Pe skiuri spre „Acoperisul Romaniei” – Varful Moldoveanu

Publicat pe Actualizat pe

Pe skiuri spre „Acoperisul Romaniei” – Varful Moldoveanu

         Data: 12-13.03.2011
         Zona: M-tii Fagaras (Valea Vistea Mare – Varful Moldoveanu 2544m)
         Trupa: Corina, Christine, Oana, Akos, Raluca, Szabi, Voichita, Radu si Dan Caba
         Foto: Corina Fodor
         Inca un weekend de vreme buna, asa ca plecam spre un nou varf de peste 2500 m, si nu oricare, ci cel mai semeț dintre toate, Varful Moldoveanu 2544 m.
L-am mai escaladat pe timp de iarna intr-un 1 Decembrie, acum vreo 6 ani, intr-o tura temerara cu prietenul meu Mihai Rusu. Atunci am urcat pe Valea Sambetei si am parcurs traseul de creasta pe o vreme de white-out total, ajungand in refugiul Vistea pe la ora 21:30 seara. Din pacate nu am vazut nimic din peisajul hivernal al zonei Sambata-Moldoveanu-Podragu.
        Acum insa vremea e superba, ziua s-a marit si atmosfera este foarte placuta. Suntem trupa mare de noua oameni. La ora 9:10 lasam masinile la intrarea pe Valea Vistea, langa „banca turistului”. Dupa cativa km de forestier zapada e din ce in ce mai consistenta si ne punem pe schiuri. Sunt doar doi oameni care sunt perpedes, dar nu e o problema deoarece poteca este facuta de doi turisti care urcasera mai de dimineata.
       Mergem constant fara a ne grabi. Ne bucuram de peisaj si de primavara care isi face prezenta din ce in ce mai pregnant. Prin padure sunt cateva locuri in care zapada a curs dar nu  sunt probleme. Ajungem in vreo 3 ore la limita cu golul alpin si suntem surprinsi de noul refugiu sferic din fibra de sticla. Este mare, cred ca are vreo 20 de locuri. Sa dea D-nul sa se pastreze cat mai mult si mai curat! Zapada devine din ce in ce mai mare si cei doi aventurieri perpedes incep o munca titanica. Stau cu ei de vorba sa treaca mai rapid timpul. Ajungem in zona vechiului refugiu pe un mic umar glaciar si de aici vedem cei doi turisti care coborau din dreapta noastra de sub varful Vistea. Sunt curioas daca au ajuns in creasta pe acea variata.
          Panta se accentueaza si ajungem sub zona abrupta, sub un mic umar ce urca spre „zidurile stancoase ale crestei”. Punem schiurile pe rucsaci si scoatem coltarii si pioletii. Urcam incet si prudent printre stanci, gheata si zone de zapada viscolita. Orele trec… si trec… … e placut afara, vantul nu sufla mai deloc, iar zapada reflecta lumina lunii si a cerului instelat. La ora 20:20 iesim in creasta iar la ora 20:30 deschidem usa refugiului Vistea. Ne aranjam culcusul dar nu inainte de a manca bine si a ne hidrata cu ceaiurile facute la primusuri.
          Duminica pe la ora 7:30 ne trezim si incepe forfota. Umplem termosurile cu lichide, mancam si la ora 9:10 plecam din refugiu. Lasam rucsacii in Fereastra Vistei si urcam spre Vistea-Moldoveanu. Doar Akos e cu schiurile la el. Vremea e minunata, privelistea iti fura privirea. Ajungem pe Varful Vistea Mare. Pana pe Moldoveanu se vad cateva zone mai expuse si fetele raman aici. Parcurgem matematic portiunea si la ora 11:00 suntem pe „Acoperisul Romaniei”, Varful Modovenu. Am ajuns aici: Akos, Corina, Szobi, Vlad si eu. Facem poze, iau rucsacul lui Akos care se pregateste sa coboare pe schiuri. Isi alege o lini direct de pe varf. E meserias! Respect. A coborat rapid si sigur fara ca zapada destul de putina si zona accidentata sa-i faca probleme foarte mari. Mi-ar fi placut o coborare din Spintecatura, dar fiind grup mare am fost unul din „pastori”. Un rol frumos, provocator, dar si destul de riscant. Cand iti pui pielea ta la „bataie” e cu totul altceva, dar cand esti cu altii, emotiile si adrenalina sunt cu totul altele.
         Coboram incet, foarte incet de pe Vistea dar si mai departe. Nu vrem sa riscam nimic asa ca fiecare pas e analizat cu atentie. Incurajam fetele care s-au comportat exemplar. Pentru ele si nunumai a fost o tura care cu siguranta le va ramane in minte ca fiind una „din acelea memorabile”.
         Valea Vistei e lunga, la ora 19:00 eram la masini bucurosi si fericiti de marea noastra reusita.
         Muntele ne-a lasat sa ne bucuram de splendoarea lui, dar nu fara a ne reaminti ca acolo sus suntem niste fiinte mici si firave, care, daca nu stim sa „plecam capul” si sa privim cu respect natura putem  fi ceva efemer.
        O tura intre prieteni si oameni de munte, o tura scoala, in care toti am alcatuit o echipa inchegata, care prin spiritul de sacrificiu, devotament si placerea de a fi pe munte am reusit ce ne-am propus. 
Sa auzim numai de ture adevarate!
Galeria completa foto o gasiti aici: http://www.dianthus-medias.ro/index.php?option=com_morfeoshow&task=view&gallery=5&Itemid=100024#5583880206542521361/1  

8 gânduri despre „Pe skiuri spre „Acoperisul Romaniei” – Varful Moldoveanu

    Alpar a spus:
    17/03/2011 la 09:24

    foarte fain!!!

    Alin a spus:
    17/03/2011 la 11:22

    Remarcabil! Sa cobori de pe vf pe schiuri, asta da treaba!
    Credeam ca ati urcat tot treseul pe schiuri, si ma intrebam pe unde din V Vistea, dar vad ca le-ati luat in spate unde era cazul.
    Felicitari!

      Caba Dan a răspuns:
      17/03/2011 la 11:27

      Mersi de gandurile bune!
      Intradevar, e o treaba sa cobori de pe Moldoveanu. Noi am plecat cu ideea sa urcam pe schiuri pana sus pe Moldoveanu, abordand prin Caldarea Lacului Taul Triunghiular si apoi din partea sudica, dar cum eram multi am renuntat.

      Numai ture adevarate!

    dianthus2rt a spus:
    17/03/2011 la 13:10

    Splendida ieseala !!! Felicitari intregii echipe

    Szabi a spus:
    28/03/2011 la 10:09

    Felicitari. Poze superbe. Cum era zapada ? Eu numai la o saptamana distanta am prins zapada care se rupea in placi si pe panta mica si nu am putut aborda traseul pe vale. Am ales un traseu in peretele Vistei dar am reusit sa urcam numai pana la 2250 m unde am abandonat din cauza conditiilor meteo si nivo.

    Poze: https://picasaweb.google.com/boloni.szabolcs/ValeaSiPereteleVistei#
    https://picasaweb.google.com/flyingsoul21/DryToolingMar202011VisteaMareValey#

    Cu stima,

    Szabi ( bunicu)

      Caba Dan a răspuns:
      28/03/2011 la 10:28

      Salut,

      Sambata zapada a fost buna, fiind un poweder destul de bun ce vreo 10-15 cm, chiar ma gandeam la coborarea pe schiuri. Insa noaptea a batut tare vantul si a batut-o in placi si a viscolito, „furandu-ne” placerea unei coboarari line.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s