Lună: Mai 2011

Catarare in Cheile Turzii – Turnul Ascutit

Publicat pe Actualizat pe

Catarare in Cheile Turzii – Turnul Ascutit

Gustul libertatii si a linistei!

     Data: 28.05.2011
     Zona: Cheile Turzii
     Scopul: Catarare traseul Turnul Ascutit, 6 lc, grad 5A/7-
     Trupa: Akos, Tunde, Dan Caba, Corina, Florin, Cata si Roger
     Foto: Silvique (http://www.silvique.ro/) si Florin Capalnean
     Weekendul acesta se anunta unul foarte aglomerat. Cum vrem sa facem de toate si sa profitam la maxim de fiecare moment sambata dimineata plecam spre Cheile Turzii. Ceilalti vin mai mult pentru mine :D. Prieteni adevarati! De ce sa vina pentru mine… pentru ca Akos „ma provocase” la un traseu adevarat in doi! :P.
      La ora 9:30 parcam in chei si rapid ne echipam indreptandu-ne spre traseu.  Trupa, ramane in zona Scolii Turdene iar eu cu Akos intram in traseul Turnul Ascutit. Citesem un articol foarte dragut la Silvique (http://www.silvique.ro/2010/06/20100608-traseul-turnul-ascutit.html) in care pozele m-au impresionat de-a dreptul.  Cu acordul ei am sa va arat si voua ce am vazut si noi de acolo de sus! 😉
       Traseul este unul superb! Are 6 lungimi, primele trei avand pasajele cele mai „delicate”. Eu am mers secund fiindca sunt in perioada de „formare”. Am avut noroc ca ne-am miscat binisor si nu am avut probleme cu soarele si caldura. Prima lungine care are aproximativ 50 de metrii am facut-o cam in forta dar din a doua lungime m-am bucurat de fiecare priza buna si metru urcat. Stiu ca mai am mult de munca, stiu ca trebuie sa ma antrenez dar am fost multumit de evolutia mea de „modest” ce sunt.  :)) Pozele cred ca vorbes de la sine… Akos este un partener excelent iar increderea si siguranta sunt 100%. Spre sincer sa cataram cat mai mult impreuna!
      Am iesit din traseu cam in 3:15 ore si am coborat pe o retragere la care de mult visam, Grota lui Hili. Ne intalnim cu Flo, Corina… pe care sincer ii felicit pentru progresele in escalada din ultimul timp. 🙂
      Micii, berea rece si povestile de final au pus punct unei dupa-amiezi superbe. Am fugit acasa si apoi la Mucigren sa-l sarbatorim pe prietenul nostru Feri, unde aerul curat, focul, chiatara… si-au adus din nou contributia la starea noastra de bine.
      Zilele acestea am avut un sentiment extraordinar de liniste interioara. Ma gandeam ca nu stiu cum ma percepe lumea in aceste momonte: apatic, lenes, bolnav, obosit, nefericit… dar NU e asa! Este o senzatie deosebit de placuta. O traire pe care care o doresc tuturor si pentru o perioada cat se poate de lunga. Acum l-am inteles pe Ghita. „E asa frumos!”. Asa vede el viata! Si asa si este. Viata este frumoasa, fericirea este langa noi trebuie doar sa o primim. A fi liber si linistit este aproape totul! Cu umpic de iubire cred ca poti „zbura” pana la stele si inapoi!
      Nu, nu sunt bolnav si nici nu delirez! Sunt tot eu! Nu m-am pocait si nici nu m-am drogat! :)) Incercam sa va transmit ceea ce simt eu!
Anunțuri

Iesire caritabila Remetea, M-tii Trascau

Publicat pe Actualizat pe

Iesire caritabila Remetea, M-tii Trascau

    Data: 21.05.2011
    Locatia: M-tii Trascau, Remetea (Coltii Trascaului)
    Scopul: iesire la munte, in care ATE Dianthus a dus  7 copii din familii cu pozibilitati financiare reduse
    Trupa: 23 de persoane
     Foto: Florin Capalnean si Corina Fodor
     Dupa cum Dianthus a promis, in urma Crosului Binder, din banii adunati din inscriere si donatii , sambata s-a plecat cu 7 copii la munte. Copii sunt foarte cuminti si fac parte din familii cu pozibilitati materiale reduse, incat am spus sa le oferim o zi deosebita in natura.
      Zis si facut! Ajutati de Eleonora Patrui, o iubitoare a naturii si miscarii, la ora 8:00 dimineata toata lumea este imbarcata in microbuz si pe la 10:00 suntem in Zona Remetea. Vremea este splendida inca prea cald pentru mine :). Am luat cu noi si echipamentul de catarare asa ca impreuna cu Florin si Christine deviem de la traseu in cautara unei zona de 10 trasee in preajma „Grotei cu trei intrai”. Grota este foarte mare si spectaculoasa insa traseele de escalada nu le-am gasit desi am cautat pe toti peretii din zona. Am urcat destul de pieptis pana in creasta, unde, si daca ne-am fi inteles, nu ne-am fi sincronizat asa bine. Copii tocmai acolo se oprisera si Corina si Aurica ii vegheau constiincios.
Zmeoaica
       Copiilor le-a placut foarte mult si s-au bucurat de peisaj mai ales pe varf si la coborarea din Valea Mare. Peretii spectaculosi de calcar ne-au furat ce-i drept si noua priviriile, mai ales ca doream sa cataram umpic. Gasim in cele din urma un traseu accesibil noua, viitorilor mari cataratori 😛 si uite asa am pus o mansa intr-un traseu (Iskola) de 40 de m, cu gradule de 4+ :D. Cum timpul ne presa, a catarat Christine si Flo cate o tura si  fuga la vale.
       Singura problema, ajunsi jos, a fost ca Florin nu isi mai gasea amaratul ala de telefon… cred ca-i zice IPhone 4.:P Disperat il localizeaza prin satelit utilizand internetul. Apare in creasta 🙂 HA! Noi l-am folosit in zona de escalada asa ca trupa pleaca sa viziteze cetatea de la Coltesti iar eu cu Flo urcam din nou in cautarea jucariei.
       Reusim sa sunam si cu greu se aude apelul. Dar de unde suna!? Ne uitam in sus in zona traseulul. Pe la jumatatea lui este un mic jgheab inierbat! Acolo trebuie sa fie. Flo face pe super cataratorul si printre boscheti, transpiratie si emotii ajunge la telefon in timp ce soneria suna ceva de genu: „Cine vrea pestisorul?… Foca vrea pestisorul….!!!! Fishiiiii Fishiiiii”. Oricum o faza de comedie ;).
       Cum toate se termina cu bine, am recuperat telefonul, ne-am adapostit de ploaie sub un pom, hidratandu-ne cu o bere pana am fost recuperati cu masina. Dupa bine-meritata placinta de la Blaj am ajuns si noi acasa pe la ora 22:00.
       O iesire deosebita pentru niste copii deosebiti!
       Deabea astept sa iesim cu cortul… 😉

Pentru asta traim! – Ski pe Vf. Omu si Vf. Vanatoarea lui Buteanu

Publicat pe Actualizat pe

Pentru asta traim! Ski pe Vf. Omu si Vf. Vanatoarea lui Buteanu

Visul s-a implinit!

Echipa „Spirit” a escaladat intr-o primavara toate cele 13 varfuri peste 2500 m din Romania pe schiuri de tura!

    Data: 14-15.05.2011
    Zona: M-tii Bucegi – Vf. Omu 2505 m si Bucura 2502 m si M-tii Fagaras – Vf. Vanatoarea lui Buteanu 2507 m
    Scopul: ski de tura
    Trupa: Corina Fodor, Akos Kozma, Caba Dan, Christine Thellmann
    Foto: Corina Fodor
   Weekendul acesta a fost unul a planurilor schimbate! Initial, eu trebuia sa plec vineri in Germania, apoi am spus ca merg sambata la maraton de MTB in Baia Mare (Preluca), mai era varianta sa alerg duminica maratonul Sighisaora-Medias ca sa continui „traditia” de patru ani inceputa… Corina trebuia sa mearga cu niste copii intr-o excursie de initiere pe munte, Akos trebuia sa toarne betoane si sa faca un gard… dar nu a fost asa! 😀
    Si bine ca planurile s-au schimbat pentru ca am avut un weekend de neuitat!
    Ce puteam sa facem altceava decat sa ne continuam visul si  sa urcam in ultimele trei locatii ramase din proiectul nostru „Varfurile de peste 2500 m pe schiuri de tura”. Totul s-a intamplat asa de normal si firesc de parca planuisem totul ca la carte cu mult timp inainte!
    Sambata la ora 6:10 plecam din Medias cu destinatia Busteni. Acolo ajungem la ora 9:05 numai bine cat sa „petrecem doua ore minunate” stand la coada la telecabina. Suntem romani si traim in Romania! As avea atatea de reprosat… dar noi suntem niste optimisti si vedem doar partile frumoase ale vietii asa ca voi continua sa va transmit ganduri frumoase!
     Pe la ora 11:30 eram la Babele. Zapada destul de putina dar rapid ne gasim trasa inzapezita si ne punem pe schiuri. Lume destul de multa care urca spre Malin unde se desfasura Cupa Malinului de freeride. Noi ne bucuram de vremea destul de buna si continuam linistiti spre Varful Omu. „La Cerdac” ne intindem la o masa copioasa de unde cu greu ne urnim. Norii incep sa se adune asa ca marim pasul. Pe la ora 14:00 suntem pe Varful Bucura. Din pacate suntem in ceata! La Varful Omu gasim cabana inchisa si statia de meteo intr-o liniste de mormant! Ne pregatim de coborare si Cel de sus face ca ceata sa dispara. Asa ca pe schiuri pe Valea Cerbului in Jos. Zapada este grea si umeda dar virajele curg fluent. Printre ele, toti o incurajam pe Christine care s-a descurcat exemplar la cate luni de schi are.
      Ne jucam printre bolovani profitand de fiecare petec de zapada. Apoi cu schiurile in spate spre Busteni. Doar eu am adidasii la mine asa ca mai fac un mic antrenament de alergare de pe forestierul spre Gura Diham pana la cabina sa recuperez echipa cu masina!
      In Bucegi ne-am facut „pofta” asa ca plecam spre Fagaras, muntele nostru drag mai aproape ca si locatie dar si de sufletele noastre. Dupa un tur cu masina pe cele mai „exotice” drumuri – Predeal-Rasnov-Poiana Marului-Sinca veche-Recea-Sambata de Sus ajungem pe valea copilariei mele, valea Vistisoarei unde la ora 21:10 punem rapid cortul si ne intindem copios la o masa pe cinste la caldura focului. Valea asta are ceva… lumina lunii este pura si patrunzatoare, stelele sunt mai multe si mai frumoase, focul trosneste mai linistitor, jarul este mai intens si mai pur, apa rece ca gheata te puricifa la fiecare atindere iar susurul ei te adoarme cat ai clipi. Doamne, cat iubesc valea asta!
     Dimineata ne trezim si fara prea mare stres iesim rand pe rand din cort. Ne aranjam echipamentul dupa ce-l mai uscam umpic la soare, mancam si pe la ora 10:00 relaxati plecam spre Balea Cascada. Sincer daca nu mai „aveam” de facut Vanatoarea eu nu ma miscam de acolo… pt. nimic in lume. 😀
     In Balea ne miscam bine si la ora 12:30 suntem pe schiuri din nou. Primul obiectiv, Saua Caprei. Urcam pe schiurile de tura pana sus fara mari eforturi doar cu putina atentie. Vremea e excelenta si ne bucuram de maretul Fagaras cu ale lui superbe creste si muchii. Traseul devine ceva mai tehnic si inaintam atenti. Desi este un varf accesibil vara acum pe iarna sunt ceva zone in care trebuie sa fi pe faza. Mai ales ultima portiune a fost cea mai expusa dintre toate varfurile ce le-am facut. La ora 14:00 bucurosi ne imbratisam pe Varful Vanataorea lui Buteanu 2507 m. Ultimul varf din proiectul nostru.
     Am coborat pe schiuri pana la Lacul Capra, o coborare extraordinara daca prinzi zapada buna; toti ne gandeam cum ar fi sa prinzi un powder de vreo 40 de cm. 🙂 Apoi am schiat din Saua Caprei de unde in doi timpi si trei miscari eram la cabina.
     Am reusit ce ne-am propus! E un sentiment extraordinar de implinire. Cu atat mai mult ca am format o echipa perfecta, si tot ce am facut a fost pur din placerea de a schia si de a fi la munte. Sper ca in 1-2 saptamani sa pot face si prezenta un filmulet cu rezumatul celor 6 ture pe schiurile de tura prin Carpati. 🙂
    Acum imi trec prin minte cuvintele lui Akos cand am ajuns pe Vanatoarea lui Buteanu: „Pentru asta traim!”. DA! Viata trebuie traita, trebuie sa ne bucuram de libertate, de prieteni adevarati, trebuie sa traim pentru ceva, trebuie sa simtim frumos, sa gandim pozitiv, sa strigam de fericire cand visele se indeplinesc!
    Pentru iarna viitoare s-a nascut o alta idee, dar… va lasam in expectativa 😉 Sanatosi sa fim!
 
Echipa „Spirit” va doreste la toti ture pline de energie, trairi pozitive si liniste!
 
 
 

EcoMarathon Moeciu 2011

Publicat pe

EcoMarathon Moeciu 2011

Un concurs pe sufletul meu!

     Data: 07.05.2011
     Locatia: Moeciu de Sus
     Scopul: maraton de aleragre montana (42 km cu 2300 m dif. de nivel pozitiva)
     Trupa: Christine Thellmana, Caba Dan si echipa de suport foto: Corina, Flo si Roger
    EcoMarathon Moeciu! Asta e numele provocarii din aceasta primavara. Un concurs care de anul trecut a intrat in sufeltul meu si defapt al tuturor oamenilor care iubesc muntele, natura si bineinteles alergarea.
     Satisfactia oferita de a termina acest concurs este imensa si asta pentru ca traseul este superb, provocator si foarte dinamic. Christine si-a propus sa alerge si ea maratonul anul acesta asa ca de prin februarie am inceput antrenamentele impreuna. Vremea a zburat si odata cu vremea buna in timp ce alergam ne-a venit ideea unui mic test si totodata dorinta de a scoate lumea din Medias la alergare. Proiectul s-a numit „Crosul Binder” un proiect care a fost un succes si care sunt sigur ca o sa devina traditie.
     Gata! A venit vremea marelui concurs, adica EcoMarathon 2011. Am plecat de vineri dupa-masa si la ora 17:00 ne ridicam numerele de concurs si punguta plina de „cadouri”. Felicit organizatorii pentru calitatea tricourilor acordate. Ceva de calitate si foarte util care va auto-promova concursul pentru editiile urmatoare. Ne intalnim cu o multime de prieteni si cunoscuti din toate colturile tarii, bucurandu-ne de fiecare fata cunoscuta. Atmosfera este excelenta!
      Seara ne asezam echipamentul ramanad ca dimineata sa alegem exact imbracamintea deoarece frigul din ultimele zile ne surprinde.
      E sambata ora 7:30 ne trezim si incepem ultimele pregatiri. Ma imbrac subtire cu iegari scurti si tricou cu maneca scurta. O alegere foarte buna!
Alergam umpic de incalzire si gata! Ne asezam cuminti la start. Christine are emotii dar o inteleg. O asteapta o cursa grea dar o incurajez cum pot mai bine. Am incredere in ea pentru ca ne-am antrenat cot la cot si stiu ca poate reusi!
      Start! Plec destul de in fata si incerc sa mentin un ritm mai ridicat pentru a nu fi incetinit pe prima urcare. Ma simt bine, am chef de alergare si incerc sa imi intru rapid in ritm. Pe prima urcare nu prea imi place cum merg dar odata ajuns la CP1 treaba incepe sa-si intre in normal. Merg intr-un ritm care imi permite sa depasesc usor cate un concurent  dar nu fortez. Stiu ca mai e mult. Termin prima bucla in 1 ora 25 de minute pe ceasul meu desi in rezultate sunt notat cu 1 ora 40 de minute! 😦 Ciudat! Bine ca timpul total de finish este corect!
      In bucla a doua… prima parte este superba si incerc sa ma bucur de peisaj ramanand focusat totusi pe cursa mea. Drumul forestier de 5-6 km cat o avea, din Cheile Gradistei este zona care te macina psihic. Am alergat toata portiunea fara probleme. Ce m-a „frustrat” era faptul ca grupul de oameni in care eram erau foarte indarjiti! Nu se lasau depasiti nicicum :D. Am castigat doar vre0 4 pozitii pe acest drum ceea ce mi-a demonstrat ca anul acesta lumea e mult mai pregatita si determinata. Kilometrii au trecut si inamicul meu incepe sa-si faca prezenta. Crampele! Nu stiu „cine a mai inventat” si prostiile astea de „fenomene” oribile. Ma omoara si ma haituiesc cand imi e lumea mai draga. Oare nu isi dau seama ca e frumos sa alergi? 😀 Desi am mancat cat se poate de corect, am luat vitamine, minerale, calciu, magneziu, geluri… si ce nu am luat, insa tot nu le pot face sa-mi dea pace.
      Fortat de imprejurari trebuie sa imi pastrez un ritm sub potential :(. Trece si bucla a doua si gata cu alergatul. Merg pe prima urcare din bucla trei. Ritmul la mers e bun si depasesc cate un concurent. Alerg in zonele de inclinatie mica si coborare. Rapid ajung la urcarea din Gutanu! Asta o stiu si imi place! Trag tare finalul fiind tot mai aprope. Pe sus prin Gutanu incepe sa ninga ca in povesti! Fulgii mari de zapada „sfaraie” la atingea pielii. Ultimii kilometrii sunt superbi de alergat asa ca profit sa ma bucur inca o data de cursa. Coborarea la Finish e numai buna sa iti mai fortezi inca o data genunchii, si gata!
       Am terminat! 5 ore si 7 minute! Scopul a fost atins! Acela de a-mi imbunatati timpul de anul trecut, ceea ce am si facut cu 20 de minute. Din pacate am pierdut la general 10 pozitii, fiind al 37-lea din 270 de oameni. Acum tinand cont de numarul mare de concurenti… sunt multumit! Anul viitor o sa fiu mai bun! O sa-mi schimb umpic si stilul de antrenament… sanatosi sa fim si o sa fie perfect.
       O astept pe Christine la linia de Finish. Incepe sa picure si ma uit la ceas destul de des. Dupa 6 ore 41 de minte trece invingatoare linia de sosire! O felicit si ma bucur pentru ea. Este o realizare mare de care inca nu si-a dat seama!
       Privind in jur toti concurentii si sustinatorii mi-am dat seama inca o data de frumusetea sportului, de ce placute sunt prieteniile sincere de cat de important este sa ai un tel in viata, sa-ti propui ceva si sa-l duci la sfarsit. Dupa fiecare cursa lumea devine mai buna, mai iubitoare, mai hotarata, mai fericita si mai increzatoare, realizand ca viata e frumoasa! Trebuie numai sa deschidem ochii si sa privim in jur!

Cu schiuri pe cele mai inalte varfuri ale Romaniei „Caltun-Lespezi-Negoiu”

Publicat pe Actualizat pe

Cu schiuri pe cele mai inalte varfuri ale Romaniei

Un  vis implinit „Caltun 2510 m – Lespezi 2522 m – Negoiu 2535 m”

     Data: 29-01.05.2011
     Echipa: Corina Fodor, Akos Kozma, Caba Dan
     Scopul: schi-aplinism in zona Caltun-Negoiu
     Zona: Balea Lac – Lac Caltun – Strunga Dracului – Varful Negoiu – Varful Lespezi si Varful Caltun
     Foto: Corina Fodor
      Se apropia 1 mai, un prilej pentru a incinge gratarul si de a te bucura de ceva bere rece! La noi insa nu s-a intamplat asa. Planul de a escalada pe schiuri varfurile de peste 2500 de m altitudine continua. Vremea se anunta destul de buna asa ca a venit timpul uneia dintre cele mai provocatoare iesiri, adica escaladarea Varfurilor Negoiu, Lespezi si Caltun din Fagaras.
       Stiind de tehnicitatea turei plecam in echipa restransa: Corina, Akos si eu. Ne luam vineri liber, si la ora 12:30 eram la Balea Lac. In acest weekend a fost si concurs de free-ride iar concurentii incepeau sa-si faca aparitia. Noi insa stim ce avem de facut si  urcam pe schiuri in Saua Doamnei. Cerul este destul de innorat si apare si o mazariche destul de violenta. Traversam caldarea Doamnei si incepem urcusul  „peretelui” pentru a iesi  in creasta. Panta este foarte accentuata dar reusim sa ramanem pe schiuri pana sus. Un prim pas a trecut si suntem incantati de reusita! Apare si soarele asa ca nu avem motiv de graba si ne bucuram de peisaj. Suntem numai noi intr-o imensitate! Crestele au aspectul unei „zebre” gigantice; zonele de zapada alterneaza cu cele de iarba, creeand un efect de nedescris.
      Continuam pe creasta matematica trecand peste zona accidentata a Seii Laitelului fara mari probleme si ajungem pe varf.
De aici zapada este putina si zona este foarte bolovanoasa coboram ba pe schiuri ba pe jos, si la ora 16:15 suntem la Refugiul Caltun. Aici usa este de trei-sfert ingropata in zapada inghetata si ne ia vreo 30 de minute sa o dezgropam. Suntem numai noi in refugiu si dupa ce mancam bine si dupa cateva povesti la ora 22:00 ne punem la somn. Dimineata la ora 5:50 ceasul suna si ne pregatim meticulos de marea zi. Inca nu ne-am hotarat exact pe unde o sa abordam varfurile. Sunt mai multe variante dar cum zapada este buna fiind mai inghetata alegem sa urcam pe Varful Negoiu prin Strunga Dracului.
Urcam mult mai usor decat ne-am fi inchipuit, bineinteles cu schiurile in spate. Cred ca nu foarte multa lume s-a „plimbat” pe colo cu schiurile , deci coborarea pe schiuri poate fi o noua provocarea pentru noi :).
       La ora 9:00 suntem pe al doilea varf la Romaniei, varful Negoiu 2535 m altitudine. Vremea e superba si ne bucuram de priveliste. Vedem Moldoveanu si chiar Dara, locuri prin care acum o luna-doua eram de asemenea cu schiurile :D. Dupa pozele de rigoare ne pregatim de coborare. Ne punem pe schiuri si la vale! Inclinatie nu este deloc de neglijat sa nu spun ca e chiar mare, dar adrenalina ne tine in priza si dupa cateva viraje mai timorate prindem curaj si cat ai clipi ajungem in caldarea sudica strigand de entuziasmul unei coborari si a unei zapezi pe cinste. 🙂 Linia asta o sa intre cu siguranta in topul coborarilor de anul asta.
Fata sudica a Negoiului
Fata sudica a Negoiului
      Trecem pe curba de nivel spre Caldarea Berbecilor si dupa o coborare la fel de plina de adrenalina traversam pe sub Varful Caltun si Lespezi. Ne punem coltarii in picioare si prindem un valcel ce urca spre Lespezi. Apoi pe schiuri in serpentine repetate ajungem la Roza Vanturilor, semn ca am ajuns la altitudinea de 2522m, adica pe Varful Lespezi. Satisfactia este imensa! Trebuei sa recunosc ca pana sa vina Akos cu ideea acestui „proiect” nu ma gandisem sa urc aici pe schiuri. E ceva deosebit care merita facut ;).
       Traversam apoi pe Varful Caltun 2510 m unde eram chair la limita superioara a norilor. Tot aici am trait un fenomen extraordinar! In zona era o electicitate fantastica. Am observat acest lucru dupa „freza” lui Corina, a carui par era de parca ar fi bagat degetele in priza. Spectaculos era faptul ca simteam pe mana curentii, iar in fiecare miscare a obiectelor (piolet, aparat foto fie si la miscarile bratelor) se auzea foarte bine zumzetele electricitatii.
        Sub noi, prin ceata se vedea Lacul Caltun.
        Intorsi pe Varful Lespezi ne-am pus pe schiri gata de coborare spre Sud, prin Paraul Lespezi (traseu punct rosu). Dar unde sa pleci caci eram in ceata si nu vedeam nimic. Era doar ora 12:30 asa ca ne-am pus la asteptat vremea buna :D. Dupa vreo 20 de minute a venit si seninul mult asteptat si am reusit sa vedem directia de coborat. Din pacate zapada era foarte grea si uda, sa nu mai spun de avalansele ce se produceau in stanga noastra pe firul vaii principale. Zapada pleca de pe niste solzi imensi de piatra dar cu viteza foarte redusa. Noi am coborat cat se poate de prudenti si de rapid ajungand sub „lama” Peretelui Caltuni in doar cateva minute. De aici, intr-o ora am fost la refugiu. Intre timp mai urcasera doi baieti aspiranti de la Salvamont Arges. Am mancat copios am povestit si uite asa ne-am pus la somn impliniti si entuziasti de reusita noastra.
        Dimineata la 5:00 suna ceasul. Ies cu Akos afara dar ceata si vantul destul de „nervos” ne trimit pentru inca o ora jumate in saci. Pe la ora 8:10 plecam din refigiu spre Balea. Laitelul se lasa destul de greu atins si ceata ne provoaca la o lectie de orientare la coborarea spre Saua Laitelului unde vantul batea parca ar vea sa ne arunce jos din creasta. Prudenti inaintam prin fiecare pasaj si apoi, deasupra Vaii Doamnei, ceata dispare si iasa soarele. Coborarea este superba si cu siguranta o sa o mai incercam si in conditii de zapada mai bune. La ora 11:30 suntem in Cabana Paltinu unde bem berea mult asteptata si bine meritata.
        O tura pe cinste, o tura intr-o echipa perfecta, o tura provocatoare si plina de adrenalina dar si de tot atatea satisfactii. O tura dupa care sti ca traiesti, viata e frumoasa si ca trebuie profitat la maxim de fiecare clipa. Sunt fericit sa am asa prieteni si camarazi de munte! Iubesc muntele si natura, iubesc sentimentul de libertate care ti-l dau crestele, iubesc respectul la care „te pune” de fiecare data Mama Natura.
Va doresc si voua experiente la fel de placute ca  a nostra!
       E ASA FRUMOS…!

Plimbarica in Salina de la Turda si Cheile Tureni

Publicat pe Actualizat pe

Plimbarica de duminca in Salina de la Turda si catarare in Cheile Tureni

    Data: 17.04.2011
    Zona: Salina Turda si Cheile Tureni
    Scop: escalada
    Trupa: Flo, Corina, Cata, Akos, Delia, Szobi, Raluca si surioara ei
     E din nou duminica asa ca plecam de acasa. De aceasta data alegem ceva mai aproape de Akos si  plecam spre Turda in cheile Tureni. O locatie noua pentru noi, si daca e ceva nou si se lasa cu escalada cu atat mai bine.
     Flo propune sa vizitam si salina de la Turda, si nu avem cum sa ii refuzam cererea. Eu fusesem in salina acum… multi ani.. pe cand nu era modernizata, asa ca orice noua experienta e foarte bine venita. Plecam dimineata pe la 7:30 si la ora 9:10  intram in Salina. E ceva frumos care merita vazut. Parca ai fi intr-o lume din alt timp. Bineinteles, parerile sunt impartite, dar oricum nu toata lumea poate fi multumita 😛 (cel putin la romani)!
                             Ne dam cu barca pe lacul salin unde Cata si-a etalat talentul de vaslas… radem… glumim… ne „incarcam” si la ora 11 ne intalnim cu Akos la intrarea in Chei. Turenii sunt o zona linistita si plina de trasee de escalada. Am catarat in Zona Tancurilor, unde am incercat un traseu de gradul 6 (Poseidon) apoi Delia ne arata cum se catara :D, urcand cap intr-un traseu de 8 (Bin Laden) „umilindu-ne” cu indemanarea si tehnica ei.
             Ne mutam in zona Grotei unde incercam ceva trasee surplombate. Acum, daca tot suntem aici imi incerc noua scarita, Fifi-ul si carligul :P. Dupa ce „imi prind urechile in tehnica”, cu ultimele puteri , ajung in top. Experienta este interesanta de a merge surplombat la scarite. Stiu ca nu se mai parctica acest gen de catarare… dar eu zic ca e bine de cunoscut macar cu ce si cum se mananca.
       Terminam ziua  in ceva trasee mai usoare de ~ 6. A fost o zi incarcata si foarte placuta intr-o zona splendida, un paradis pentru cataratorii clujeni si nu numai. O sa mai revenim pe aici 😉
 

Catarare Cheile Aiudului (Valisoarei)

Publicat pe Actualizat pe

Catarare Cheile Aiudului (Valisoarei)

     Data: 09.04.2011
     Zona: Cheile Aiudului (Valisoarei)
     Scopul: escalada
     Trupa: Akos, Mircea, Christine, Florin, Corina si eu
 
     Desi vremea se anunta incerta, ba chiar cod galben de vanturi puternice noi nu putem sta acasa, asa ca duminica dimineata fugim in Cheile Aiudului la catarare. Bineinteles ne intalnim cu Akos „mentorul” nostru care a venit din Cluj. Traseele le stim de acum un an, au ramas la fel de frumoase dar si de greu de escaladat. Vantul bate in rafale atat de puternice incat ai senzatia ca iti iei zborul de pe stanca. Noi, elevi constinciosi continuam sa cataram epuizand mansele (cele de grade mai pt. noi 5+ si 6+) :).
     Desi nu eram 100% pregatit, am acceptat provocarea lui Akos aceea de a urca cap de coarda. Traseul il facusem anul trecut, era unul in care m-am simtit bine (este un 5+ / 6, din pacate imi scapa numele lui) asa ca am plecat. Recunosc ca la primii pasi parca nu mi-a fost tot una, dar de la a doua bucla stiam ca totul este safe si sub control. Traseul a iesit si am fost foarte bucuros. Am facut „un pas mare” pe care mi l-am dorit mult.
      Zona este foarte frumoasa si sper sa revenim cat se poate de curand mai ales ca Akos „ma ameninta” cu ceva trasee de mai multe lungimi de coarda. 🙂