s-a dat startul din centru Bailor Herculane. Am urmat vreo 10 km masina organizatorilor apoi am intrat pe Valea Iardasita spre primul punct de control din comuna Eftimie Murgu.
S-a plecat moderat ca si viteza. Greucenii avand o problema tehnica la raful din spate au trebuei sa improvizeze prin bandajarea rotii, care culmea a si rezistat toata distanta. Ii felicit pe baieti (Alin si Rares) pentru hotararea de care au dat dovada.
Ideea este ca traseu de bike a fost foarte frumos, pitoresc si solicitant. 
Din pacate gresim am gresit destul de rapid ruta din cauza hartii si pierdem vreo 45 de minute numai bine cat sa ajungem tarziu in punctul de control. De aici am intrat pe viteza de navigatie de anduranta. Kilometrii au trecut ajungand in Ravensca dupa o urcare lunga din Bigar. Aici din pacate nu ne putem aproviziona de la magazinul satesc si plecat spre Lubcova, adica maul Dunarii. Prima parte a coborarii a fost foarte dura cu bolovani mari si nefixati dar drumul pe asfalt de langa Dunare a „facut toti banii”.
In jurul orei 16:30 ajungem in Cozla, un catun cu 3 blocuri paraginete de unde incepe urcarea pe forestierul ce ne urca ma Biger. Afara e cald si trebuie sa ne hidratm. Aflam ca este o mica alimentara intre blocuri si mergem sa vedem ce au. Spre bucuria noastra mai aveam o lebenita pe care am mancat-o intr-o clipita. Bucurosi si energizati am plecat mai departe. Pe la ora 19:00 eram in Bider. De aici a urmat o urcare serioasa si „dorsalele” noastre incepeau sa doara. Trecusera vreo 140 de km de la start. Gresim intrarea spre Varful Frasinul si ne intoarcem. Intram pe drumul bun si inaintam incet. Verificam harta.. dar degeaba. Drumul bun nici macar nu apare. Scoatem busola… mai mergem… ne consultam si decidem sa trecem creasta sa prindem o vale ce ne va cobora in Golful Mraconia. Si a inceput distractia! Daca la inceput caram bicicleta pe un vechi drum de exploatare apoi au inceput murele. Noaptea s-a lasat si a rasarit luna mare si roscata. Coboram prin padure pe o panta accentuata sarind peste crengi si bolovani. Asta evident cu bicicletele in spate. Apoi dam de un vechi drum forestier care din pacate acum este impracticabil. Sunt pomi cazuti peste tot. Inaintam greu visand ca vreo exploatare sa fie in zona si sa fi faca drumul ciclabil. Din pacate nu a fost asa! Din contra conditiile s-au inrautatit. Au inceput zone mari si compacte de mure si urzici pana la piept, cu o gramada de pomi cazuti. Parca eram in jungla. A fost un cosmar! Am parcurs vreo 5 km in 4 ore, iesind plini de sange pe picioare taiati de lastarii de mure. A urmat un drum forestier bun pana pe malul Dunarii unde pe la ora 1:00 ne-am oprit. Mai aveam vreo 7 km pana in Orsova, urmatorul CP.
Desie noapte, era foarte placut. Cald si fara vant. Luna era mare pe cer luminand toata Dunarea si imprejurimile. Dupa vreo 10 minute de tacere am evaluat situatia care suna cam asa: fundurile ne dor, deabea mai stam pe biciclete, parcurseseram vreo 180 de km, si mai aveam vreo 60 de km pe o muchie cu diferenta mare de nivel, nemarcata si in care hartile nu prea ne ajutau, mai ales pe timp de noapte. Coborarea era pe la Pietrele Albe si stiam sigur ca trebuie sa caram bicicletele in spate… plus ca si la traseul de mers era siguri ca orientarea era mai mult ca dificila… asa ca stiindu-ne valoarea si recunoscandu-ne nivelul actual am decis sa abandonam. Nici unul nu a avut vre-un resentiment. Puteam sa continuam! Aveam mancare si eram relativ bine hidaratati. Puteam dormi si porni in zorii zilei, puteam termina daca chiar vroiam dar am preferat sa ne… pastram. Dupa inca vreo 25 de km de pedalat pe asfalt am ajuns in Gara Herculane Bai. Si la ora 6:30 eram in tabara.
Urmatoarele zile au fost de relaxante. Am facut baie in baile termale de langa Roman, am fost la strand, am dormit si lenevit, am facut proba de caiac. Sambata am plecat sa vizitam Cheile Corcoaiei, lacul Iovanu si apoi am urcat sa cataram mansa din concurs. Am parcus Cheile Teslei care sunt superbe si traseul merita facut!
Cireasa de pe tort a fost baia termala de la ora 23:00 unde vreo 20 de persoane i-am urat lui Alex Hoinarul „La multi ani”!
Duminica a fost premierea. Felicit castigatorii, adica prietenii nostrii Hoinari (Elena si Alex), dar si pe toti ceilalti care au terminat sau au participat. Toti au fost oameni bine pregatiti si au facut o treaba excelenta.
Descoperind lumea fantastica a Apusenilor
Descoperind lumea fantastica a Apusenilor
Pesteri, chei, stanci, poieni… Superb!
Data: 9-11.09.2011 Locatia: M-tii Bihor (Apuseni) – zona Padis Trupa: Corina, Stefana, Alina si Caba Scopul: treking spre si prin cheile si pesterile zonei Foto: Corina Fodor – Apusenii (M-tii Bihor) au fost singurii munti, din cei mari si reprezentativi, in care nu am ajuns pana acum. Desi am la activ vreo 36 de masive, zona Padisului nu am strabatut-o. Nu stiu de ce! Tot timpul am spus ca inca nu i-a venit momentul si nu am avut „acea chemare”. Uite ca avand liber ziua de vineri mi se pare un prilej bun de a face marele pas. Plecam vineri de dimineata din Medias in formula de 4, eu si 3 fete :), asta dupa ce Flo renunta in ultimul moment. Drumul dupa cum ne asteptam este foarte lung, mai ales forestierul de 30 de km din Rachitele pana in Padis. La drum se lucreaza destul de intens asa ca in cativa ani se va asfalta :). Vremea desi se anuntase buna, este cam posomorata. Montam corturile pe la ora 13:30 in zona Cantonului Glavoi. Pentru ziua de vineri plecam intr-o tura mai scurta, Canton Glavoi – Pestera Neagra – Taul Negru – Pestera Ghetarul de la Barsa si coborare la corturi.
Stanca de culoare neagra ne-a elucidat repede si de unde vine numele pesterii. Am coborat si am facut micul circuit prin galeriile formate frumos de apa, din partea stanga a intrarii principare care coboara spre adancuri.
Traseul a durat vreo 3 ore in regim de plimbare si explorare.
Sambata a urmat o zi lunga. Am plecat cam tarziu dupa ce soarele ne-a facut sa lenevim o vreme buna. Primul obiectiv al zilei a fost Cetatile Ponorului.
Am avut noroc de faptul ca nivelul apei este redus si parcurgerea cu atentie s-a facut fara probleme, nici macar nu am fost nevoiti sa ne descaltam si sa intram prin apa.
Impresinat si deosebit este si izbucul din parte superioara a cheilor.
Ciucas Trail Runninig, un maraton pe carari superbe!
Ciucas Trail Runninig, un maraton pe carari superbe!
Data: 02.09.2011 Locatia: M-tii Ciucas, Cheia Scopul: alergare maraton montan 42 km cu 2400 m dif. de nivel Tripa: Christine, Florin si Caba – Am plecat spre Cheia vineri tarziu. Doar pe la ora 22 ajungem si ma cazez pe furis in camera dubla a lui Christine si Flo. La ora 7:30 suna ceasul. Desi se anuntase vreme mai rea afara este senin si foarte cald. La ora 9:00 dupa o scurta incalzire se da startul. Plec moderat sa ma incalzesc. Urcarea si coborarea le stiu de anul trecut cand am alergat semimaratonul. Panta e mare si ideea de a lua betele a fost geniala. Lumea este tot mai pregatita si ritmul este sustinut. Traseul este foarte dinamic si frumos prin padure. Pantele sunt destul de dure si inping cu putere in bete. Ajung la portiunea de forestier care se face in ambele sensuri. Aici vad cum stau in clasament. Daca primii sunt inca pe aceasta portiune e un semn bun. Salut o gramada de cunoscuti si ne incurajam intre noi. Incepe o urcare care pe mine nu m-a fermecat prin padure. Panta e mare si parca la un moment dat incep sa ma plictisesc. Numai bine ies in golul alpin si atmosfera se schimba! Vad creasta Ciucasului… Zaganul… alterneaza cateva poieni pitoresti unde alerg bine. Ma apropiu de puncul de alimentare de la Cabana Ciucas. Din pacata punctul de control este efectiv la cabana si nu stiu ce sa fac. Sa cobor sa alimenteaz sau nu, nu stiu daca e obligatoriu sau nu! 😦 Nasol moment. Cobor totusi! Din pacare pierd vreo 7 locuri, lucru deloc confortabil. Punctul de control nu era obligatoriu asa ca nu pot sa condamn pe nimeni, doar ca trebuie marcat acest lucru sau pus om sa te indrume. Urcarea pe Ciucas nu a fost usoara si am mers cat am putut de in forta dar totusi incercand sa evit crampele. Coborarea imi solicita genunchii si incheieturile la maxim. Maraton ai vrut… maraton ai! De la cabana Ciucas merg mult mai relaxat stiind traseul. Singura necunoscuta este cand o sa ma „omoare” crampele care pandesc ca niste feline infometate. „Musca” la intrarea pe drumul de macadam si ritmul scade dramatic. Alerg cu crampe mari. Stiu ca 2 zile o sa umblu ca un robotel, dar nu am ce face. Ajung pe ultima suta de metrii si termin cursa in viteza.
Am terminat in 5:16 minute, pe locul 13 la categoria mea si aproximativ pe 30 la open din vreo 170 de concurenti la maraton.
A fost un maraton greu, mai greu decat ma asteptam. Ca si timp mi-ar fi placut sa intru sub 5 ore dar multele zone abrupte in care se merge si coborarile foarte agresive mi-au cam sticat planul. Pregatirea tot pregatire ramane!
Un maraton frumos intr-o zona superba, vremea a tinut cu noi inca o data. Organizatorii mai au de muncit sa aduca concrusul la standardele asteptate si la suma de 90 de lei pentru inscriere dar la anul sigur va fi mai bine!
Prin albul imaculat al Alpilor – Piz. Bernina 4050m
Prin albul imaculat al Alpilor – Piz. Bernina 4050m
Episoul 4
Data: 06.07.2011 Locatia: Italia – Alpii Retici Scopul: escaladarea celui mai inalt varf din Alpii Retici – Varful Bernina 4050m Trupa: Corina, Marius, Caba si Mihai, Adi, Eugen Foto: Corina Fodor – Acesta este ultimul episod din tura noastra in Dolomiti-Alpi din luna iulie. Am lasat aceasta tura la urma pentru ca a fost una deosebit de frumoasa, escaladarea varfului fiind o provocare care cel putin mie mi-a adus multa bucurie si satisfactie! Ideea escaladarii varfului Bernina a venit din partea lui Marius Palincas. Un roman deosebit, stabilit in Italia acum vreo 10 ani. Toti am primit cu entuziasm aceasta idee si uite asa dupa varful Marmolada si cateva zile de escalada in zona Cortina D’Ampezzo am plecat spre granita cu Elvetia unde este situat varful nostru. Destinatia finala a fost lacul Bacino di Campo Moro 2021 m altitudine, unde am parcat. Drumul cu masina a fost destul de lung, asa ca intram in traseul doar pe la ora 18:30 spre „refugiul” Marinelli Bombardiei 2813 m care ne va fi casa pentru 2 nopti.
Poteca urca in prima parte abrupt castigand diferenta de nivel destul de rapid. Marmotele ne-au intampinat si sustinut moral de-a lungul intregii poteci dar fara staniol si ciocolata :D. Dupa doua ore jumate ajungem la Refugiul Carale Brianza 2636 m. 
Mancam un mar si plecam! Pe la ora 22 intram in Refugiul Marinelli Bombardiei 2813 m.
Asta sa vedeti cum este un refugiu in Alpi :D. Bine… administratorul era cam rece dar tipa care-l ajuta era foarte de treba! 🙂 Ne-a oferit o camera decenta si ne-a servit promt! Am baut ceva tarie din plante gen Jagermeister care era foarte buna si ciudat de ieftina 😀 si cate un ceai.Dimineata ne-am trezit la 4:00 si la 4:30 am coborat la micul dejun. O cafea si biscuitii cu gem au fost foarte deliciosi…. caci erau singurele chestii oferite ;). Vremea era superba si la ora 5:15 plecam spre varf.
Primul obiectiv era Refugiul Marco e Rosa 3597. Echipa noastra a vut urmatoarea componenta: Corin, Marius si eu. Ne-am legat in coarda pentru ca era riscul caderii in crevase. Am avut norac ca noaptea a fost frig si totul era inghetat bocna. Poteca trece peste un picior pietros apoi traverseaza un ghetar pentru a prinde un culoar de zapada inghetata cu o panta estimata undeva la 45 – 50 de grade. 
Mai era varianta de a urca pe o via-ferrata dar am optat pentru culoarul inghetat. Am urcat fara mari probleme, doar vantul puternic care antrena cristale de gheata ne-a facut probleme.
Dupa 3:30 ore suntem la altitudinea de 3597 m si bem in ceai cald in superbul refugiu Marco e Rosa.
Vremea buna a tinut cu noi si ne-am bucurat de linistea oferita de inaltimile superbe ale Alpilor. Gandul ne zbura la o baie intr-un lac montan, lucru care l-am si facut in Lacul Como-Lecco. Un lac imens intre munti. Apa era grozava si relaxarea a fost pe cinste.
Una dintre cele mai frumoase si complexe ture montane pentru mine, avand si altitudine, ghetar, crevase, zone mai tehnice la mare altitudine, o echipa cu care am mers perfect. Felicitari Marius si mai ales Corina, care a demonstrat inca o data ca este un partener puternic, de incredere si foarte placut. Vremea si peisajul au fost extraordinare si tura din ziua varfulu care a durat vreo 14 ore a meritat pe deplin. 
Pozele cred ca vorbesc de la sine! 
Ture la fel de incitante va doresc si voua! 😉
