Lună: August 2011

In lumea basmului, pe carerile ascunse a Pietrei Craiului

Publicat pe Actualizat pe

In lumea basmului, pe cararile ascunse a Pietrei Craiului

Padina Lancii – Poiana Inchisa – Braul Rosu – Cerdacul Stanciului

      Data: 20-21.08.2011
      Zona: Piatra Craiului
      Traseu: Plaiul Foii – Saua Tamasel – Umerii Pietrei Craiului – Padina Lancii – Poiana Inchisa – Marele Grohitis – Braul Rosu – Valea Urzicii – Cerdacul Stanciului – Refugiu Spirlea
      Trupa: Stefana, Alina, Corina, Caba
      Foto: Corina Fodor
     „Dor de Crai!” O chemare persistenta in mintea si sufeltul oricarui montaniard care a parcus cu adevarat traseele Pietrei Craiului. Brauri suspendate, poteci firave nemarcate, saritori si zone stancoase expuse, refugii ascunse, flori deosebite (Flori de colt si Garofita Pietrei Craiului), capre negre, izvoare bine „tainuite” care te fac sa intelegi valoarea adevarata a apei (echivalentul aurului in lumea reala)… toate acestea si nunumai fac din acest munte un loc de basm.
       Craiul „te ademeneste” prin aerului lui misterios, si oricat ai parcurge cararile lui, de fiecare de impresioneaza si te farmeca prin spendoarea si dinamismul lui. Am plecat spre Crai sambata in formatie de 4 oameni. Alegem un traseu superb, care l-am mai facut acum cativa ani buni. Fiecare portiune din ruta aleasa imi aduce aminte de anumite situatii si de oamenii dragi cu care am fost pe acolo (Mihai Constantenec, Florin Constantenec, Mihai Rusu, Corina Fodor, Cristi Ionescu…).
       Savuram traseul care, odata ajunsi in Poiana Tamasel , ni se deschide in toata spendoarea. Urcam pe firul Padinei Lancii unde calcarul alb iti da o placuta senzatia de puritate. Trecem pe rand si cu grija de cele 3 saritori care „strajuiesc” acest traseu. La intersectia cu Braul de Mijloc suntem intampinati de florile de colt, anul acesta fiind unul foarte bogat in minunatele si rarele flori.
     Urcam ultima saritoare si ajungem in Poiana Inchisa. Aici mai este un cort a unei familii din Zarnesti. Montam si noi cortul intr-un loc micut si ne bucuram de peisajul de vis oferit de peretii ce strajuieste poiana. Nici privelistea oferita de „fereastra” de la ora 3:00 nu este ceva de ratat. 🙂 Izvorul de aici este o mina de aur. Apa rece de aici face ca dimineata sa fie in poiana peste 15 capre negre care de care mai curioase, apropiendu-se de noi pana la 4-5 m.  Corina a incercat sa doarma afara, dar pe la ora 2:30 a intrat si ea in cort. Dimineata ne incalzim la razele soarelui iar calumul de aici parca nu ne lasa sa mergem mai departe. Totusi ne facem curaj si coboram spre Marele Grohotis. Lasam rucsacii si intram pe Braul Rosu, o zona idilica si foarte retrasa. Poteca serpuieste printre stanci si trece peste pinteni inierbari.
Flori de colt
Doar jnepenisul des ne trezeste din „mirajul” muntelui. Coboram pe Valea Urzicii si ne oprim pentru cateva minute la Cerdacul Stanciului.
   Recuperam rucsacii si plecam spre Spirlea. Analizez fiecare parte a potecii caci pe aici trece maratonul Pietrei Craiului. Deja ma dor genunchii si gleznele cand ma gandesc cum o sa fie in concurs. Un track dur si tehnic… care sunt sigur ca nu se va lasa fara durere :(. Dar o sa-l incerc! Asta e planul! Sper sa fiu sanatos!
    Pe la ora 20:00 ajungem la masina, si la ora 00:45 intram in casele naostre.
O tura… asa cum trebuie!
O tura de suflet, o tura in care poti sa te regasesti si te poti „incarca” la maxim!
Poteci insorite!
Anunțuri

Tabara de alpinism in Cheile Turzii

Publicat pe Actualizat pe

Tabara de alpinism in Cheile Turzii

    Data: 12-15.08.2011
    Locatia: Cheile Turzii
    Scopul:alpinism in trasee clasice de mai multe lungimi
    Trupa: Ghita, Sanda, Akos si CAR Cluj
    Foto: Silvique (http://www.silvique.ro/) si Caba Dan
    Mihnea, de la CAR Cluj, a avut frumoasa idee sa organizeze o tabara de alpinism in care lumea sa parcurga traseele clasice din Cheile Turzii. Mai ales ca vine si ungurul meu preferat, Akos, nu am cum „sa nu ma prezint si eu la apel”.
    Plecam vineri dupa servici si pe la ora 20:15 montam corturile in campingul din amonte a Cheilor (Sat Petrestii de Jos). Atmosfera este la inaltime mai ales ca sunt o multime de oameni cunoscuti din Cluj dar si din Timisoara (Hoinarii, fam. Tanase…) si Baia Mare (Calin si Diana). Povestile fac ca timpul sa zboare si cu greu pe la ora 00:30 mergem la culcare.
     Sambata dimineata suntem „verificati” si instruiti in zona Scolii Turdene cu privire la modalitati de regrupare, tehnici de filare si de siguranta. Lucruri care fiecare catarator trebuei sa la stapaneasca si cu ochii inchisi. Cataram prima lungime din Scoala Turdeana, urcam pe prusice pe coarda suspendata pregatita de Akos in zona pesterii si apoi pe la ora 14:00 fugim la corturi sa mancam ceva. Eu fac echipa cu Akos si decidem ca in dupamasa asta sa cataram traseul Erasmus dar nu inainte de a escalada traseul Jgheabului de 2 lungimi de coarda. Gradul este de 6 dar in prima lungime este mai ciudatel. Erasmus insa este un traseu foarte frumos in care am parcurs primele 2 lungimi. Prima lungime este un traverseu orientat spre dreata si intersectand mai multe linii apoi cea dea doau lungime urmareste relativ in serpentine o fisura. Foarte frumos si provocator!
    Duminica cum era „bataie” mare pe trasee din cauza aglomeratiei de cataratori, la ora 8:30 suntem la baza traseului Quo Vadis de 7 lungimi de coarda, grad 7-. Ideea este ca traseul este foarte frumos dar mai inca de „muncit” pana sa pot merge cap de caorda si sa mai fiu si „relaxat”. Pasul cel mai dificil este in lungimea a 4-a in Peretele Porumbeilor, dar cel mai specataculos este fara doar si poate zona hornurilor surplombate de culoare neagra din lungimea a 6-a. Sa te uiti pritre picioare si sa vezi sub tine cateva sute de metrii de perete aproape verticali, sa vezi poteca ca un fir de ata cu oamenii care sunt niste furnici… este ceva deosebit!
    Dupa  5 ore terminam cele 7 lungimi si ne felicitam! Inca un traseu memorabil care cine stie cat o sa-l repet. Ne retragem rapid rapeland prin Grota lui Hili fiindca nori negri se apropie. Ploaia ne prinde langa Pestera Romaneasca unde ne adapostim cu mai multa lume.
    Seara din nou povesti cu toata lumea faina din camping pana tarziu.
    Luni ne trezim mai tarziu, uscam corturile si dupa ce mancam plec cu Ghita si Sanda sa cautam ceva manse mai usurele. Le gasim dar din pacate erau ocupate. Si asa era tarziu asa ca printre poze si povesti ne intorcem la masina si apoi spre casa. 
     Au fost 4 zile extraordinare intre prieteni inca am facut si trasee de o frumusete deosebita.
 
Multumesc Silvique pentru fotografii. M-au inspirat si motivat si sunt sigur ca o sa aibe acelasi efect si pentru altii.

Cu pofta de concurs la Triathlonul de la Reci

Publicat pe Actualizat pe

Cu pofta de concurs la Triathlonul de la Reci

     Data: 07.08.2011
     Locatia: Reci, langa Sf. Gheorghe
     Scopul: participare triathlon
     Trupa: Christine, Flo, Corina, Caba si suport Liana
     Dupa triatlonul de la Sf. Ana, unde a trebuit sa abandonez la proba de bike dupa ce o creanga mi-a rupt urechia de la schimbator, mi-am propus sa merg la Reci mai ales ca anul acesta a devenit xterra (adica alergare si bike offroad). Asa ca am alternat antrenamentele pentru a-mi intra in forma de concurs :P.
     Decidem sa plecam de vineri dupamasa in Brasov pentru a-mi revedea orasul studentiei. Frumos oras! Munte… oameni… istorie… liniste! 🙂 Timpul trece repede si din pacate ma intalnesc cu prea putina lume din toti cu care mi-ar fi placut sa-i vad. Duminica dimineata plecam spre Reci la ora 7:45. Ajungem si ne luam numerele, asta dupa „greseala” care am facut-o netrimitand formularul de inscriere on-line (platisem on-line si am crezut ca asta e tot :P). Pana la urma se rezolva si asa ca la ora 10:00 se da startul.
      Prima proba inot! Ma trag mai in lateral pentru a avea loc si pentru a nu ma inghesui cu ceilalti concurenti. Daca la celelalte triatloane inotul meu s-a numit vorba lui Alex de la Hoinari „supravietuire” acum chiar am inotat. Adica am facut miscari corecte, la un efort constant si bine concentrat. Ca si timp… nu ma pot lauda dar cel putin am fost foarte multumit sufleteste de prestatia mea :)). Kilometru de inotat (care cred ca a fost mai mult) l-am facut in 30:40 minute.
      Plec din tranzitie destul de rapid. Traseul de mountain-bike are 30 de km cu ture de 6 km. Track-ul este foarte frumos si variat, ba prin padure ba prin poieni, ba la umbra ba la soare, cu zone de viteza unde rulam fara probleme cu 34 de km la ora, dar si zone de nisip ca la mare unde trebuia sa ai mare grija. In a doua tura ma ajunge Balanescu si plec in spatele lui sa vad cum pedaleaza „campionul”. Stau fara mari probleme in spatele lui cei 6 km a turei si ii pierd in aglomeratia din zona de start. Acum nu stiu… era in tura de „relaxare”… sau asa pedaleaza el. Cert este ca mi-a dat 6 minute in fata la bike ceea ce este destul de mult, dar daca mai pedalam anul asta vreo 1000 de km alta era situatia :D. Modestul de mine :)). Termin bike-ul in 1:15 ore.
    La alergare plec cam incordat dar cei 9 km trec rapid in 46:31 minute. M-ar fi avantajat un traseu mai tehnic si cu ceva urcari hotarate fiindca platul m-a facut sa scot un timp modest :P. Scuze puerile!
     Cert este ca termin concrusul in 2:32 pe locul 9 la categoria mea si pe locul 17 la Open din 70 de participanti.
     Christine si Flo au facut echipa, desi au ramas fara bike-ar, impresionand prin determinare dar mai ales prin mesajul transmis lumii: „Poti face miscare indiferent de pregatirea profesionala, experianta si echipament! Trebuie doar sa AI VOINTA si sa-ti doresti sa ai o viata sanatoasa!”. Ei au alergat in camasa cu cravata si au pedalat in rochie cu margele :)).
     Un concurs la care m-am simti foarte bine, am pedalat ca pe vremuri, adica bine si cu pofta, si am inotat multumitor cu perspective de inbunatatire pe viitor. Ce va urma… inca nu stiu… Ciucas Trail Running poate Piatra Craiului… si imi dorect foarte mult Eco Explora! Asta in afara de posibila plecare in Nepal :D!
Spor la antrenamente si sa auzim numai de ture frumoase!

Catarare in Cheile Aiudului si Calcarele Ampoitei

Publicat pe Actualizat pe

Catarare in Cheile Aiudului si Calcarele Ampoitei

    Data: 31.07.2011
    Zona: Cheile Aiudului (Valisoarei) si Calcarele Ampoitei
    Trupa: Christine si Flo
    Scopul: escalada
    Sambata nu stiu cum de am stat pe acasa… parca se anuntase vreme rea asa ca duminica trebuie sa iesim undeva si dam o fuga in Cheile Aiudului. Pe la ora 10 eram in Chei cautand traseul „Creasta Fetelor”, un traseu de 5 lungimi cu grad mai pt. noi adica un 4+. Gasim traseele vecine si intr-un final si traseul dorit dar se apre ca nu a fost refacut iar pitoanele cam ruginite ne-au facut sa nu ne aventuram in ceva nesigur. Din fericire avem acces la topul Traseelor „Blandul Ben” si „Garfield” cu gradul de 6+ unde cu doua semicorzi instalam o mansa. Garfield este un traseu mai rar catarat dupa prize si muschii crescuti pe stanca dar Blandul Ben este dragut, cu 2 pasaje mai provocatoare :).
    Dupa ce ne-am dat fiecare am hotarat sa dam o fuga in Calacarele Ampoitei mai mult sa le vedem decat sa cataram neaparat in ele. Eu fusesem acolo acum… vreo 8 ani 🙂 si stiam albul frumos a stancii. Odata ajunsi acolo punem si o mansa si facem traseele scoala de pe el. Aici trebuei sa revenim pentru ca zona are mare potential de escalada ;).
    A fost o zi deosebit de relaxanta si dinamica!

Catarare in Cinque Torri (Dolomiti)

Publicat pe Actualizat pe

Catarare in Cinque Torri (Dolomiti)

     Data: 04.07.2011
     Locatia: Italia – Dolomiti – Cortina D’Ampezzo, Cinque Torri
     Scopul: catarare in traseu de mai multe lungimi
     Foto: Corina Fodor
     Dupa o zi intreaga de escalada, langa Pasul Falzarego, unde am facut vreo 10 trasee superbe, hotaram ca in urmatoarea zi sa cataram si ceva de mai multe lungimi. Una din cele mai celebre si cunoscute zone de langa Cortina D’Ampezzo este Cinque Tori, niste turnuri frumoase avand o stanca rosiatica si un numar impresionant de trasee… undeva la 240.
      Pe la ora 10 ajungem in zona si incepem pregatirile echipamentului. In acel moment doi cataratori coboraru deja din perete si ii intrebam despre starea traseelor, mai precis de nivelul si calitatea asigurarilor. Confirma ca traseele au fost refacute si sunt bine spituite asa ca renuntam la asigurarile mobile si alte acareturi.
      Ajungem langa traseul la care ne gandeam sa-l facem, si incepem sa-i cautam linia. Ne tot uitam… si din stanga si din dreapta… mai consultam cartea cu rutele sa nu fi gresit zona si bolovanu, urcam mai sus… iarasi ne uitam… dar nu vedem nici un piton, spit, ancora chimica. Dupa vreo 10 minute de „holbat” la stanca, coboara vreo 3 militari aflati la catarat in zona, si vazandu-ne nedumeriti ne dau topo-ul detaliat a traseului care avea 5 lungimi de coarda. Si incep sa ne explice: prima lungime are un spit undeva la 60% si apoi… urmeaza o regrupare buna, aflata cam la 40 de metrii, a doua lungime are doua pitoane dar unul nu e bun, a treia lungime are un spit… si atat, a patra are un piton si un spit! Gata! Noi inmarmuriti, multumim frumos de indicatii apoi incepem sa radem. Ce „huda” mea de traseu e si asta? Pai trebuia sa nu-l mai puna in carte ca si traseu! Pai in 5 lungimi de coarda ai 5 spituri si un piton? :)) Daca era asa macar sa iti spuna ca este pentru mobile (bine, bine dar nici de mobile nu era grozava conformatia stancii si clar, in pasajele dificile nu avea unde sa le montezi). Nu doar „traseul nostru” era asa „bine” pitonat, toate cele 5 trasee din zona noastra erau la fel de „dezastroase”, fapt dovedit de linia de 5 lungimi facuta de Mihai si Corina apoi si Eugen cu Marius urmata de mine si de Adi (in primele 3 lungimi).
Asa se vedea in jos!
Eugen spus si ungurBO!
Traseul este frumos, dar cu prize slefuite, asigurari… 1,2 maxim pe lungime… Sincer am fost foarte dezamagit! Pai ei se lauda ca au 240 de trasee dar unde sunt alea!? :)) In fine! La noi in Aiud sau Truzii sa veniti sa vedeti trasee :P!
      Dupa ce ne-a batut vantul si ne-a prins frigul bine in „superbul traseu”, am coborat si ne-am mai distrat pe un bolovan care avea o fata inclinata si taiata parca de o spada de ureas. De departe nici urma de prize sau striatii a stancii. Traseul era un 7+ poate chair 8- unde ne-am ros espadrilele si degetele, dar a fost cea deosebit :).
Astia au furat prizele!
      A fost ultima dupamasa in zona Cortina! Gandul ne zbura spre noul obiectiv, si anume Varful Bernina!
Va urma!